vertizontal

e scurtă prea scurtă latura verticală

cade mereu când s-o sprijin de cer

printre nori printre aburi nu găseşte

nicio spetează nicio aripă

de pasăre cu ciocul înfipt

în gândurile veşnice ale Infinitului

sau Absolutului

 

de-ar fi aripă măcar

invizibilul nimic i-ar sprijini înălţimea

i-ar insufla zborul nicicând visând

orizontala vie ca pe un ideal ci ca pe-o realitate

de care se sprijină invizibil

ca pe-un început de vrej

sau o embrionară încrucişare între

nefiinţă şi creştere

 

„ia-ţi crucea şi urmează-mă !”

scârţâie poarta începuturilor sfârşite

de-o parte şi de alta

îi va creşte în cele urmă şi verticala

până la baterea-n cuie e o palmă

viaţa ce-o simţi apăsare pe umăr

e-un sunet:

sunetul potrivirii

între orizont şi înaltul moment în care 

urechea atinge sunetul şi-l contopeşte

în îmbrăţişare

 

naşterea aceasta din nou ce-i altceva

decât trecut şi viitor împreună

îmbrăţişat şi contopit volum

de roşu vertical şi Nichita orizontal

ce coboară din ceruri ochiul

pe treptele verticale ale privirii

 

(e-o cruce prea grea această vertizontală întâlnire)

 

Publicitate