Arhive pe etichete: trecut

viaţă… (ce altceva?)

Standard

…şi un pic de călătorie 🙂
P1050315

la final de 2012

Standard

…gând dintr-un fost decembrie (acum 4 ani):

Am adus doza mea de-ntrebări s-o devoreze răspunsurile Tale…Măcar în privinţa asta să fiu şi eu sărac. 🙂

Dar cine poate sărăci cu Tine alături, când Tu nu ştii decât să-mbogăţeşti !?

 

mereu ultimul, dar mereu

Standard
cafenie ultima sorbitură
şi-a încetat existenţa amară
am folosit-o ca pe-o cheiţă
ce deschide plimbarea de seară
*
temător ultimul pas s-a agăţat
cu forţă de iară
dacă va răspunde tăcerea la interfon
îl voi şterge cumva o să-l fac să dispară
*
ultimul minut se gată de-o oră
să meargă la balul din timpul aleii
să se-agaţe de orice secundă
să se piardă în fiece horă
*
ultimul aer cu ceaţă în el
trăieşte neobişnuit într-o zi
nu-i găseşte pe înceţoşaţii oameni din el
îi găseşte pe oameni copii
*
ultima strofă nu s-a născut
încă nu ştie ce-i ochiul
n-a auzit de viitor sau prezent
sau trecut…
*
ultima strofă încă nu s-a născut

ce făceai şi ce făceam

Standard
tu îţi mişcai mâinile pe lângă corp
eu învârteam pixu-ntre degete
tu îţi aruncai privirea de-a roată
eu încercuiam lumea cu degetul
tu îţi ascundeai secretele printre scrisori
eu scotoceam printre priviri după timbre…
*
tu râdeai de ziua de mâine
eu îi căutam partea amuzantă
tu mă ţineai de mână cu gândul
eu gândeam ţinerea de mână cu glas tare
tu iubeai printre toate rândurile
eu iubeam fiecare iubire pe rând…
*
tu stăteai pe tocuri ca pe-o trambulină
eu îţi prindeam în braţe săritura
tu condimentai cu răbdare toate diminețile
eu îţi împachetam cadourile-n nepăsare
tu ţipai paharele în cioburi
eu căutam norocul printre ele…
*
tu plecai o plecare prelungită
eu îţi umbream paşii cu umbre
tu tăceai cu toată distanţa
eu simţeam tăcerea cu glas tare
tu nu ştiai c-am să vorbesc la trecut
eu nu ştiam că nu răspund pereţii
tu-ai fi iubit şi-ai fi existat şi-ai fi vrut
eu ar fi trebuit…
albie să-ți fiu şi mal
…pentru apele vieţii

Nu există prezent!

Standard

…există doar o constantă transformare a viitorului în trecut.

printre balamalele zborului

Standard
– îngerul istoriei –

îngerul zboară înainte
cu spatele
străbate viitorul fără de întrerupere
întors mereu cu faţa
spre trecut
gelos pe minusurile mele
pe lipsa mea (de aripi)
pe setea mea
de cunoaștere
 
bătaia lui din aripi
aduce viitorul
mereu mai aproape
mereu mai viu
ca un răsărit de durere
ca uşile deschise
ale prezentului

[o] poezie neterminată: viaţa

Standard

atarnă picuri vremea în camere obscure

legată de întinsul tavan al veşniciei

umplută de culoare, mai pală sau mai vie

developate chipuri, ca de fotografie.

 

şi-a veşniciei boltă se face parcă mică

spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,

pe firele vieţii cu cleşti de amintire

sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,

tristeţe şi durere,

de focul îndoielii în ură şi-n iubire.

 

uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie

mai face să dispară îndepărtate file,

de parcă poza clipei sau picurii de ploaie

n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…

 

punctata continuare aşteaptă o rostire

pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.

punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii

va ramanea o clipă de vreme suspendată…

 

nici în trecut, dar nici în viitor

Standard

e greşit să trăieşti în trecut. nostalgia zilei de ieri, sau a anilor ce s-au dus mă împiedică să mă bucur din plin de ziua de azi. dacă mi-a fost frumoasă copilăria şi îmi doresc cateodată să trăiesc cu aceeaşi intensitate unele zile sau evenimente, asta nu înseamnă că fac bine mototolind prezentul în palmele trecutului.

şi să privesc spre viitor e important. să mă tem de el e rău. să fiu precaut e bine. să îmi ingădui cate o nebunie din cand în cand e riscant dar benefic. să văd cu ochii minţii ceea ce ar putea fi cu puţin efort şi noroc. să privesc hăul de sus poate fi o experienţă unică, însă să mă aplec prea tare poate fi dezastruos. visand viitorul s-ar putea să mă trezesc că nu am trăit frumos prezentul.

nu-mi rămane decat să nu regret trecutul, să-l păstrez ca pe o comoară de aminitiri frumoase, ca pe un leagăn a ceea ce sunt astăzi, ca pe nişte trepte pe care le-am urcat şi pe care nu mă mai pot întoarce să le urc iarăşi.

privind în urmă doar cu ochii minţii, nu-mi rămane decat să privesc înainte cu nădejde, să am încredere că aşa cum am reuşit să urc treptele de pana acum, voi reuşi să le urc şi pe cele ce mi se aştern în faţă şi să nu trăiesc nici în trecut nici în viitor, ci să TRĂIESC!