Arhive pe etichete: truda

fabula cu zâmbet la urmă…

Standard
taci! – m-am răstit
şi vocea mea a căzut de pe umerii ei
ca o rochie
hai, vino odată! – abia mi s-au căţărat
afară din gură vorbele
c-a şi-nrobit-o dialogul nostru
nu tăcea, …vai, nu tăcea!
urcă şi-acum spre mine
furnica ei şoaptă
din zală în zală
 
pupila neagră a altei stele
nu prea distinge cine
pe cine ‘nrobeşte
se vede doar lung şirul furnicilor
cărând povara…
 

zboriginalitate

Standard

de n-ar fi sub aripă aerul Tău

ar creşte treptele în ruine

alergarea

în trudă ar fi

fără ecou

sau salt

ce n-ar ştii trambuline…

a 10-a lume

Standard
te-ai strecurat în lumea aceasta
în care se poate ara marea cu boii
în care valurile devin aripă sau altceva…
prin fanta cuvântului te-ai strecurat de pleava
celeilalte lumi
(din lumea lor în lumea ta)
*
prin zâmbete ai încercat să fugi
şi ai fugit de leul care răcneşte cu toată coama lui
pe dinafară
până în hibernarea lăuntrică a fricii
doar ca să te rezemi obosit de zidul lui „acasă”
ca să te rezemi într-o gură de şarpe
*
te-ai strecurat într-o sită ca o pâine de nisip într-o vreme
din nici o altă pricină
decât dorinţa de strecurare
dorinţa crescândă a aluatului tău a brazdei lichide
pe care-o răstoarnă boii plăcut-invizibili
ai trudei
*
pe piatra aceasta caii tăi nu pot să alerge
de aceea ai tăiat pădurea acelei lumi în care rătăceai
din umbră în umbră dară dară vei găsi apele curgătoare
sau chiar mai mult de-atât: izvoarele
 

„When you are in love, you are in freedom!”

Standard

Ce contradicţie!

Dragostea te eliberează robindu-te. Te prinde în legăturile ei de te duci acolo unde te trage. Aici e frumuseţea: că dorinţa ta de a merge se potriveşte cu direcţia în care eşti tras (sau împins 🙂 ).

E paradoxala contradicţie care deşi face viaţa posibilă, o face imposibil de înţeles sau explicat. Viaţa şi dragostea, şi toate elementele lor (mult prea multele lor componente) nu trebuie explicate până la epuizare, pentru că în cele din urmă, cel epuizat este cel care porneşte în căutarea asta, e încercătorul.

E cel ce-şi supune sufletul, mintea şi trupul unei trude ce nu cunoaşte limite, a căror limite sunt mereu în mişcare şi deşi par că pot fi atinse cu întinderea braţului sau a privirii, ba chiar a gândului, cum te apropii cum se depărtează.

verbul „a iubi”

Standard

se zidesc schele în jurul cuvântului „te iubesc”

*

nu se ştie dacă se lucrează la temelie

la stâlpii de rezistenţă

sau la faţadă,

însă în fiecare colţ de lume

e forfotă şi cheltuială şi trudă

*

atât de întărite sunt unele schele

de zici că-s fortăreţe

locuite de o mulţime de mâini împreunate

– într-o veşnică închinare dicţionarului –

spre tălmăcire

*

rar câte-un cuvânt fără schele

semn că acolo abandonul şi-a deschis  porţile

fie dintr-o finalizare a înţelesului,

fie pur şi simplu dintr-o finalizare

eliberare din robia nerostirii

Standard

îmi dă ghes poezia da nu ştiu să o lepăd

e-n mine fără formă –  prezentă lângă uşă

şi bate o bătaie domoală, jucăuşă

dar zăboveşte totuşi, nu o intră


în staţia goală urma abia de se mai vede

şi rotocoale gândul nu vrea să se oprească

mă poartă prin cotloane nescrise, mâzgălite

şi aş aprinde focul să ardă prin hârtie

poemul să-l arate să-l ivească


nu ştiu ce ispitire mă-ndeamnă şi mă ţine

ca nişte braţe strânse deopotrivă

cu glasul stins poemele mă strigă

da’ n-am pus indigo-uri printre file


ca zborul îmbătat de aripile-ntinse

roiesc pe dinauntru după pradă

din urme mersul mâzgăleşte-o stradă

ce ghiarele-şi înfinge-n poezie


măcar firmiturile pe masă

să crească în ghivecele drojdirii

a coacere pe foaie să miroasă

să scape din robia nerostirii


îmi trag sufletul

Standard

Abia urc dealul

mi-am luat sufletul cu mine…

abia, a bea mai pot !

strădanie

Standard

n-am compus nimic, n-am scris nimic

cuvântul s-a’ntrupat altfel în mine

trudit împing şi paşi şi drum şi mers

în tuburi de vopsea, în apă rea

în ochiuri bine

curge vopseaua-n stropii de la duş

şi-n soarele prea roşu şi-n sudoare

cu-o mână-mping trudit către apus

cu cealaltă spre soarele răsare

si sufletul si truda…

Standard

Ma lupt si eu cu soarta, far` sa primesc paharul

Tot astupand izvorul care tasneste viata

`ntr-o mana tarnacopul, in cealalta lopata

Imi sap propiile puturi, ce-s seci si fara apa.

 

Setos ma lupt cu setea, cu buzele crapate

Si-mi recunosc nevoia, mereu spunand „asa e!”

In astuparea lunga si-n gropile sapate

si sufletul si truda, se-apleaca si se-ndoaie.

macii

Standard
Grâul e-n floare
Macii
Se chinuiau să îl ţină-n picioare
Gemeau
Trăgeau de umeri
Mustăţile din spic
Înc’un pic
Înc’un pic.

Şi n’au crezut strămoşii
Cum nu credeţi nici voi
Dar truda lor se vede şi astăzi printre noi
Macii sunt roşii!
 

© f: rb

 

 

Trudă târzie

Standard

Mi s-a rupt coada la lopată

Când s-a întunecat am deschis geamurile

Şi văd că indiferent de mănuşi

Firele noptii mi-au intrat în palme

n-am reuşit să-l dau afară.

Atunci i-am dat foc…

La un fitil de lumânare.