Arhive pe etichete: joc

gloanţele oarbe ale privirii

Standard
de după zâmbet zâmbesc demonii
eu al lor ei ai mei
până ce moartea ne va despărţi
crăpătura ochilor vede puţin
după caz după apropiere
degeaba tragi cu ochiul un glonte orb
până în inima universului (meu)
 – doar când plângi poţi cuprinde într-o lacrimă
tot –
 
se-ascund dup’ ascundere
înghesuiţi în tăceri
în adevărul minciunilor ca şişurile
în tecile de piele
sub muşchii-ncordaţi ai coastelor de cuşcă
de jur-împrejur inima unui zâmbet
crescută acolo ca o bălărie
ca un brusture în jungla jocului
„care pe care”
 
zâmbetul e un efort instantaneu
sub al cărui blitz e concepută poza încă
ne-developată a îngerului căzut
de pe-un zâmbet pe-un zâmbet…
 
Publicitate

pomul vieţii a ajuns cherestea

Standard
trup îmbrăcat cu alt trup
atunci când ceea ce este muritor în noi
va fi hrană şi înghiţitură vieţii
negreşit
dacă nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi
de trupul ăsta de care ne putem dezbrăca
după cum 270 de zile una după alta lucrează
la oasele sensibile la zgomotul muzicii
a tot ceea ce urmează să se nască
 
aşa hoinăreşte acum palatul meu
ce-aşteaptă să mă-mbrace
legat de cordonul ombilical al planurilor Tale
acolo în burta viitorului care pentru Tine a şi fost
de parc-ar fi o poezie pe care-ai învăţat-o pe de rost
pe vremea când erai copil
şi făceai lego învăţând să construieşti lumi
să le zideşti pe-o scară mai mică sau mai mare când
în jurul unui gând de fasole pe harac de speranţă când
peste trupul nostru de hârtie
decojit din lemnul de viaţă pe care jocul Tău îl îmbie
 
pomul vieţii a ajuns cherestea
de-aia grădina nu mai e nici ea
heruvimii cu săbiile lor n-au tăiat frunză la câini
ci-au ciopârţit de coajă ramură după ramură
luând cu zborul lor (când au plecat)
pieile pomilor din care Tu faci astăzi palate
de nu ştie uşa din dor de va-ncepe cândva să se gate…
 
pe primii doi i-ai îmbrăcat cu haine de piele
ei s-au ascuns după lipsa copacilor prin tufişuri
pentru că Tu ţi-ai luat înapoi pomul vieţii
casă n-ajungă scândură de coşciug în care viaţa
bătută-n cuie să fie îngropată prin grădină
şi-ai făcut din el depozit de cherestea
ce-a dat în frunze de hârtie
cu rodul Cuvântului Tău printre ele
şi nu ţărâna ne-adună
ci lemnul unei profeţii
cioplit de heruvimi cu săbiile lor vii în lego-ul
a cărui poveste nu ştie (şi nu poate) încă nimeni
s-o spună
 

fifty-fifty

Standard
desenează-mi jumătatea ta de iubire
pe jumătatea mea de minut
pe-o jumătate de oră
sau
mâzgăleşte jumătatea ta de inimă
pe jumătatea mea de ochi
şi cu privirile noastre
să desenăm din două jumătăţi un sărut
din jumătăţi de cuvinte
o conversaţie
aşa: din jumătăţi posibile şi imposibile
pentru ca din mine pe de-a’ntregul
şi din tine pe de-a’ntreaga
să creăm un întreg
 

îmi trag sufletul

Standard

Abia urc dealul

mi-am luat sufletul cu mine…

abia, a bea mai pot !

joc fără gambit

Standard

Tabla noastră de şah e imensă. Nu scriem pe ea nici cu alb nici cu negru şi veşnic ne furăm unul altuia câştigarea… fără gambitul urii, fără să sărim calul.

viaţă pe muzică

Standard

Dacă vrei să umbli pe muzică trebuie să dansezi! 🙂 

1. Cum te simţi azi?

Unknown Artist – Chapter 1. (fresh)

nu stiu cum mă simt nici cine sunt, da e clar ca e Chapter 1, primul lucru 🙂

2. Vei ajunge departe în viaţă?

Feist – Gatekeeper (One Room One Hour Mix)

Well it’s time to begin

as the summer

 sets in
It’s the scene
You set for new lovers
You play your part painting in a new start
But each gate will open another

3. Cum te văd prietenii tăi?

Neil Young – Mellow My Mind

Baby mellow my mind,
Make me feel like a
schoolboy on good time,
Jugglin’ nickels and dimes,
Satisfied with the
fish on the line.

