mai26

gloanţele oarbe ale privirii

Publicat pe de
Standard
de după zâmbet zâmbesc demonii
eu al lor ei ai mei
până ce moartea ne va despărţi
crăpătura ochilor vede puţin
după caz după apropiere
degeaba tragi cu ochiul un glonte orb
până în inima universului (meu)
 – doar când plângi poţi cuprinde într-o lacrimă
tot –
 
se-ascund dup’ ascundere
înghesuiţi în tăceri
în adevărul minciunilor ca şişurile
în tecile de piele
sub muşchii-ncordaţi ai coastelor de cuşcă
de jur-împrejur inima unui zâmbet
crescută acolo ca o bălărie
ca un brusture în jungla jocului
„care pe care”
 
zâmbetul e un efort instantaneu
sub al cărui blitz e concepută poza încă
ne-developată a îngerului căzut
de pe-un zâmbet pe-un zâmbet…
 

2 răspunsuri »

    • pai normal, cu coiful ii poti da celuilalt in cap..desigur…mai ales daca ai doua coifuri…si cel cu care ii dai lui in cap…nu-i cel pe care-l folosesti ca sa-ti protejezi creierii 🙂

      Răspunde ↓

...comentează, hai! :)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.