Nichita Stănescu: Contemplarea lumii din afara ei

„PARTEA I : NERVUL TERESTRU

l. Cel care a murit despre
cel care nu s-a nascut

Ne trebuie un timp care sa ne impace
felul nostru de a fi,
care sa ne lumineze ochii,
ochii care au inceput sa creasca anapoda
pe tot cuprinsul fiintei noastre,
ochii din nari si din degete,
ochii grosi din calcaie
precum si ochii
pe care-i eliminam tot timpul din noi
sub ciudata infatisare a cuvintelor
si a strigatelor.

El va fi vedere,
noi stim aceasta,
el va fi vedere.
De aceea i-am si pregatit
paturile ochilor nostri
pe care-i tinem neplansi.
Pentru el ii tinem curati si neplansi
sa aiba unde trage peste noapte
in orice secunda ar veni
cand va veni.

2. Nervul terestru

Iata prima parte a descrierii :
aici, in aceasta zona cosmica
sub pleoapa albastra.
toti se mananca pe toti.
Neintrerupt,…”
[…]

Citește în continuare:
http://www.nichitastanescu.eu/opere/poezii/contemplarea_lumii_din_afara_ei.html#.Ve_JrJfQPQ0

Publicitate

i c (now)

privesc tot ce s-a-ntâmplat

privesc urma ta plecată

privesc cerul înstelat

steaua ta… de altădată

 

privesc muguri de nesomn

privesc şoapta ta lumină

privesc îngerii cum dorm

dimineaţa lor senină

 

privesc ochiul tău fugar

plin de stele şi de îngeri

privesc mugurii de plâns

văd cum sângeri

 

şi deschid larg ochii mei

ca pe două braţe pline

să te-adune toată-n ei

…să te-aline

 

amintiri de nicăieri

atunci i s-a dat nume acelui moment

de-atunci

timpul are trup suflet şi duh iar amintirea

asemenea unei mlădiţe de salcie

e tot mai tare decât trunchiul retezat al memoriei

mai victorioasă decât lipsa mea atunci şi acolo

 

„engage” zic unii logodirii:

plusul caietului lângă minusul vorbei

rosteşte banala călătorie în timp întrebuinţând

consumând o limbă prăfuită şi neînţeleasă

decojită asemenea pieilor de salcie

de pe nişte oase klingoniene

 

„engage” zic alţii cu mâna pe piept

înaintea saltului

ca pe-un jurământ sau o promisiune

de-a nu divulga niciodată totul sau de-a lăsa mereu

urechea surdă cu uşa întredeschisă

lângă paşii din ce în ce mai puţin vizibili

ai coordonatelor

 

straturile privirii aidoma amintirilor

se sedimentează

cu dâra lor lungă de lumină până în steaua

din care nu-mi aduc aminte să fi năvălit decât

întâia zvâcnire de pleoapă

a muzicii mereu crescândă a universului

 

într-un timp neştiut al fiinţei cândva

inima ochiului a început să bată

prin cotloanele nemaiîntâlnite privirea-l străbătea

şi-l clocotea:

atunci conştienţa lumii de ea însăşi

n-a mai încăput

peste oul pe care-l clocea

 

prin ochiul naşterii

s-au deschis ochii prizei: doi ochi pe-o faţă plastic

iar ochii jocului deschişi

se văd într-un elastic

cu ochii mari în zori de zi se uită dimineaţa

şi naşterea cu ochi deschişi

priveşte-n faţă viaţa

pe buzele unei fântâni se uită ceru-albastru

din ochiul lui deschis tot beau

s-ajung la ochiul astru

când ochii minţii mi deschid le văd pe toate-nchise

văd lumile de paradis

ascunse printre vise