Arhive pe etichete: viitor

plan

Standard
aruncă-ţi ochii-n viitor ca pe-o arvună
a devenirii tale
o parte (a ta) ce deja a ajuns
ochi într-un cap de pod pe malul de acol’
ce îţi trimite privirile-napoi
să nu zici „oi vedea” ci deja văd…
 
aruncă-ţi fără teamă ochii
tocmai să nu fi orb
şi viitorul care curge acum
ţi-i va aduce sigur înapoi
umpluţi cu tot ce trebuie să ştii
umpluți de el… 
 

pomul vieţii a ajuns cherestea

Standard
trup îmbrăcat cu alt trup
atunci când ceea ce este muritor în noi
va fi hrană şi înghiţitură vieţii
negreşit
dacă nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi
de trupul ăsta de care ne putem dezbrăca
după cum 270 de zile una după alta lucrează
la oasele sensibile la zgomotul muzicii
a tot ceea ce urmează să se nască
 
aşa hoinăreşte acum palatul meu
ce-aşteaptă să mă-mbrace
legat de cordonul ombilical al planurilor Tale
acolo în burta viitorului care pentru Tine a şi fost
de parc-ar fi o poezie pe care-ai învăţat-o pe de rost
pe vremea când erai copil
şi făceai lego învăţând să construieşti lumi
să le zideşti pe-o scară mai mică sau mai mare când
în jurul unui gând de fasole pe harac de speranţă când
peste trupul nostru de hârtie
decojit din lemnul de viaţă pe care jocul Tău îl îmbie
 
pomul vieţii a ajuns cherestea
de-aia grădina nu mai e nici ea
heruvimii cu săbiile lor n-au tăiat frunză la câini
ci-au ciopârţit de coajă ramură după ramură
luând cu zborul lor (când au plecat)
pieile pomilor din care Tu faci astăzi palate
de nu ştie uşa din dor de va-ncepe cândva să se gate…
 
pe primii doi i-ai îmbrăcat cu haine de piele
ei s-au ascuns după lipsa copacilor prin tufişuri
pentru că Tu ţi-ai luat înapoi pomul vieţii
casă n-ajungă scândură de coşciug în care viaţa
bătută-n cuie să fie îngropată prin grădină
şi-ai făcut din el depozit de cherestea
ce-a dat în frunze de hârtie
cu rodul Cuvântului Tău printre ele
şi nu ţărâna ne-adună
ci lemnul unei profeţii
cioplit de heruvimi cu săbiile lor vii în lego-ul
a cărui poveste nu ştie (şi nu poate) încă nimeni
s-o spună
 

(in)diferenţă

Standard

Viitorul e altfel decât istoria în sensul că nu-i istorie… încă.

faţă-n faţă

Standard
faţa zilei de mâine e spatele zilei
de azi ochiul e un suflet
care nu-i altceva decât faţa unei priviri
ajunsă faţă-n faţă
cu spatele luminos al lui Dumnezeu
(şi) cu lumea colorată ce-o ţine-n cârcă
întors aşa ca s-o vedem:
viitorul e o înlănţuire de feţe
(un dumnezeu care vine cu spatele
care se-ntoarce)
 

Nu există prezent!

Standard

…există doar o constantă transformare a viitorului în trecut.

oraşul acesta

Standard
cărările spicuite ca firul de păr sunt nişte terminaţii ale oraşului
cu amputata plecare sosire
stoarse de iarbă dealurile sunt mulse de ploi
călcate-n picioare de urme-ncălţate în mers şi-n noroi
în oraşul acesta iubito vom locui amândoi
*
tu vei împleti partea pletoasă a sufletului meu
cu mlădiţe doar de tine ştiute
pe care le vom culege toamna altfel mai metafizice
incapabile să vorbească mai pline mai mute
*
(eu) voi face din privirea ta o corabie pe care o vom folosi
în loc de autobuz
mai ales noaptea când lumina adoarme când
oraşul e mai asemenea vieţii straniu obtuz
*
nu ne vom cumpăra niciodată bilete
ne vom duce cu chitanţa la şcoală să ne deconteze iubirile
cerneala vărsată în nopţile umplute de lună
vizibile ziua pe colile cerului cu amprentele noastre-mpreună
*
ţi s-a spicuit părul la rădăcină cu fructe cu tot
îl mai ţine doar strângerea noastră de mână rădăcinile degetelor
înfipte-ntre ele sub temelia oraşului
în care iubito ne vom descoperi cândva
*
eu pe tine
tu pe mine
ca pe nişte comori neştiute de nime’
ca pe nişte neasemuite mistere
ţi s-a spicuit păru’ iubito… ‘n himere

mărirea perspectivelor micşorate

Standard
învârte ochiul spre dreapta „zoom in”
învârte ochiul spre stânga „zoom out”
până devin vieţile oamenilor puncte
până se rătăcesc unele de altele firicelele de păr de pe mână

în faţa ecranului uriaş al universului
Dumnezeu dă search după mine
cu undiţa unui modul de căutare mai ceva ca îmbinarea roţilor dinţate

dinţii blănii de oaie numără dinţii monedei lipsă
ca pe nişte roşcove la schimb cu şoapte

„dau tânjirea pe întoacere dau tânjirea pe întoarcere …”
găseşte Dumnezeu la scară mare
un gând care de departe nu şi-a angrenat încă mecanismul

văd scris pe bucăţica mea de ecran
„din când în când învârte ochiul spre dreapta – până la maxim
apoi spre stânga – până la maxim”
 

mângâierea de sub genele-nchise

Standard

eterna mângâiere a veacului ce vine

stă după veacu’ acesta rupt de realitate

o carte-şi creşte slova hrănind-o de afară

iar viaţa-şi creşte forma măsurilor din carte



trăirea ta ajunge-n trăirea mea setoasă

şi-atunci ţi-o fur deplină şi-i schimb identitatea

în golul ce te-ntrece crunt năvăleşte viaţa

ce altuia în urmă pe tine te întrece


pe degete de gânduri se scurge mângâierea

în mâna ce îţi toarnă cafeaua într-o cană

‘n-atingerea tiptilă şi firavă pe-o geană

să îţi închidă pleoapa ce numără durerea

să poată odată-nchisă să simtă mângâierea

De ce ne-ar mira ce-o să vină ?

