© f: rb
Publicitate
aug.27
wor(l)d bone…
© f: rb
Arhive pe etichete: vorbe
apr.27
herghelii sălbatice
de jur împrejur
călătorii interminabile
galopează spre destinaţie
toate sensurile
devenite direcţii
transportă nevăzutele cufere
pline
câte-o apropiere
aude destinatarul zicând „alo!”
apoi se transformă instantaneu
în amintire
dec.2
ce-artă!
tu vezi în balta mea un lac adânc şi eu zâmbesc când zici că-i plin de peşte că-s bărci în el ce-noată surâzând şi-o mie de culori ascund câte-o poveste… tu zici ‘nainte fără să te-opreşti eu dau din cap mereu ca un zăvor că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi lipsite de crăpări şi de izvor dar tu o ţii pe-a ta şi nu te laşi mă-mpingi cu vorbele răstite lin simt unde cum se-ntind cu-vânt sub paşi simt peşti cum mă străbat şi stele cum mă ţin… mă ţin de vorbă cu risipa lor mă ţin în ele vii – o amintire mă ţin de-a lor toiag sprijinitor mă ţin ca scaiul de o potrivire eu neg… şi dau din cap şi zic că nu iar tu zâmbeşti fără să-mi dai dreptate asculţi cu-o pleoapă apele gemând şi marea de priviri care se zbate …din când în când m-aşez pe malul tău ca un pescar cu undinţa în mână dorind să prind un somn sau un ecou să-ţi iau din ochiul timpului curgând o zi sau de ce nu o lună
oct.31
şi câte hărţi verbale sunt pe jos, căzute brusc de-a dreptul de pe buze…
lucrurile ori curg ori nu curg… dacă nu curg, ele ori pot fi făcute să curgă, ori nu… dacă nu curg din prima înseamnă că a doua sau a treia sau unui mult alt număr îi vom zice „prima” …şi tot aşa…
apr.20
funia curgătoare a vorbelor
pe urmă tăceam din ce în ce mai des de parcă venise noaptea vorbirii şi se rarefia (tot mai mult) între noi aerul transparent al rostirii pocnea tot câte-un fir din funia curgătoare la distanţe inegale şi triste ca nişte bule de oxigen între buza degetului mijlociu şi cealaltă buză îndepărtată cumva … a degetului mare trăgeam mâţa de coadă şi se vedea câte-o stea căzătoare cu spatele-n flăcări întrerupea cu zgomot de rupturi tăcuta noapte (de parcă) în întunericul nopţii răsărea câte-o amintire de şoapte strânsă de gât sugrumată de lipsă se-neacă în golurile vorbelor rare niciun testament de urmaşi moştenire nu se-ntinde la umbra mlădiţei strigare
apr.20
autodepăşire
Când vorbesc cu mine însumi, cine vorbeşte cu cine? …ba chiar mai mult de atât, cine învinge?
(mi-e rău: … I’m sick of myself)
apr.1
intrarea la apă a minusului
scad preţurile strigă reclama scad temperaturile urlă frigul din cauza nivelului mării scade orizontul aerului de zici că ne intră orizonturile la apă şi nu ne mai cuprinde perspectiva zilei de ieri noi atunci îmbrăcăm alte scăderi în camerele de probă ale altor ochi care din privire-n privire – aşa cum aproapele din aproape-n aproape se apropie – se-ntorc în izvorul ochilor proprii şi-atunci domino-ul scăderilor se declanşează scad vorbele dar nu în centimetri (cine ştie cum se măsoară înţelesurile) de zici că inima lor e un melc pe care după ce îl încânţi îl atingi între coarnele lui codobelc-neologismice şi nici la număr nici la viteză nu sunt sărace în decibeli cu portbagajele lor pline cu roţi de rezervă (probabilitatea e zero la fel şi rezultatul indiferent de scădere)
ian.26
ceartă gesticulată
mă-ngroapă-n tăcere ceasurile lungi gropari ce-aruncă-ntruna pulberea mută în adâncirea trecerii de timp zici c-aplecată moartea mă sărută io-i scuip ‘napoi sărutul ei tăcut şi mă-nfior de tremură grădina şi în noroiul ce se naşte mut m-afund în braţele ce le deschide tina că-s pământesc din măduvă în os cusut cu fire ne-nţelese de viaţă ca să mă caut tre’ să mă descos din nopţi de nerostire-n dimineaţă groparilor: voi muţilor călăi ai vorbelor ce v-ar putea opri cu mâinile întinse vă sugrum gâtleju-nchis şi nopţile pustii să scot măcar un geamăt de la voi cum voi vă aruncaţi mutul pământ cu vorbe să vă-mproşc eu… cu noroi
nov.7
mi-e totuna
să te-ntinzi să te lungeşti până când întinderea şi tu totuna este să m-ajungi să m-apuci până când distanţa dintre noi nu mai este decât o amintire a unei umbre de gând şi tu şi cu mine gândul suntem să pleci auzi să pleci doar înainte şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale mi-e totuna şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta care totuna cu a mea este şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele aburul vieţii să te-ntinzi până când îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale dimineţile în care te-ntinzi până când se crapă de ziuă din pricina braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi totuna sunt
sept.23
spusă altfel
Să fie lumina sufletul soarelui? Trupul lui mort?
