auto hmm

„Rămâne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită.” – Octavian Paler

scoici de iunie

ace de foc îmi cresc pe spate
din dungile îmbibate de mine
ale bumbacului

din când în când solicit
câte un val de ocean albastru
răcoros ca spirtul
de care-mi izbesc țărmul
înspumat de iunie

incandescentele ace aprinse se retrag
ca apele de pe țărmuri
lăsând în urmă
scoicile acestor amintiri
în care mereu voi putea auzi
albastrele ape oceanice

curgându-mi pe umeri

Publicitate

aventura ce-mi produce fiori: real life :)

Am plecat cu trenul și în Middelfart aveam vreo 7 minute la dispozitie sa schimb trenul cu un altul, conform destinației. Am coborât să cumpăr o apă, după ce m-am uitat la ce linie vine trenul cu pricina… (linia goală în momentul ăla) – și când m-am întors erau două trenuri sosite în gară, coadă-n coadă se pare, eu am căutat vagonul 22, cum scria pe biletul meu, și desigur că m-am urcat aiurea în trenul care mergea înapoi. Am văzut ce-am făcut imediat după ce s-a pus trenul în mișcare. Ce era să fac, am verificat întrebând controlorul și m-am dat jos în prima stație.

Acum sunt deja în altă gara, în Kolding, aștept un alt tren și nu știu dacă mi-e valabil biletul (bani în buzunar am, însă koroane nu euro) și sunt încântat și tremur de frică în același timp. Mai am juma` de  oră de așteptat un tren care să mă ducă la Flensburg ca de acolo să iau The Night Train pân` la Dortmund.

Trăiesc o poezie încă nescrisă!

Până la urmă n-am dormit toată noaptea în gară, așa cum mă gândeam că se va întâmpla, și acum că am ajuns la destinație nici nu știu unde aș fi dormit, că n-am văzut sală de așteptare, deși mă gândesc că asta e singura problemă, că n-am văzut-o eu, și nici n-am plătit nimic în plus la bilet, deși am mers cu trenul scris pe el doar o oră, și am schimbat 5 trenuri de la  15.00 la 06.45 când am ajuns în Dortmund (cu bine) .

NIght City Line a întârziat 3h și l-am așteptat în Flensburg cam 4h jumate, însă într-o sală mică de așteptare, din fericire cu calorifer în ea (de care mi-am lipit spatele de mai multe ori, dârdâind de frig și de oboseală).

În Dortmund sunt zero grade C, mai cald decât în Dk, iar eu încă am o droaie de vreme să ajung la aeroport – să mă interesez de bilete, să beau cafele și să scriu.

Obosiți îmi simt doar ochii și mă dor umerii de la idiotul ăla de rucsac plin de ciocolată și cercei…

amintiri: 30 decembrie 2010 🙂

viaţă… (ce altceva?)

…şi un pic de călătorie 🙂

cântec

Constat că nu mai îmi place (la fel de mult ca mai demult) să scriu aşa (vezi penultima variantă).  Prefer parcă mai mult alternativa mai puţin rimată, mai concretă în abstractul ei, mai palpabilă pe firul (roşu) al scrierii:

fredonam o amintire când ai venit

uzată, falsă pe-alocuri

hârtia mototolită pe care am scris-o

am aruncat-o la primul coş

pe care l-am stors ca în adolescenţă

să scap de el

 

de-atunci îţi fredonez venirea…

 

uitarea ce ne priveşte pe noi

ne-am uitat amândoi 

unul la altul

unul pe altul

ne-am uitat încă de multe ori

eu te-am uitat pe tine

tu m-ai uitat pe mine

amândoi ne-am uitat unul pe la altul

 

îţi mai aminteşti că-i aşa

te-ai uitat nu poţi zice nu

nu poţi nega

te-ai uitat aplecată-n afară de tine

numai şi numai ca să mă ţii minte

ca să mă imprimi pe retină

şi să-ţi întinzi privirea pod peste

două anotimpuri:

 

m-ai privit sau m-ai uitat

te-am uitat sau te-am privit?

n-am ştiut sau nu mai ştiu(?)

