atarnă picuri vremea în camere obscure
legată de întinsul tavan al veşniciei
umplută de culoare, mai pală sau mai vie
developate chipuri, ca de fotografie.
şi-a veşniciei boltă se face parcă mică
spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,
pe firele vieţii cu cleşti de amintire
sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,
tristeţe şi durere,
de focul îndoielii în ură şi-n iubire.
uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie
mai face să dispară îndepărtate file,
de parcă poza clipei sau picurii de ploaie
n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…
punctata continuare aşteaptă o rostire
pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.
punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii
va ramanea o clipă de vreme suspendată…
mai8
călătorru' 
Se prea poate Mangusta… se prea poate 🙂
se zice ca ce lipseste nu poate fi trecut la numar…
acum, cu gandul putem ajunge vesnicia, chiar daca n/o putem incape, tot asa cum ne putem lua din apa oceanului intr/o sticla, chiar daca nu putem lua intreg oceanul
Welcome around !