cuvântul

el nu-i atent!
el țintește cu atenția lui
în altă parte
urechea lui e ținta altor
atenții

el e absent!
prezența lui traversază aerul
ca o boare răcoros-fierbinte
aerul gros al acestei clipite
din care el lipsește

el este nefiind!
și asta nu doar din pricină
că se poate
ci mai mult din cauză că-i
obligatoriu
asemenea prezentului
aidoma libertății

el este liber!
oohhh, cel mai liber!
liber să se-nrobească
oridecâte ori vrea
cui vrea
cu salba libertății la gât
ca un număr pe piept
ca o armură pe umăr
imortalizat de nemurirea
unui scris
de viața veșnică
a unei poze
îmbrățișată de lumina
ochiului

el nu-i stabil!
e rochia unui mereu alt
trup
febra unui mercur
transparent
chipui unei fețe
spatele încovoiat de înțelesuri
al acestei descrieri

el nu e el!
adeseori e ea
deodată ei
deodată ele!

Publicitate

dacă-i spui numele dispare

adulmec tăcere

cu plămânii-o fac bulgări

în timp ce-o adulmec

o tai cu privirea în loc s-o admir

şi-o respir…

(ea) e o lume a sfârşitului

(la început a fost cuvântul, nu?)

a prăpastiei ce se cască după ultima literă

a vorbei ce cască a-lene

cu sunetele la subraţ la subsuoară

dă-o-ncolo nu-i da apă lingvistică

las-o să moară…

în sărăcia ei de pustie…

 

ea e istoria nescrisă a scrisului

e liniştea din ochii glumei şi-a râsului

amintirea unei memorii uitate

 ce nu ştie cum o cheamă

(şi nu ştie că nu ştie)

nu poate număra 1… 1000

 

nu ştie de el… sau de ea

nu se ştie pe sine

nu se poate-ntrupa

că moare când îşi spune pe nume

…dispare

n-am ajuns încă !

de nu-mi vei vorbi ce-am s-ajung Dumnezeule ?

 

voi ajunge sufletul vechiului

şi-l voi (şi) depăşi ?

voi ajunge din urmă din nou(l)?

cusută gura inimii mele cusută cu firul multor tăceri

stă mută stă surdă cu ochii-n durere înoată

în lacrimi se-neacă în ele

în gustul amar de tăcere

mucezeşte sufletu’n ea asemenea merelor

nu mai bate în nicio uşă se prăbuşeşte în umbra ei

cu balamalele împietrite în deschiderea făcută cenuşă

fără lumina niciunui foc fără cutie poştală

fără scrisori fără veşti fără joc…

 

ce voi ajunge de nu-mi vei vorbi

Dumnezeule ?

ce-am s-ajung (în) ce înţelesuri ?

un punct într-o margine de cuvânt sau

nişte puncte într-o suspensie: o lipsă de urme

în urma unor lipsuri de mersuri…

 

joacă-ţi toate cărţile pe masa atomilor mei

ce-ai să câştigi ?

care ţi-e marea dorinţă ce vrei ?

 

împarte cu mine ziua victoriei sau măcar taie în min’ un procent

nişte minute nişte ore nişte secunde

despică burţile nerostirilor până-n tăceri

desparte tăierea celor două tăişuri din sabia cuvântului tău

rupe rămânerea-n urmă de-ajungere

mai noul de mai noul de ou…

 

voi ajunge din urmă planurile zilei dintâi

latura stângă

lunga faţă a întunericului cu înecarea Oxigenului în H2

plimbările tale cu spatele

funia ‘nodată în buriculpământului

dedesubtul plimbărilor

întâiul răsărit al cuvântului …

 (..?)

fotosinteza cuvântului

Lumina Ta e oxigenul meu (?)

prin frunza foii ca din gură-n gură

fotosinteza asta tot mereu mă taie pe din două

mă fisură

cu ascuţişul ei de Prometeu

*

în jarul arderii necontenit

asemenea bunicii şi poveştii

adorm în largul zâmbet pironit de transparenţa vorbei

ce deschisă m-a’ntâmpinat şi m-a uimit cu aerul oxigenat

ce a trezit

lumina Ta pe limba mea

în ochiul ramură cu frunză-n ea

sau un plămân cu pleoapa tot aşa

Lumina Ta cu vorba ei

 

la umbra unei tăceri:

