totu-i energie nimic se consumă nimic se naşte în primordialul pântec al timpului totul moare
oct.7
Arhive pe etichete: univers
nov.13
pomul vieţii a ajuns cherestea
trup îmbrăcat cu alt trup atunci când ceea ce este muritor în noi va fi hrană şi înghiţitură vieţii negreşit dacă nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi
de trupul ăsta de care ne putem dezbrăca după cum 270 de zile una după alta lucrează la oasele sensibile la zgomotul muzicii a tot ceea ce urmează să se nască aşa hoinăreşte acum palatul meu ce-aşteaptă să mă-mbrace legat de cordonul ombilical al planurilor Tale acolo în burta viitorului care pentru Tine a şi fost de parc-ar fi o poezie pe care-ai învăţat-o pe de rost pe vremea când erai copil şi făceai lego învăţând să construieşti lumi să le zideşti pe-o scară mai mică sau mai mare când în jurul unui gând de fasole pe harac de speranţă când peste trupul nostru de hârtie decojit din lemnul de viaţă pe care jocul Tău îl îmbie pomul vieţii a ajuns cherestea de-aia grădina nu mai e nici ea heruvimii cu săbiile lor n-au tăiat frunză la câini ci-au ciopârţit de coajă ramură după ramură luând cu zborul lor (când au plecat) pieile pomilor din care Tu faci astăzi palate de nu ştie uşa din dor de va-ncepe cândva să se gate… pe primii doi i-ai îmbrăcat cu haine de piele ei s-au ascuns după lipsa copacilor prin tufişuri pentru că Tu ţi-ai luat înapoi pomul vieţii casă n-ajungă scândură de coşciug în care viaţa bătută-n cuie să fie îngropată prin grădină şi-ai făcut din el depozit de cherestea ce-a dat în frunze de hârtie cu rodul Cuvântului Tău printre ele şi nu ţărâna ne-adună ci lemnul unei profeţii cioplit de heruvimi cu săbiile lor vii în lego-ul a cărui poveste nu ştie (şi nu poate) încă nimeni s-o spună
aug.16
amintiri de nicăieri
atunci i s-a dat nume acelui moment de-atunci timpul are trup suflet şi duh iar amintirea asemenea unei mlădiţe de salcie e tot mai tare decât trunchiul retezat al memoriei mai victorioasă decât lipsa mea atunci şi acolo „engage” zic unii logodirii: plusul caietului lângă minusul vorbei rosteşte banala călătorie în timp întrebuinţând consumând o limbă prăfuită şi neînţeleasă decojită asemenea pieilor de salcie de pe nişte oase klingoniene „engage” zic alţii cu mâna pe piept înaintea saltului ca pe-un jurământ sau o promisiune de-a nu divulga niciodată totul sau de-a lăsa mereu urechea surdă cu uşa întredeschisă lângă paşii din ce în ce mai puţin vizibili ai coordonatelor straturile privirii aidoma amintirilor se sedimentează cu dâra lor lungă de lumină până în steaua din care nu-mi aduc aminte să fi năvălit decât întâia zvâcnire de pleoapă a muzicii mereu crescândă a universului într-un timp neştiut al fiinţei cândva inima ochiului a început să bată prin cotloanele nemaiîntâlnite privirea-l străbătea şi-l clocotea: atunci conştienţa lumii de ea însăşi n-a mai încăput peste oul pe care-l clocea
iul.24
despre carieră
sunt o piatră şi-un pietrar sunt şi daltă şi granit şi lovesc şi sunt lovit de la flacără spre jar
sunt legat de alte pietre şi sunt rupt prin dezlegare orice crăpătură doare şlefuirea creşte-n mine îmbinare
materialul meu e brut forma-i inegală brută piatra nu-i moale de lut împietrirea mea nu-i mută
nu voi fi nicicând perfect chiar de-am număr scris pe mine Tu mă pui în locul drept în mortarul de iubire ce mă ţine
sunt şi piatră şi pietrar îmi dă colţul peste colţuri flacăra mă arde-n jar printre pietre fără flori printre bolţuri
Tu mă duci spre ce-o să fiu carieră mult prea dură piatră într-un zid ce-i viu încă de granit şi zgură
ian.22
călătorru' 