în-depărtare

aia pe care mi-ai arătat-o
nu se potrivește nicicum
cu amintirea lucrurilor
de altădată

venise pe nesimțite un alt veac
și-l mușcam de deget de dimineață
– avea mereu un alt gust –
și-l luam pe mine trăgându-l peste cap
și niciodată nu mă mai încăpea
ba mi-era strâmt
ba mă mânca – luându-l corect
cu dosul lui asupra mea
cu eticheta imposibil de dat jos
a vafifostului

ălălalt,
celălalt pe care mi l-ai dat
pe care mi l-ai arătat după
– era ascuns – era
o prelungire de lumină umbroasă
semăna cu un ogor arat
cu o urmă imensă de nor
într-o zi însorită

atunci zâmbind am izbucnit în râs
ca o ploaie nesimțită de vară
ca un tunet într-o furtună
de liniște
măturând cu anotimpul
cealaltă frunză, ălălalt praf
celălalt nor
de pe riscul îmbibat
de măcinare arsă
al dialogului

sorbită, pupată
marginea rotundă a vocalei
tăcea

Publicitate

….turul II

...dacă n-ai topor nu eşti nici măcar coadă; eşti bâtă!

…din seria variantelor de Nota 10, vezi constatarea evreiască lăsată nouă moştenire de Eclesiastul 10:10! 🙂

focuri sau paie?

cine poate să repare gândurile rupte?

cu ce le-ai putea drege sau lipi

din ce gânduri le-ar înverzi oblojirea

sau ar putea vreun pescar cu corzi de chitară

să le pescuiască

şi-ntr-un cântec să le afle menirea?

*

să le ungi cu vorbe s-ar merita?

şi partea cea ruptă şi potrivirea şi să le striveşti

să rămână aşa

să nu se mai ştie fisura în ea

năucă să rămână găsirea

*

vreascuri fărâmituri cioburi

vor rămâne mereu între ele eterne

îmbrăţişări mereu paralele

o frântură de timp ca între două bătăi de inimă ce-au fost cândva

o singură bătaie

amintire multiplă prelungă în cămăruţele sufletului

din odaie-n odaie

gândurile rupte sunt focuri sau paie?

 

Tăcerea întotdeauna înseamnă „ceva”

Folosesc aproape în fiecare zi Messenger-ul (IM =Instant Messaging) ca să comunic cu prietenii, sa stau „in touch”, să transmit sau să primesc într-un mod rapid şi ieftin informaţiile de care am nevoie.

Totuşi, aşa ca şi alţii „traduc” cand în mod corect, cand în mod eronat tăcerea ce apare din diferinte cauze. Am găsit 8 interpretări ale tăcerii. Le împărtăşesc cu voi…

click pe poză:

frica (de necunoscut)

(e) un fel de nesiguranţă

apă pe gheaţă

alunecuş

o problemă nerezolvată

de matematică

beznă derdeluş

*

sunt două fire scurt-circuitate

o nepotrivire

maioneză tăiată de lingură

prin învartire

*

scara de tren treaptă cu treaptă

scarţaie paşi

cantă un fior pe şira spinării

… să fie asta gara potrivită?

pe-aici trece expressul mirării?

*

două buzunare goale stau de vorbă-n tăcere

îşi împărtăşesc secretul

goliciunea durerea

le caută mana ca mascaţii de la poliţie

ca degetul pe listele dispărute

mirosind a amintirea celor avute

*

cu ce îmi voi construi apă minerală?

răsună întrebarea în dioxidul de carbon al frunzei

cu ce îmi voi recupera lumina?

cantă partea nerostit-a penumbrei

*

voi sta ca un pom în deşertul de oameni

pană va veni fulgerul

ca un ghid într-o junglă de autobuze

să taie din lianele astea de necunoaştere

ce cresc maronii şi optuze…

*

dacă se va găsi pe jos vre-un întrerupător

dacă se va găsi cineva

fără să-l calc în picioare îl voi păşi

ca pe-o scară rulantă

întamplă-mi-se ce mi s-a’ntampla!

*

maine trece repede pe aici

mă voi urca în ea fără bilet

nu ştiu limba costurilor

dar

poate-mi va dărui careva (vre-)un

interpret

după ciornă

Doamne, tu nu gândeşti logic…

Ca pe o ciornă mototolită, nesatisfacţia ta ne-aruncă ! – ăsta-i scenariul din ciorna pe care ai aruncat-o cu mâna întinsă.

Atunci cu amândouă mâinile ai scris o întindere, pe care ai bătut-o-n cuie pe ciorna crucii, să n-o mai poată nimenea schimba – şi-acum vrei ca mâna mea să fie(-n) mâna ta…

Dumnezeu are logica lui … ce nu pricepi =?

scrisoare

poate că da, poate că nu

uite taraba, uite politeţea

te rog serveşte, pune haina-n cui

fă-te confortabil, păstrează discreţia

zi cât vrei ! eu zic altfel

zi tu altfel că aşa fac şi eu

batem palma la urmă în cuie

adăugăm un râs fioros

rupem tăcerea şi-o aruncăm la gunoaie

pe jos

poate că da ! poate că nu !

strigă ambulanta masă dând din picioare

simt cum parfumul tresaltă

şi nechează-ntr-o floare

şi cealaltă stângă e-o dreaptă

bordura punctată cu mortar pe alocuri

gâfâie prin burlan oprinduse-n plic…

tu eşti la uşă cu broasca în mână?

