Arhive pe etichete: amintiri

auto hmm

Standard

„Rămâne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită.” – Octavian Paler

scoici de iunie

Standard

ace de foc îmi cresc pe spate
din dungile îmbibate de mine
ale bumbacului

din când în când solicit
câte un val de ocean albastru
răcoros ca spirtul
de care-mi izbesc țărmul
înspumat de iunie

incandescentele ace aprinse se retrag
ca apele de pe țărmuri
lăsând în urmă
scoicile acestor amintiri
în care mereu voi putea auzi
albastrele ape oceanice

curgându-mi pe umeri

aventura ce-mi produce fiori: real life :)

Standard

Am plecat cu trenul și în Middelfart aveam vreo 7 minute la dispozitie sa schimb trenul cu un altul, conform destinației. Am coborât să cumpăr o apă, după ce m-am uitat la ce linie vine trenul cu pricina… (linia goală în momentul ăla) – și când m-am întors erau două trenuri sosite în gară, coadă-n coadă se pare, eu am căutat vagonul 22, cum scria pe biletul meu, și desigur că m-am urcat aiurea în trenul care mergea înapoi. Am văzut ce-am făcut imediat după ce s-a pus trenul în mișcare. Ce era să fac, am verificat întrebând controlorul și m-am dat jos în prima stație.

Acum sunt deja în altă gara, în Kolding, aștept un alt tren și nu știu dacă mi-e valabil biletul (bani în buzunar am, însă koroane nu euro) și sunt încântat și tremur de frică în același timp. Mai am juma` de  oră de așteptat un tren care să mă ducă la Flensburg ca de acolo să iau The Night Train pân` la Dortmund.

Trăiesc o poezie încă nescrisă!

Până la urmă n-am dormit toată noaptea în gară, așa cum mă gândeam că se va întâmpla, și acum că am ajuns la destinație nici nu știu unde aș fi dormit, că n-am văzut sală de așteptare, deși mă gândesc că asta e singura problemă, că n-am văzut-o eu, și nici n-am plătit nimic în plus la bilet, deși am mers cu trenul scris pe el doar o oră, și am schimbat 5 trenuri de la  15.00 la 06.45 când am ajuns în Dortmund (cu bine) .

NIght City Line a întârziat 3h și l-am așteptat în Flensburg cam 4h jumate, însă într-o sală mică de așteptare, din fericire cu calorifer în ea (de care mi-am lipit spatele de mai multe ori, dârdâind de frig și de oboseală).

În Dortmund sunt zero grade C, mai cald decât în Dk, iar eu încă am o droaie de vreme să ajung la aeroport – să mă interesez de bilete, să beau cafele și să scriu.

Obosiți îmi simt doar ochii și mă dor umerii de la idiotul ăla de rucsac plin de ciocolată și cercei…

amintiri: 30 decembrie 2010 🙂

img_6707

viaţă… (ce altceva?)

Standard

…şi un pic de călătorie 🙂
P1050315

cântec

Standard

Constat că nu mai îmi place (la fel de mult ca mai demult) să scriu aşa (vezi penultima variantă).  Prefer parcă mai mult alternativa mai puţin rimată, mai concretă în abstractul ei, mai palpabilă pe firul (roşu) al scrierii:

fredonam o amintire când ai venit
uzată, falsă pe-alocuri
hârtia mototolită pe care am scris-o
am aruncat-o la primul coş
pe care l-am stors ca în adolescenţă
să scap de el
 
de-atunci îţi fredonez venirea…
 

uitarea ce ne priveşte pe noi

Standard
ne-am uitat amândoi 
unul la altul
unul pe altul
ne-am uitat încă de multe ori
eu te-am uitat pe tine
tu m-ai uitat pe mine
amândoi ne-am uitat unul pe la altul
 
îţi mai aminteşti că-i aşa
te-ai uitat nu poţi zice nu
nu poţi nega
te-ai uitat aplecată-n afară de tine
numai şi numai ca să mă ţii minte
ca să mă imprimi pe retină
şi să-ţi întinzi privirea pod peste
două anotimpuri:
 
m-ai privit sau m-ai uitat
te-am uitat sau te-am privit?
n-am ştiut sau nu mai ştiu(?)
 

mi-e totuna

Standard
să te-ntinzi să te lungeşti până când
întinderea şi tu totuna este
 
să m-ajungi să m-apuci până când
distanţa dintre noi nu mai este
decât o amintire a unei umbre de gând
şi tu şi cu mine gândul suntem
 
să pleci auzi să pleci doar înainte
şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret
nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale
mi-e totuna
 
şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva
ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi
dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta
care totuna cu a mea este
 
şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi
şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când
zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele
aburul vieţii
 
să te-ntinzi până când
îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale
dimineţile în care te-ntinzi
până când se crapă de ziuă din pricina
braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea
şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr
până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi
totuna sunt
 

amintiri de nicăieri

Standard
atunci i s-a dat nume acelui moment
de-atunci
timpul are trup suflet şi duh iar amintirea
asemenea unei mlădiţe de salcie
e tot mai tare decât trunchiul retezat al memoriei
mai victorioasă decât lipsa mea atunci şi acolo
 
„engage” zic unii logodirii:
plusul caietului lângă minusul vorbei
rosteşte banala călătorie în timp întrebuinţând
consumând o limbă prăfuită şi neînţeleasă
decojită asemenea pieilor de salcie
de pe nişte oase klingoniene
 
„engage” zic alţii cu mâna pe piept
înaintea saltului
ca pe-un jurământ sau o promisiune
de-a nu divulga niciodată totul sau de-a lăsa mereu
urechea surdă cu uşa întredeschisă
lângă paşii din ce în ce mai puţin vizibili
ai coordonatelor
 
straturile privirii aidoma amintirilor
se sedimentează
cu dâra lor lungă de lumină până în steaua
din care nu-mi aduc aminte să fi năvălit decât
întâia zvâcnire de pleoapă
a muzicii mereu crescândă a universului
 
într-un timp neştiut al fiinţei cândva
inima ochiului a început să bată
prin cotloanele nemaiîntâlnite privirea-l străbătea
şi-l clocotea:
atunci conştienţa lumii de ea însăşi
n-a mai încăput
peste oul pe care-l clocea
 

privind timpul în ochi

Standard
ca într-o oglindă concavă oraşele s-au apropiat între ele:
Kingston Boulevard la doar cîteva blocuri distanţă de Bulevardul Dacia
pietonala plină de biciclete lângă pietonala plină de pomi
cafeneaua Baresso colţ în colţ cu City Cafe
iar imaginile una peste alta se îmbulzesc la rând
de parcă deasupra sufletului meu concav scrie
„promoţie”
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
poza de aici
 

dezordine poetică

Standard
sunt poezii învăţate de-a valma ritualuri înşirate pe bănci
un popcorn ordonat jucăuş ca şi vrabia
înghesuit în căldura anotimpurilor şi fugărit parcă de-ale vieţii lungi fălci
*
vin simţirile ca printre gări trenu’
trec lăsând un aer răvăşit după ele unele par încrucişate ca ghemu’
altele rămân mereu paralele
*
doar aşteptarea nu mai pleacă acasă nu ştiu ce cuib îşi face bând ceaiul
sorbitura ei lungă o înfige cu paiul
în şirul minutelor mele o lasă…
*
dau înapoi pelicula minţii cu tot ce găsesc de popcorn acolo
ordinea se frânge şi ea pe din două
nu se mai regăseşte şi nu se mai ştie
în dezordonata învălmăşeală de poezie…

timp 2

Standard

Răneşti amintirile, ca o maşină a timpului, defectă !

urna amintirii

Standard

scriind despre boabe si umbre si nori

contururi ce nu-s decat iluzorii

m-ascund sub umbrele Cuvantului Tau

de razele aspre a prezentului meu

ce mistuie tot, ce trist creamtoriu.

ramas cu cenusa,

o adun intr-o urna de tarzie si crud-amintire.

o apar de vanturi, ce-ar putea sa mi-o curme

sa imi lase poteca pustie

fara adancile treceri ale mersului meu,

fara pasi, fara urme.

s-ar putea cateodat`

neatentia voit

sa impinga crapaturi pana-n urna

si-n amestec de cioburi si cenusa sa stea

viitoarele raze ce mistuie tot

si-mi lasa cenusa la urma.

[o] poezie neterminată: viaţa

Standard

atarnă picuri vremea în camere obscure

legată de întinsul tavan al veşniciei

umplută de culoare, mai pală sau mai vie

developate chipuri, ca de fotografie.

 

şi-a veşniciei boltă se face parcă mică

spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,

pe firele vieţii cu cleşti de amintire

sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,

tristeţe şi durere,

de focul îndoielii în ură şi-n iubire.

 

uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie

mai face să dispară îndepărtate file,

de parcă poza clipei sau picurii de ploaie

n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…

 

punctata continuare aşteaptă o rostire

pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.

punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii

va ramanea o clipă de vreme suspendată…

 

aţipire

Standard

alergand înapoi pe banda magnetică a cantecului

răscolesc amintiri sub paginile prafului de ieri

ninge cu florile roz ale merilor

plouă cu parfumul primăvăratic al paşilor tăi

adie zambetul amintirilor ce dor

mă plouă prin păr, pe ochi, pe obraji

mă trezesc în pijamaua hainelor ce nu le-am dat jos

setos să-mi înec sufletul în cafea…