Pielea lui de şarpe galben?
Respiraţia lui pe care-o pierde ca să putem noi respira, cu care respirăm noi?
Clocotul inimii lui, orbirea-i preţioasă: preţul cu care ne ia (nouă) ochii…
cu care ne cumpără nouă văzul.
sept.23
fie vorba-ntre noi
de la mare la mic de la mare la ocean de la larg până’ n mal totu-i val de vine ăla de vină-i altul devină ceva recele caldul umblă tura de noapte-i bazaltul umblătura e ruptă oboseala-i târzie vin broboane pe frunte via e vie de la vie la vin de la mine latin’ vorba vine şi pleacă între noi fie vorba păstaie în teacă
apr.24
potrivire
Nu vorbele în sine mă dor, ci adevărul lor.
apr.4
stridentul nostru dialog lipsă
tăcerea e piatră d(o)ar vorba-ţi ciocan o sparge în fărâme rostite iubirea-i o flacără ce arde-un ocean ţine-mi minte tăcerea iubite
mă uit şi acum la lipsa-ţi stridentă se ţine peste tot după mine o alung cu gânduri de-amintiri dichisite ţine-mi minte rostirea iubito
tu strigi către mine cu zâmbetul tău sprijinit pe arcanul peretelui poză dependent de prezenţa ta împrejur privirea spre tine mi-e doză
loveşte-mi tăcerile cu vorbele tale aruncă-le ca pe nişte pahare de sticlă lipsa cioburilor mă-nţeapă mă doare gălăgia ta-i vie risipă…
sting becul şi trag draperiile toate ca pe nişte ziduri nerostite-n zidire trag peste noapte o alt’amintire şi tac cu tăcerile-mi toate (poate c-o să sune vreun telefon poate va suna cândva vreo rostire) ţine minte iubito iubite iubire
ian.15
dialoguri încrucişate
nemijlocit neîndoielnic întotdeauna comunicarea a fost la fel de uşoară: 20 şi una de grame o şoaptă ce străbate cu uşurinţă printre alte şoapte fără să se amestece făr’ să se’ncurce fără să-şi piardă din greutate printre valurile înspumate şi zgomotoase ale oceanului sau şuierul nopţii cu greutatea ei de mormânt… ce cuvânt!
* rugăciunile se imprimă-n memorie în pereţii camerei stând cu tencuiala lipită ureche cu ferestrele pleoape secrete ce citesc buzele ce tac buzele tăcând * ce? nu-i aşa că şi gândul telefonul vorbirii îl ia şi-i apasă consoana vocala fărâmiţând tăcerea ce-i ascunsă în ea… prin ruptura aceasta răzbat neauzite şi nevăzute de ochi rugăciuni rugăminţi rugăhărţi săracele rugăciuni atât de bogate (ciudate când pe verticală le porţi)
dec.11
mărgele de gheaţă
scară de grăunţe braţe de iubită degete de floare scriere pripită:
ca o dimineaţă venită spre seară ca o ‘mbrăţişare grăbită fugară ca nişte mărgele făcute din gheaţă răsăritu’ apune orice dimineaţă *
joacă de lumină agăţată-n ceară joacă de cuvinte între „cand” şi „iară” joacă făr’ de reguli car’ s-o îngrădească născută-ntre doruri adormită-n coastă *
scară de iubire între aici ş’ acolo trecere grăbită de la noi spre voi lină liniştită unu înspre doi… *
ciuguleşte ziua ciocul nopţii parcă paşii-mi duşi de valuri frunze-mi par o barcă iau dintre clipite grăunţele-n mană şi le-arunc la păsări negre pe sub lună *
valuri mari de oameni mi le strang la guler gerul ciuguleşte al căldurii fluier urc cu scrisu’ scara treaptă după treaptă ea mă urcă altfel fără să mă-ntrebe nu mă menajează nici nu mă aşteaptă…
călătorru' 