poate da, poate nu…

şi-n furcă-i telefonu’ înfipt

gând şi gânduri; întrebări şi răspunsuri

la gandul ca pot fi muşcat de un şarpe
n-am mai dăramat zidul
n-am sters paienjenii de teama plasei lor
mi-am lasat ruinele in ruină

la gandul că voi întalni brusc o aşchie
sărită chiar atunci din buştean
am lăsat pădurea în pace
am înrudit securea-n rugină
iar zilele le-am transformat în an…

la gandul că se va toci fierul
n-am rupt eticheta din şnur;
citisem candva povestea puterii-ndoite
şi m-am oprit făr’ a afla
că nu puterea-ndoită-i soluţia
o  ascuţire scurtă-i ajungea …

____________________________________________________________________

ea: te-ai gandit ce-ar fi fost daca…?

eu: ar fi fost ce este o imbinare a capitolului precedent cu cel de acum
ganduri si ganduri

ea: Domnule Callator, unde se duc toate gandurile atunci cand nu mai au loc in minte?

eu: foarte interesanta intrebarea ta. unde se duc cand nu mai au loc? poi probabil ca sunt mai multe raspunsuri. ori asteapta sa le impartasim cu cineva, sa dam si altora din ele, sau sa le notam undeva, doar asa ca sa nu ne chinuim sa le tinem Minte, sau poate ca zambesc stiind ca una din binecuvantarile vietii e uitarea…macar de dragul locului in minte, in noi, in suflet (cateodata)

 ea: Dar gandurile se supara vreodata ca le alungam sau ca s-au inventat cuvintele ca sa le tinem ascunse? 

eu: banuiesc ca nu. au si ele o modalitate de a se face auzite, vazute, strigate, gesticulate… nu stiu de fapt, asta/i adevarul

ea: dar cand trimitem ganduri si nu ajung la destinatie?

eu: inseamna ca se pierd pe drum, se ratacesc cum ar veni…

ea: Dar cu gandurile care ne urmaresc toata viata ce facem?

eu: deci tu pui intrebari si eu imi dau cu parerea

pe alea poate ca ar fi bine sa le bagam in seama, ca daca se tin asa de noi, scai cum se zice, se tin ele dintr/o pricina oarecare, nu?

ea: dar gandurile secrete, raman secrete toata viata?

eu: nu, desigur ca nu. in primul rand pentru ca pentru noi nu mai sunt secrete, noi le cunoastem doar ca nu le dam glas, nu le dam pasta (de pix) si le tinem acolo pe rafturile sufletului, alea la care nu are acces oricine.
apoi le mai cunoaste si “prietenul nostru cosmic” – indiferent cat de ascunse in suflet sunt rafturile alea, si apoi spunem noi cateceva din cele pe care nu vrem sa le spunem, da spunem asa prin privire, prin gest, prin zambet sau strambet.

asa ca ele sunt secrete (gandurile) da nu fata de toti si toate si nu tot timpul si nu in aceeasi masura – zic eu apoi daca zic bine sau rau…te las pe tine si pe altii sa judecati

ea: dar gandurile pot sa raneasca, atunci cand nu prind viata prin cuvinte?

eu: tind sa cred ca da. pentru ca daca nu le glasuieste nimeni, ranesc acele ganduri ce se nasc in celalalt, asa nascute din tacere, din neglasuire

intrebare: dupa ce terminam sirul de intrebari si pareri (monumentul intrebarilor ce se varsa aici pic cu pic), pot sa adun totul intr/un post?

ea: pai…cum sa iti spun domnule ruben calator…nu stiu cand se termina. dar, da, poti sa te aduni intr/un post, caci pe mine nu ai cum ma strage de pe aici…Postul asta chiar m-ar bucura. Am si eu o amprenta pe undeva…cred…Auzi? Dar cand gandurile se indragostesc de gandurile altcuiva, cum fac sa-si vorbeasca? pleaca in delegatie prin vise?

eu: amprentele se pot folosi si ca dovezi nu? (eliberatoare sau incriminante )
2 intrebari deci. hmm, nevoie de lamuriri!
cum fac sa/si vorbeasca gandurile sau persoanele ce poseda (nasc) acele ganduri? – vezi folosesc cea mai faina si mai usora metoda de a raspunde la o intrebare, raspund cu alta intrebare

banuiesc ca si de data asta sunt mai multe variante. ce face cineva indragostit? fie tace si asteapta un semn de la celalalt, sau ca celalalt sa vorbeasca primul, fie se duce si spune ce are pe suflet, ce simt ce gandeste, nu?

cateodata indragostitii nu au nevoie de cuvinte pentru asi vorbi, le ajunge o strangere de mana, o privire, un zambet, sau simpla prezenta a celuilalt. gandurile au si ele un rol aci, chiar daca nu se inteleg totdeauna bine, sau nu se inteleg deloc cu sentimentele

delegatie prin vise? vise cu ochii deschisi, vise cu ochii inchisi? li se plateste diurna?… hai ca deja o iau pe aratura cum s/ar zice. nu stiu cum e cu delegatia, chiar nu stiu. nici macar cu parerea nu/mi pot da…

tu ce gandesti despre ganduri?

ce ai intreba si ce ai raspunde?