4. Te vei căsători vreodată?

Mark Schultz – Broken and Beautiful

And it’s beautiful, beautiful
Come as you are
Surrender your heart
Broken and beautiful, beautiful
Come as you are
Surrender your heart
Broken and beautiful

5. Care e povestea vieţii tale?

Michael W. Smith – Here I Am To Worship

Light of the world
You stepped down into darkness
Open my eyes
Let me see
Beauty that made
This heart adore you
Hope of a life
Spent with you
Here I am to worship
Here I am to bow down
Here I am to say that you’re my god
You’re altogether lovely
Altogether worthy
Altogether wonderful to me.

6. Cum era în liceu?

Hillsong Music Australia – Your Love Is Beautiful

Your love is beautiful
Your love is beautiful
It’s the reason why I sing 🙂

7. Cum poţi avansa în viaţă?

Hillsong Music Australia – To You

I give all to You…

8. Care este cel mai fain lucru la prietenii tăi?

Carla Bruni – Promises Like Pie-Crust Promise me no promises,
So will I not promise you;
Keep we both our liberties,
Never false and never true;
Let us hold the die uncast,
Free to come as free to go;
For I cannot know your past,
And of mine what can you know?

If you promised, you might grieve
For los liberty again;
If I promised, I believe
I should fret to break the chain.
Let us be the friends we were,
Nothing more but nothing less;
Many thrive on frugal fare
Who would perish of excess.

9. Ce se preconizează pentru week-end? 

Maroon 5 – Songs About Jane – She will be loved

I don’t mind spending everyday
Out on your corner in the pouring rain
Look for the girl with the broken smile
Ask her if she wants to stay awhile
And she will be loved
She will be loved

10. Ce cântec te descrie cel mai bine?

Michael W. Smith – This Is Your Time What if tomorrow, and what if today,
Faced with the question,
Oh what would you say?
This is your time. this is your dance.
Live every moment. leave nothing to chance.
Swim in the sea. drink of the deep.
Follow the mercy and hear yourself praying.
Wont you save me?
Wont you save me?
This is your time. this is your dance.
Live every moment. leave nothing to chance.
Swim in the sea. drink of the deep.
Embrace the mystery of all you can be.


 11. Cum îţi merge în viaţă?

Sara Groves – The Word

I’ve done every devotional

Been every place emotional
Trying to hear a new word from God
And I think it’s very odd,
that while I attempt to help myself
My Bible sits upon my shelf
With every promise
I could ever need

And the Word was
And the Word is
And the Word will be
The old Word is the new Word is
The old Word is the new Word is…

12. Ce melodie ţi se va cânta la înmormântare?

Rebelde – Nuestro Amor

Es tan Magico
como todo paso
en nuetro amor
nuestro dulce amor
Es tan facil que ya nada me sorprnde
En nuetro amor
Nuestro increible amor

13. Cum te vede restul lumii?

Vanessa Paradis – Dès que j’te vois

Est-ce que si on l’avait fait,
On se ferait l’effet
Que l’on se fait chaque fois
Si on l’avait fait
On se ferait l’effet que l’on se fait

Dès que j’te vois, Dès que j’te vois, j’sais que c’est toi
Dès que tu me vois, tu sais que c’est moi

14. Vei avea o viaţă fericită? 

 Imperials – Praise The Lord

When you’re up against a struggle
That shatters all your dreams
And your hope has been cruelly crushed
By Satan’s manifesting scheme
And you feel the urge within you
To submit to earthly fears
Don’t let the faith you’re standing in, seem to disappear
Praise the Lord
He can work with those who praise Him ,
Praise the Lord
For our God inhabits praise,
Praise the Lord
For the chains that seem to bind you
Serve only to remind you that they drop powerless behind you
When you praise him

15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?

