Arhive pe etichete: transformare

atunci în ultimele cinci minute

Standard
locuim într-o revoluţie îndelungată
ceea ce înseamnă că nu suntem 
mai mult decât devenim 
şi ceea ce ne caracterizează starea de-a fi
este tocmai prezentul acesta 
continuu revoluţionar 
 
oscilăm la răspântii
ca viţeii în faţa porţilor noi
stăm pe orbita lumină şi ne lăsăm plimbaţi 
de însăşi întoarcerea spre locul 
din care am plecat 
simultan şi deodată cu el
 
axa revoluţiei noastre este
într-o necontenită revoluţie astfel încât
orice deschidere de pleoapă (stelară)
este o răscoală
de-a dreptul revoluţionară…
 
(şi nu arareori de-a stângul…)
 
Anunțuri

ce-i focul?

Standard
combinaţii incandescente
ţi-au ars porţile
o relaţie intensă între 1 şi 2
ce se contopesc în flacără
şi braţ la braţ îşi lărgesc hora
într-un soare temporar
într-o stea mult prea trecătoare
într-o căldură devoratoare de noapte
cunună ce încununează mintea
întunecând-o
încântând-o cu limbile ei jucăuşe
cu umbrele de care se dezbracă
în jos rând  după rând 
până nu rămân decât oasele 
cu măduva lor neagră
 
tăciunii amintirii ce-a fost 
slăbiciunea transpirată a torţei
evaporarea de scântei
pe care nimeni nu le numără
nici nu le prinde
nici nu le mai poate a-prinde
vreodată
 

mijirea celuilalt fiu

Standard
am muşcat din scut – de foame – şi avea gust de cruce
numai ca să şterg sabia de limbă până simt gustul cuvântului
– să mi se facă sete –
mi-am numărat bucuriile bancnotă cu bancnotă şi-aveam puţine
şi mai aveam şi ceva:  simţirea să le ud cu lipsa datoriilor mele
până le trece ofilirea ca o răceală dreasă
*
răsfoită setea după sete s-a oprit la pagina aceea neterminată
nescrisă cu nici o apă în care înoată spălarea mâinilor lui Pilat
ca nişte peşti piranha prinşi în mrejele mele mici de copilărie
pe care le dreg cu alte mreje în loc să le las rupte
ca peştii să-şi ia zborul
ducă-se!
 *
stătea pe masă la un moment dat o bucată de botez
frântă ca o pâine de-mpărtăşanie şi-avea un gust neobişnuit
de celălalt fiu – ce mare brânză părerea de rău?
 *
„o brânzoaică?” mă îndemna ieri-ul „dar eu nu ştiu să-mi
potolesc setea aşa” – îi răspundeam
în timp ce mă îmbrăcam cu un alt obicei
de a muşca din scut pentru ca lin să fiu şi pe dinăuntru protejat
unde-s mai adânci prăpăstiile
mai fierbinţi saharele mai ascuţite luminile
 *
limba mea piatră de gresie o ascut cu sabia
ochii mei de orizont culcat la pământ să vadă tăietura de pleoapă
 

set fire to the rain

Standard

a luat foc ploaia de la ceva chibrituri imposibile

eu am aprins-o cu frecarea palmelor îngheţate

tu i-ai dat foc cu sfredelul acela al privirii

în iasca uscatului suflet

el şi ea s-au încălzit pe-o parte

pe partea interioară a ploii

cu spatele la indiferenţă umăr în umăr

cum stau anii unul lângă altul în sprijinul istoriei…

au dat foc ploii

acestei mirişti de nori

verticalei foi a cerului

metamorfoză

Standard

…m-am cuvânt până când Tu!

Ultima sorbitură

Standard

Îmi plac trezirile. Ele răscolesc somnul altor treziri:

Îşi recunoştea aroma, da’ parcă se trezise într-o garderobă complet nouă, într-o îmbrăcăminte necunoscută. Lărgimea paharului i se părea o imensă libertate faţă de celula boabei ştiută înainte.

Asculta fără să înţeleagă dialogul masculin-feminin, fără să ştie că va fi ultimul:

– Vin acum honey! Îmi beau repede cafeaua, încui şi pornim…

Nu există moarte!

Standard
(aia ar însemna că are viaţă)
…există doar viaţă (şi) . (punct)
(există doar viaţă şi geometrie)

amarul lucrului singur

Standard
ouăle-s rele
am încercat să le fac poezie şi n-au vrut
am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit
le-am spart coaja şi şi-au stricat forma
iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni
de le-a pălit culoarea obrajilor
*
la ce-mi trebuie mie răutatea lor
am uns albuşul cu nişte ulei
le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura
să le îndulcesc răutatea
le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar
*
le-am luat cu binişorul
le-am luat cu bătaia
le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc
să le dovedesc că există iadul bucătărie(i)
negat de îndărătnica lor răutate
*
după o vreme le-a rodit dulceaţa
într-o altă formă
în îmbrățișarea neprietenoasă
a contopirii şi-a focului
*
astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”

poveste cu înger gri

Standard
(e-o poveste cu un înger gri, o răsturnare paradisiacă de pustii)
 
Îngerii sunt acele făpturi cuminţi care se convertesc în aripi şi-n zbor
atunci când sunt prinşi cu privirea
în ochii vreunui muritor,
şi care ţipă cu aripile un strigăt speriat:
„Eliberaţi-mă de privirea voastră oaselor, lut înviat !
Luaţi-vă prvirile-napoi, eu vreau să trăiesc nu să mor,
eu vreau să trăiesc şi să zbor !”
 