 

mi-e totuna

să te-ntinzi să te lungeşti până când

întinderea şi tu totuna este

 

să m-ajungi să m-apuci până când

distanţa dintre noi nu mai este

decât o amintire a unei umbre de gând

şi tu şi cu mine gândul suntem

 

să pleci auzi să pleci doar înainte

şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret

nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale

mi-e totuna

 

şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva

ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi

dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta

care totuna cu a mea este

 

şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi

şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când

zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele

aburul vieţii

 

să te-ntinzi până când

îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale

dimineţile în care te-ntinzi

până când se crapă de ziuă din pricina

braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea

şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr

până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi

totuna sunt

 

amintiri de nicăieri

atunci i s-a dat nume acelui moment

de-atunci

timpul are trup suflet şi duh iar amintirea

asemenea unei mlădiţe de salcie

e tot mai tare decât trunchiul retezat al memoriei

mai victorioasă decât lipsa mea atunci şi acolo

 

„engage” zic unii logodirii:

plusul caietului lângă minusul vorbei

rosteşte banala călătorie în timp întrebuinţând

consumând o limbă prăfuită şi neînţeleasă

decojită asemenea pieilor de salcie

de pe nişte oase klingoniene

 

„engage” zic alţii cu mâna pe piept

înaintea saltului

ca pe-un jurământ sau o promisiune

de-a nu divulga niciodată totul sau de-a lăsa mereu

urechea surdă cu uşa întredeschisă

lângă paşii din ce în ce mai puţin vizibili

ai coordonatelor

 

straturile privirii aidoma amintirilor

se sedimentează

cu dâra lor lungă de lumină până în steaua

din care nu-mi aduc aminte să fi năvălit decât

întâia zvâcnire de pleoapă

a muzicii mereu crescândă a universului

 

într-un timp neştiut al fiinţei cândva

inima ochiului a început să bată

prin cotloanele nemaiîntâlnite privirea-l străbătea

şi-l clocotea:

atunci conştienţa lumii de ea însăşi

n-a mai încăput

peste oul pe care-l clocea

 

privind timpul în ochi

ca într-o oglindă concavă oraşele s-au apropiat între ele:

Kingston Boulevard la doar cîteva blocuri distanţă de Bulevardul Dacia

pietonala plină de biciclete lângă pietonala plină de pomi

cafeneaua Baresso colţ în colţ cu City Cafe

iar imaginile una peste alta se îmbulzesc la rând

de parcă deasupra sufletului meu concav scrie

„promoţie”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

poza de aici

 

dezordine poetică

sunt poezii învăţate de-a valma ritualuri înşirate pe bănci

un popcorn ordonat jucăuş ca şi vrabia

înghesuit în căldura anotimpurilor şi fugărit parcă de-ale vieţii lungi fălci

*

vin simţirile ca printre gări trenu’

trec lăsând un aer răvăşit după ele unele par încrucişate ca ghemu’

altele rămân mereu paralele

*

doar aşteptarea nu mai pleacă acasă nu ştiu ce cuib îşi face bând ceaiul

sorbitura ei lungă o înfige cu paiul

în şirul minutelor mele o lasă…

*

dau înapoi pelicula minţii cu tot ce găsesc de popcorn acolo

ordinea se frânge şi ea pe din două

nu se mai regăseşte şi nu se mai ştie

în dezordonata învălmăşeală de poezie…

timp 2

Răneşti amintirile, ca o maşină a timpului, defectă !

urna amintirii

scriind despre boabe si umbre si nori

contururi ce nu-s decat iluzorii

m-ascund sub umbrele Cuvantului Tau

de razele aspre a prezentului meu

ce mistuie tot, ce trist creamtoriu.

ramas cu cenusa,

o adun intr-o urna de tarzie si crud-amintire.

o apar de vanturi, ce-ar putea sa mi-o curme

sa imi lase poteca pustie

fara adancile treceri ale mersului meu,

fara pasi, fara urme.

s-ar putea cateodat`

neatentia voit

sa impinga crapaturi pana-n urna

si-n amestec de cioburi si cenusa sa stea

viitoarele raze ce mistuie tot

si-mi lasa cenusa la urma.

[o] poezie neterminată: viaţa

atarnă picuri vremea în camere obscure

legată de întinsul tavan al veşniciei

umplută de culoare, mai pală sau mai vie

developate chipuri, ca de fotografie.

 

şi-a veşniciei boltă se face parcă mică

spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,

pe firele vieţii cu cleşti de amintire

sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,

tristeţe şi durere,

de focul îndoielii în ură şi-n iubire.

 

uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie

mai face să dispară îndepărtate file,

de parcă poza clipei sau picurii de ploaie

n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…

 

punctata continuare aşteaptă o rostire

pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.

punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii

va ramanea o clipă de vreme suspendată…

 

aţipire

alergand înapoi pe banda magnetică a cantecului

răscolesc amintiri sub paginile prafului de ieri

ninge cu florile roz ale merilor

plouă cu parfumul primăvăratic al paşilor tăi

adie zambetul amintirilor ce dor

mă plouă prin păr, pe ochi, pe obraji

mă trezesc în pijamaua hainelor ce nu le-am dat jos

setos să-mi înec sufletul în cafea…