[o] poezie neterminată: viaţa

Standard

atarnă picuri vremea în camere obscure

legată de întinsul tavan al veşniciei

umplută de culoare, mai pală sau mai vie

developate chipuri, ca de fotografie.

 

şi-a veşniciei boltă se face parcă mică

spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,

pe firele vieţii cu cleşti de amintire

sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,

tristeţe şi durere,

de focul îndoielii în ură şi-n iubire.

 

uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie

mai face să dispară îndepărtate file,

de parcă poza clipei sau picurii de ploaie

n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…

 

punctata continuare aşteaptă o rostire

pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.

punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii

va ramanea o clipă de vreme suspendată…

 

9 răspunsuri »

  1. Se prea poate Mangusta… se prea poate 🙂
    se zice ca ce lipseste nu poate fi trecut la numar…

    acum, cu gandul putem ajunge vesnicia, chiar daca n/o putem incape, tot asa cum ne putem lua din apa oceanului intr/o sticla, chiar daca nu putem lua intreg oceanul

    Welcome around !

...comentează, hai! :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.