Maroon 5 – Shiver

You build me up
You knock me down
Provoke a smile
And make me frown
You are the queen of runaround
You know it’s true
You chew me up
And spit me out
Enjoy the taste
I leave in your mouth
You look at me
I look at you
Neither of us know what to do.

16. Sunt persoane care te doresc în secret?

Michael W: Smith – I’m Gone I see you smiling at me
And I fall into a daydream
Dont know what all of this means
Oh, is it love?
Logic is slipping away
My hearts on a runaway train

Im gone, yes Im gone, yes Im gone and
It feels so right…

 17. Cum să mă fericesc singur?

Don Francisco – He’s Alive

The gates and doors were barred
And all the windows fastened down
I spent the night in sleeplessness
And rose at every sound
Half in hopeless sorrow
And half in fear the day
Would find the soldiers breakin’ through
To drag us all away
… But suddenly the air was filled
With a strange and sweet perfume
Light that came from everywhere
Drove the shadows from the room
And Jesus stood before me
With his arms held open wide
And I fell down on my knees
And I just clung to Him and cried He’s alive yes He’s alive
Yes He’s alive and I’m forgiven
Heaven’s gates are open wide
He’s alive yes He’s alive

 18. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

 Unknown Artist (Shema) – Vreau să vin acasă

Vreau să ma-ntorc de unde am plecat

las (asa cum au lasat si altii) „ecoul” să vibreze mai departe către Cristal, Sorina,  LoreleiCorneliu
 

Jocul Cuvintelor

Standard
Cuvintele Se Jucau Baba Oarba Nelăsându-Se Prinse De Vârful Creionului Meu Obosit De Atâta Alergare Le-Am Lăsat În Plata Domnului Si Am Pus Creionul Intre Dinţi Furios Şi Mâhnit De Eşec. M-Am Legat La Ochi Şi Am Încercat Din Nou Cu Mai Mult Elan Uitându-Ma La Urmele Lăsate De Dinţi Pe Capătul De  Creion.
N-Am Putut Vedea Nimic, Evident, Pentru Că Mă Legasem La Ochi Cu Întunerecul, În Speranţa Că Orbecăind O Să Reuşesc Să Prind Ce Nu Am Reuşit La Lumină…Curios Cum Atunci Cănd Nu Putem Vedea, Urechea Îşi Ascute Simţul, Şi Prinde Sunete Pe Care Mâna Ei Nu Le Ajungea Înainte. Mi-Am Zis Să Încerc Şi Eu… Şi Aşa Cu Ochii Închişi Am Încercat Să Trasez Drumul Lăsat De Litere Pe Colile Gândurilor Mele.
Eeee, Nu Că Ar Fi Ele Nişte Coli Albe, Sau Cuvintele Nu Ar Lăsa Urme De Noroi Trecând Pe Acolo, Însă Îmi Place Mizeria Ce O Face Creionul Pe Foaia Goală. De Multe Ori Am Regăsit Câte O Coală Ce A Tremurat De Emoţia Întâlnirii Cu Cereneala. Ce Poveşti Frumoase De Dragoste S-Au Născut Din Întâlnirea Lor. Şi Apoi Nu Se Cade Să Stea Aşa Goală Pentru Totdeauna.
Încă De Acolo Din Grădină, Goliciunea A Fost Condamnată. Legate Una De Alta, Împletite Într-O Creaţie Timidă,  Fiicele Smochinului Şi-Au Găsit O Nouă Menire. Aşa Şi Eu.Îmi Place Să Văd Cum Dintr-O Frunză Se Naşte O Rochie, Cum Din Timiditate Răsare Iubirea, Cum Din Roşata Obrajilor Îşi Trag Trandafirii Culoarea, Cum Eşecul De A Prinde Buclele În Capătul Creionului MeuÎşi Îngroapă Sămânţa-N Speranţă Şi Bolovanii Ce Cad Peste Ea S-O Zdrobească, De Fapt O Protejează De Păsări.
Imi Place Să Privesc Cu Ochii Închişi. Intunerecul Îmi Vindecă Rănile Provocate De Prea Multă Lumină. Legate la ochiCuvintele S-Au Plictisit De Baba Oarba Şi Au Schimbat Jocul.