Arhive pe etichete: unde esti?

…unde eşti?

Standard

sunt între scaunul din bucătărie şi tine
sunt între mine şi mine geamul murdar
plin de amprente şi zboruri rătăcitoare

între tine şi cuvintele dintre noi sunt
dincolo de tăcerile noastre
ajunse (la) ceartă

uneori sunt în capătul privirilor tale
alteori sunt pata de căldură începută
în colţul stâng până-n marginea exterioară
a genunchiului sunt

în întrebările pe care mi le pui
şi-n răspunsurile pe care în lipsa
răspunsurilor mele ţi le dai în avans

în confirmarea lor semnată cu zâmbet sunt
şi-n variantele aternative uneori
sunt şi acolo unde nu te-aştepţi

în marginea dantelată a lunii când
o priveşti în poza din spatele clickului
chinuindu-te să nu tremuri
să nu sufli să nu te mişti…

în caricaturile pe care mi le faci
sunt chiar dacă nu-n întregime şi
totuşi nu ştiam că pot încăpea în pasta unui pix
sau în râul negru al unui cărbune

între şira spinării unui creion şi
cămaşa alb-gălbuie a pomului
în banda magnetică a unei clipe călcată
în picioare de şuvoiul de nestăvilit
al celoralalte

sunt între tine şi ascunderile noastre
ca frunzele împinse de mâna ochiului
ca deschiderile unei cortine sau
rând pe rând a nasturilor de la cămaşă

lipiciul de pe buza plicului închis
între nerăbdare şi timbru
între tine şi mine (fie vorba…)
sunt!

Publicitate