lumini licărind

Doamne,
unde sunt îngerii Tăi
de-altă dată
și unde-i lumina de sus..?
unde-i colinda veștilor bune ?
..colinda-i tăcută..?
..soarele apus..?

ca niște morți îngropați în tradiții
vorbele goale le facem urări
obiceiul luminilor ce ne străjuie
casa
vine și pleacă de luni până joi
și-așijderea primilor oameni
zâmbim și petrecem
cu teamă – fără teamă
..și goi 

goi de-adevăr și goi de putere
forme ce-s goale zdrăngăne
a scrum – bubuie pe ulițe tobe
de urs și de capră e crăciunul
de-acum – oamenii au uitat
vestea cea bună – vuvuzele
încearcă zadarnicu-i drum
bubuie toba de bune și rele
secunda pocnește bum
și iar bum

unde ți-s Doamne
luminile îngeri ? unde ți-s
magii ce te găsesc ?
unde ți-e vestea divină ce-nghite
vacarmul nost` gol-pământesc ?
unde-s păstorii ce turmele-și lasă
ca să afle scâncet de Mare Păstor..
unde-s dragonii, președinții, `mpărații
tulburați de vestea
detronării lor ?

unde ți-e harul dătător de iubire –
limpede proaspăt ca un izvor ?
unde-i salvarea ce dă mântuire ?
că gerul ne rupe de frig
și de dor..

e frig între oameni și dor
de speranță – orbecăim
între mâine și ieri
..unde-s promisiunile ce dau
siguranță, ..unde-i găsirea ?
..n-o găsesc nicăieri..

n-ai spus chiar Tu că Pruncul cel Mare
se va numi Emanuel ?
și că-n tainica noastră strigare
simplu precum 1 plus 2
vom ști, vom simți, vom pricepe
că.. Dumnezeu e cu noi..!?

dar noi se sfârșim de singurătate
chiar între oameni din același
cămin – zâmbim
sub luciri de păcate și Tu ne ești
departe.. străin..

ca o poveste ce parcă se stinge
numită decembrie-sărbătoare-crăciun
ba ne pare că tace – ba ne pare
că minte – Cuvântul străvechi
și străbun

nu-ți scriu de jale nici de reproșuri
ci ca un colindător gata de drum
bat la ușa întrebărilor mele
ca să mă-nveți
ce să le spun..

eu le deschid și le-ascult
mut sub zâmbet
le dau nuci, portocale și
fructe de-alun
și de binevoiești a-mi răspunde
lumini s-or aprinde în ochi
de Ajun..