luciană blagiană viaţă

când totu-mbracă înţelesuri şi mai mari

întregul orizont e-atunci o pleoapă

de după care

privirile lui Dumnezeu ne cad în suflet

ca-n brazdele rănite vindecarea

 

cealaltă pleoapă o văd

nepământenii noştri fraţi

ce-şi pârguiesc pe alte ramuri de univers

fructul oprit

cum cărţile îşi poartă înţelepciunea ‘n-a sâmburilor foi

cum toţi strămoşii nostri ne pândesc

când în cămările din suflet

se stinge-un bec

 

şi pe sub pleoapă se-ascunde-un ochi

si după el un gând şi o mulţime

de oglinzi cu capu-n jos

de parcă doar aşa le dai de cap la toate câte sunt

le dai de rost

când după gând se fofilesc simţiri ce stau

înfipte ca nişte propteli

să pescuiască din al vieţii lac un peşte mic

un peşte jucăuş şi-alunecos

scăpat din mreaja mare de mister

în ochiul meu adânc

şi curios

 

când totu-mbracă înţelesuri şi mai mari

cenuşă-s norii toţi

în vatra unui orizont ce nu-i al meu

iar sorele-i un jar mocnit de vânt

de adierea care ne-a şoptit că a mai ars un veac

că s-a mai stins o flacără

arzând