(pe) calea lui Kain

ce urme adânci inegale şi repezi

ce mulţi au călcat pe urmele tale

şi-au făcut din ele obiceiuri în viaţă

şi cale

începutul ei şi lumea-s deodată

deşi n-a pornit chiar odată cu tine

te-ai ridicat pe câmp într-o groapă

să zideşti dintr-un frate ruine

n-ai păzit intrarea la uşă

berbecul de care n-ai avut grijă cu coarnele-ntoarse

ţi-a’mprăştiat fumu’ mancarea ţi-o arse

respingerea faţa şi-a’ntors către tine

ţi-ai adunat faţa de pe jos toată ruptă

mânia ai lăsat-o să fiarbă

a crescut repede neagră o iarbă

în care fir cu fir se tot luptă

Publicitate

în golul urmei

fac roată-mprejur, aşa ca o prinsoare

că toate-şi au privirea şi urechile captive

nu-i nimic

n-a mai rămas nimic nici măcar amintirea timpului când era

e-o bogăţie mare de lipsă

pe masă sunt urme de cuţit

între scânduri sunt urme de rupere

… ce a trecut pe-aici ?

ce urme de felină fac roată-mprejur şi prinsoare ?

… sunt urme de vânt prin grădină ?

ca o pecete a întâlnirii

Netulburat încă de zgomotul maro al întrerupătorului

Holul se pierdea pe sine în umbră.

Silueta lui lungă dintr-o dată căpătă contur

fiind invadat de ploaia tăcută a luminii.

Oamenii care i-au călcat plăcile mari nu se mai văd,

au rămas doar urmele paşilor lor

Un amestec de noroi, pământ şi apă,

modelat după forma mersului lor

şi lipit acolo pe piatră, ca o pecete a întâlnirii.

Tăcerea e fărămiţată de zgomote mici, învălmăşite...