Noi atunci ne facem că plouă cu zborurile unor îngeri pe care-i cunoaştem
şi eliberăm îngerul isteric,
eliberăm îngerul speriat şi captiv,
pe care dintr-o dată îl convertim din mărirea şi mărimea lui…
în diminutiv.
 
Pe urmă îl aşezăm pe perină lângă cârlionţi blonzi
şi stingem lumina-n odaie;
eliberăm cerul blocat de tavan
şi-i lăsăm pe îngerii cei negri să intre ‘nauntru
(şi) cu zborul şi cu penele lor să ploaie.
 
La’nceput a fost alb,
asemenea foii nescrisă de povestea lui,
înainte de a cunoaşte conştienţa începutului,
atunci când înota zburând netulburat în lichidul amniotic atemporal –
neştiut de culoare, de privire, de poveste,
neştiind că zboară, că este.
 
De când ştie ce-i timpul a’ncărunţit,
penele lui imaculate s-au ingriit;
stă-ncătuşat într-un înger de pluş legat de scrisul meu orb,
care pentru că nu poate să-l vadă îl pipăie
şi-i simte aripa când fină de albină, când neagră de corb
– îl pipăie mintea cu scrisul de orb –
 
Nu se mai gâdilă, nu mai e jucăuş;
stă pe perină cu aripile strânse sub cap,
stă sobru şi sec şi posac,
încătuşat de culoarea gri:
trecerea dintre negru şi alb,
mijlocul dintre negru şi alb,
miezul de viitor şi trecut
în care s-a prins şi-n care se ştie,
în care se va ştii c-a ştiut.
 
E-o poveste cu un înger gri, cu un înger gri …
 

atunci încetez să mai fiu

Standard

ca pe nişte rachete, ca pe-artificii

ca pe nişte explozii solare

ca întâlnirea din cupola de sticlă

energia Cuvântului Tău mă străbate, m-aPrinde

mă doare !


îmi iau fuga-n spate şi-o arunc înaintea mea

ca pe o vestă, ca pe o izolare

ca pe un colac de salvare

din lumea asta prinsă de razele de lumină

cu nişte cârlige oţelite

prea tari ca să le-ndepărtăm, prea arcuite


apele tulburi se-aşează şi devin străvezii

când Tu le calci cu netezirea

Nordul şifonat redevine Nord

roţile se aşează pe liniile lor ce se-ntâlnesc la infinit

când Tu îţi laşi cuvintele să mă străbată

privesc uimit la simplitatea frumuseţii

de parcă n-am văzut-o niciodată


atunci încetez să mai fiu

trăiesc în picioare agăţat de tavanul plus-urilor, minus-urilor

cu susu-n jos asemenea liliecilor

în vidul strâmt al cupolei de sticlă

şi încetând să mai fiu trăiesc o lumină ce nu-i a mea

şi sunt viu

deVenirea timpului

Standard

timpul trece:

de-i scriere îi sunt foaie, de-i călător eu drumul

de o mare, fluviu, îi sunt îmbrăţişare

de e o amintire îi sunt umbre-n lumină (imensa-i libertate îi e încătuşată într-o fotografie, sublimă)


trece timpul: se-aude-n urma lui tam tam-ul

în grabă trecătorii îmi intră în simţire ca-ntr-o gară

trecând peronul zilei de dimineaţă-n seară


timpul trece: cutia de conservă îmi populează mâna

spre trecerea lui lungă i-o-ntind ca o cerşire

cu generozitate el îşi dezbracă clipa

curentul ei mă trece printre fire


şi trece, mereu trece într-o plictisitoare cohortă

ce se opreşte ca norocul din când în când

într-o-ntâlnire cu plictisul

atunci materia din care-i făcut devine aluat ce se-ntinde

şi creşte într-o nesfârşită poveste


şi trece, mereu trece într-o plictisitoare poveste

ce se opreşte ca norocul din când în când

pe marginea cuvântului: iubire

atunci lungimea din care-i făcut se adună toată în ea

prea scurtă, prea mică, prea rea


gura ar vrea să spună ceva, însă trece şi ea

se deschide şi adoarme deschisă într-o imensă visare

într-o imensă căscare

mereu mai întinsă, mereu trecătoare


o secundă

Standard

cam o mie cinci sute de alegeri suportă „podul” – pe secundă. iar sub secundă, la temelie, sunt altele asemenea ei

când se uzează îndeajuns de departe totul se trasformă în trecere

podul îşi încetează alegerile

transFormare

Standard

Toporaşii nu se mai regăsesc în scrierile noastre

…ptr. că nici noi nu mai suntem magda

în scrierile noastre cresc topoare…

cerc sau spirală?

Standard

Ne transformăm până ajungem cine suntem, apoi iar ne transformăm şi nu mai suntem cine-am fost!

împărtăşire

Standard

înlăuntru, afară, împrejur

sunt dependent de relaţii ca de aer

bat la câte o uşă vrând să intru

sunt câte o uşă la care se bate…

sunt dependent de pâine

locuieşte în mine ca o gazdă

căreia îi sunt musafir

bate inima cu teamă (în mine)

un ritm, un dans al reciprocităţii…

o las să intre, n-am încotro

sunt dependent de bătăile ei

ca un îndrăgostit robit de iubire

ca un credincios ce se împărtăşeşte