… acolo mă feresc de lumina vorbelor.

urechea surdă a ochiului

din mersuri în mersuri ca valul în val

te sprijini de-o vorbă ca apa de mal

ascuns stă în vorbe un duh neştiut

ce-şi are rostirea ca singur avut

între tine şi mine între tine şi noi

stă flacăra vorbelor şopotire vâlvoi

ce ne consumă de ne face nisip

ce se-ntrece pe sine trăgînd după noi

cutii de conserve

şi ape de ploi…

din mersuri în mersuri ca malul în mal

te sprijini de-o vorbă de-un simplu banal

chitanţă dovadă c-ai trăit şi ai fost

o singură faţă monedă culoare

ce cu cifra te-ncântă te doare

să-ţi rosteşti sprijinirea cu duhul în ea

cum lumina de-afară izvorăște din stea

cârlige te-agaţă de vorbele ei

te face să vrei şi să nu ştii că vrei

să-ţi rosteşti vrerea (ca pe-un) avut

cu duhul plutind neştiut nevăzut

ochiul lopată de vâslă în val

n-ajunge să-noate tăcutul banal

urechea se scaldă în soarele lui

în duhul vorbirii şi-n vorbele lui

 

feminin & masculin

puse una lângă alta: vorbă lângă vorbă

parcă sunt bucăţi de mere

într-o’mperechere

parcă-s două inimi calde

ce se bat într-una

mâini curate de copii, vesele şi vii

pus de-o parte şi de alta: sunetul, cuvântul

parcă e o stea albastră

soare-n lumea noastră

parcă-s doi îndrăgostiţi

într-o lume aparte

trup acordeon de foi, sub coperţi de carte

dumnezeu e poliglot

Tu le vorbeşti pe limba ieslei la păstori

şi cu o stea deşiri astrologia
către magi din orient cu ochii-n sori,

c`o privire Tu vorbeşti către Maria

la plugar îi (s)pui în pietre şi-n pământ
tot ce are-n ea Împărăţia

să-şi extragă mersurile din avânt

cum din moarte-şi scoate capul învierea

Tu vorbeşti pe limba unei întrebări:
căutare cu priviri rotunde

dacă-i dimineaţă Tu vorbeşti cu zori

dacă-i noapte, cu lumini cărunte

câţi analfabeţi pe lume sunt,
curios cum toţi ştiu să se roage

dialectul mâinii li-l vorbeşti

când citirea, scrisul, li-s oloage…

numai mie îmi vorbeşti când, cum…

ba cu bucurii, ba cu necazuri ce se-opresc
în malul unui gând

…limbă ne-nţeleasă de talazuri

 

joaca cu vorba

şi Ţie-ţi place să te joci cu vorba, iar vorba Ta cu vorbă prinde viaţă

cu braţele deschise către joacă şi „mingea” ce-şi aruncă-i dimineaţă

Tu-ai aruncat o vorbă în pustie şi-a stat pe braţul nopţii o lumină

şi-o altă vorbă ascunsă prin grădină a înflorit din iarba ce-o răsfaţă

din undă-n undă jocul se desface cum zâmbetul se-mprăştie pe buze

se pierde-n ochii mari privirea hoaţă fugind cu înţelesurile obtuze

e-o voioşie fragedă si caldă lipsită de mai multe feţe-ntruna

e da cu da şi nu cu nu cununa a vieţii şi a gârlei ce o scaldă

pe fiecare parte zarul vorbei îşi poartă numărul de sărbătoare

aruncă  jocul Tău în poala boltei peste ambulanta trecere sub soare

Ioan 6.68, Ioan 1.1, Geneza 1.3

imagini vii

Când Tu gândeşti în dreptul meu: apare-un plan, instantaneu.

Şi când vorbeşti, se-ntâmplă !