Standard

Începutule, Tu vei aduce-n curând un nou început

ne va lua prin surprindere odată

ne vom uita la viitor de după gardul morţii

de după masca pe care gândim c-o vom îmbrăca

după ce asta pe care o purtăm acum e gata deşirată

abia atunci abia


omizile se îmbracă în fluturi

bobiţele înfloresc prin grădini

deşi ce vom fi încă nu ni se-arată

nu ne mirăm şi nici măcar nu suntem surprinşi

de gândul că ne vei schimba într-o zi

ca atunci când noaptea se gată


Tu zilnic transformi noaptea-n lumină

iar apei îi dai când trup albicios

când albastru din mări o anină

când coboară pe noi sub formă de ploi

…de ce ne-ar mira ce-o să vină ?

administrator lăudat

Standard

„Căci fiii veacului acestuia faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decat fiii luminii.”

Mi-a rămas timp aşa puţin

în grabă mare-mi fac socoata;

Mă uit în jur făr’ să observ

Cu ochii minţii văd mai bine:

Să sap nu-mi place şi nu pot

Iar să cerşesc îmi e ruşine.

Ştiu ce-am să fac când la servici

Poteci şi uşi sunt ferecate

O să le tai din datorii, îi trec pe lista mea ca prieteni

Şi când pe străzile pusti voi rătăci fără de linişti

Datornicii îmi vor primi truditul suflet pe-a lor mirişti.

Trăiesc din plin ziua de azi fără să uit pe cea de mâine

Ca martori chem pe oropsiţi, ei ştiu cum e să nu ai pâine.

Pornesc cu gândul la final

Căci tot prezentul e pe moarte

Şi mâine îmi inundă azi, ţărmuri şi mal

Val după val.

[o] poezie neterminată: viaţa

Standard

atarnă picuri vremea în camere obscure

legată de întinsul tavan al veşniciei

umplută de culoare, mai pală sau mai vie

developate chipuri, ca de fotografie.

 

şi-a veşniciei boltă se face parcă mică

spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,

pe firele vieţii cu cleşti de amintire

sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,

tristeţe şi durere,

de focul îndoielii în ură şi-n iubire.

 

uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie

mai face să dispară îndepărtate file,

de parcă poza clipei sau picurii de ploaie

n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…

 

punctata continuare aşteaptă o rostire

pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.

punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii

va ramanea o clipă de vreme suspendată…

 

coşmarul unei rădăcini

Standard

 o rădăcină ruptă de tulpină

îşi suspina pierdutul viitor

fără să ştie ce e-o floare-n glastră

şi nici că poate fi ce n-a mai fost

 

pierdută-n tina ca de-nmormantare

în negrul şi adancul ei lăcaş

a tresărit sub razele de soare

confuză de coşmarul spulberat

 

nici în trecut, dar nici în viitor

Standard

e greşit să trăieşti în trecut. nostalgia zilei de ieri, sau a anilor ce s-au dus mă împiedică să mă bucur din plin de ziua de azi. dacă mi-a fost frumoasă copilăria şi îmi doresc cateodată să trăiesc cu aceeaşi intensitate unele zile sau evenimente, asta nu înseamnă că fac bine mototolind prezentul în palmele trecutului.

şi să privesc spre viitor e important. să mă tem de el e rău. să fiu precaut e bine. să îmi ingădui cate o nebunie din cand în cand e riscant dar benefic. să văd cu ochii minţii ceea ce ar putea fi cu puţin efort şi noroc. să privesc hăul de sus poate fi o experienţă unică, însă să mă aplec prea tare poate fi dezastruos. visand viitorul s-ar putea să mă trezesc că nu am trăit frumos prezentul.

nu-mi rămane decat să nu regret trecutul, să-l păstrez ca pe o comoară de aminitiri frumoase, ca pe un leagăn a ceea ce sunt astăzi, ca pe nişte trepte pe care le-am urcat şi pe care nu mă mai pot întoarce să le urc iarăşi.

privind în urmă doar cu ochii minţii, nu-mi rămane decat să privesc înainte cu nădejde, să am încredere că aşa cum am reuşit să urc treptele de pana acum, voi reuşi să le urc şi pe cele ce mi se aştern în faţă şi să nu trăiesc nici în trecut nici în viitor, ci să TRĂIESC!

bucăţi de viitor

Standard

lucrez un viitor ce încă nu-i decat o umbră de nădejdi pale

un izbitor constrast (ce-a fost şi ce va fi)

între varful de munte şi vale.

temuta zi de maine

în scara vieţii treaptă

de-o fi să fie pantă ce-alunecă uşor

sau deal de poticnire sub picior,

e plan ce-l fac din mine:

e strambă sau e dreaptă

temuta zi de maine

după al nopţii zbor