cum ne temem de frica însăşi:
nu văd decât negru sub pleoape
îmi văd ochii închişi şi-mi văd orbirea
fără să ştiu ce folosesc în locul lor
sau cum de totuşi văd… am un sentiment de mulţumire
cu o uşoară fantă de teamă
le port şi le trag după mine-n neştire
pe faţă le zâmbet în spate le umblet
prin vene le zeamă aproape am terminat de tradus
poate de-aia mă locuiesc sentimente
e an de recoltă e vorbă de spus
zile priponite-n… evenimente
cum coboară din elicoptere cutii pe scripeţi de funii învârtite în ei spre nişte nevinovaţi şi curioşi copii cu timpul laşi în mine cutiile străine a zilelor prea pline de false jucării * cum de nu ştii? şopteşte o stea spre licărul ochi din inima mea cum de nu ştii de mână să ţii verbul „a fi” cu verbu’ „a avea”? ridic din umeri simplu poverile lăsate acolo de noapte de stele de stea… * cum urcă spre elicoptere funiile goale şi zborul lor static umbreşte plecarea decorul (iar) ochii copiilor tulbură marea din care coboară valuri de cer (cutii îngrădite-n libertăţi de mister)
* cum de nu vrei? ţip-un cocor aflat întâmplător în decor cum de nu poţi? răspund decorurile toate la toţi şi tac din priviri cu gura deschisă: surprindere furată de hoţi
* cum (,) coboară din elicoptere cutii? cum funiile-s scripeţi iar umbletul lor cercuri jucării? cum ştie zborul elice să stea luceafăr sclipind într-o noapte de om? de ce-s zilele pline carton
mici prunci nevinovaţi curioşi cuiburi de zile în a zilelor pom… * ce-s în cutii elicoptere şi cer urechea uşă sau clopoţel libertate ‘ngrădire mister!?
lumina difuză atârnă în becuri atârnă şi-un fotbal undeva pe perete pluteşte prin aer un fel de scaiete şi ochii-mi atârnă înecaţi în eşecuri * atârnă pe umerii lumii o noapte lungă şi neagră ca pleata de damă împletită şuviţă cu farmec şi teamă în marginea anului şi-a zilelor şoapte * totul atârnă de alt-atârnare în mâna mea ţin a ţinerii mână vremea e tânără cu chip de bătrână ziua atârnă-n a ei disperare * azi în privire mi se sprinjin-o umbră ce-atârnă de-o fugar-amintire pendul dintr-o parte în alta atârnă mereu dând de ştire…
Să regret înainte sau să-mi pară rău după?
Mai bine să-mi pară rău înainte decat să regret după!
Regretul a căzut ca un trăznet în paratrăznetul poftelor mele
lăsand o ruptură între păreri de rău şi dorinţă
e oare cu putinţă?
nevăzutul vant al vieţii îmi mătură norii clipelor
fără să mă lase să-i las să-mi plouă pămantul de care mă leg
sufocantă durere în piept
mă încheie ca pe un final de capitol
şi învăţ să aştept următorul – fără regret
întorc foile din calendar spre’a vedea că pe fiecare scrie „aprilie”
iar ziua de luni e duminică
ziua de marţi duminică
întreaga săptămana duminică
– duminică de Paşte –
primul capitol de regret şi de noapte în încorsetarea graului care moare
spre a se naşte!
călătorru' 