ce să curgă ce să steasteaua-n pungă vorba-n eapiedici pe cale drum pe pedaletăceri în taclale şi fumiubiri între frunze şi focul cătunmemorii uitate cu trupul uşorfulgi de cenuşă şi aripi de scrum paşi fără umbrăsens fără drum cum să se scurgă cumul a ce sufletu-n vorbă cara cu pacemijloc între două jumătăţi de întreg ne-nţelegeri legate cu fir de-nţeleg fire-mpletite cu ghemuri de ghes gogoşarul urechii umplut cu-nţelesca foamea să muşte din hrănire şi ea cum muşcă întunericul flămând dintr-o stea şi setea aceasta a ochiului gol pândeşte-n afară dându-i ocolce câine adulmecă un fir de miros ce este nu e: nu ştii de va ficum nu ştii de a fost totu-i o nebunie belşug de-amalgam ochiu-i al meu da’ nu ştie că-l am îmi atârnă pe faţă latul lui drum dansul cu lungu-i certificat că-i nebun condamnat la judecata unei simple-ntrebări umplută de viaţa oricărui răspuns nimicuri vidate cu vidul în ele coş ce există lângă gol de nuiele pierdută identitate în găsirea cea nouă optul culcat în lanul cifratrupe literele în oglindă ciudatcoacerea cloceşte clocireatimpul potrivit se rupe în două optul cel nou fi-va nouă
Să fie lumina sufletul soarelui? Trupul lui mort?
Pielea lui de şarpe galben?
Respiraţia lui pe care-o pierde ca să putem noi respira, cu care respirăm noi?
Clocotul inimii lui, orbirea-i preţioasă: preţul cu care ne ia (nouă) ochii…
cu care ne cumpără nouă văzul.
faţa zilei de mâine e spatele zileide azi ochiul e un sufletcare nu-i altceva decât faţa unei priviriajunsă faţă-n faţă cu spatele luminos al lui Dumnezeu(şi) cu lumea colorată ce-o ţine-n cârcăîntors aşa ca s-o vedem:viitorul e o înlănţuire de feţe(un dumnezeu care vine cu spatelecare se-ntoarce)
păşeşte câte o treaptă concretă spre noi că-i mult prea străin şi-i mult prea departe abstractul Tău scris pe foile albe iar ochii de privire ni-s goi *când să vedem nu mai este nimic de văzutpoate doar lipsa rămasă în loc întoarsă cu spatele apropierea s-a abstractizat rotundul nostru dialog s-a făcut colţuros spre pătrat *eşti Interogatorul de dincolo de geam?odihna unui scaun şi-a unei cafele amintirea unui telefon rămasă în gândşi lista lungă de-ntrebări ce-o găsesc printre ele?*mi s-a concret de atâta abstract fruct necules de brumă pe toamnă …când s-o coace a gata pleoapa mea albăcălcat-n picioare sub treapta de pas?…în loc de oftat mai bine o palmă
Folosesc aproape în fiecare zi Messenger-ul (IM =Instant Messaging) ca să comunic cu prietenii, sa stau „in touch”, să transmit sau să primesc într-un mod rapid şi ieftin informaţiile de care am nevoie.
Totuşi, aşa ca şi alţii „traduc” cand în mod corect, cand în mod eronat tăcerea ce apare din diferinte cauze. Am găsit 8 interpretări ale tăcerii. Le împărtăşesc cu voi…
aţi auzit copii spunand ca o vorbă spusă de nu ştiu care profesoară sau profesor prin nu ştiu care clasă a rămas aşa de tare întipărită în suflet că mulţi ani s-a tot văzut. deşi a rămas acolo în nevăzut totuşi s-a văzut şi-n afară. mă sperie puterea aceasta pe care o au impresile. cine mai stă să judece intenţia, să clarifice exact ce a vrut celălalt să spună. traducem în noi in propria noastră limbă ce spun alţii cu limbile lor. şi atat de intensă ne e trăirea luandu-ne nu după realitatea exerioară ci după replica lăuntrică, scrisă cu scris personalizat şi citită cu ton propriu…
şi deşi se întamplă, să mai fac o critică a criticii?
călătorru' 