o caut şi n-o găsesc…
prin dreptul ferestrei dispar anotimpuri cu viteza călătoriei prin tren
mă opresc la fiecare compartiment şi o caut aşa cum citesc romanele pagină cu pagină călcând pe holuri cu umezirea de deget
adorm spre sfârşit(ul) răstignit în uşa rămasă deschisă prin care se pierde încrucişarea linilor în depărtata lor mântuire
deschid închiderea şi nu-i mai găsesc locul – s-a blocat într-o poză clepsidra vieţii; caut popasul neodihnit caut odihna fără să reuşesc să fiu în stare să prind tăcerea în cârligele vorbei
caut şi nu găsesc sfârşitul căutării nici măcar în sărutul de final al scârţâitului cu care trenul îşi târâie paşii şi-şi linge tălpile a căror ameţire îl poartă
Arhive pe etichete: tinta
meseria poetului
– vezi-ţi dom’le de treabă ! sări omul ca trezit din cărarea lui netedă.
– asta fac, îmi văd de treabă ! răspunse omul deşteptător. asta e treaba mea să te incomodez ca o durere (şi ca un) junghi ce te face să mergi la doctor, sare ce ustură când separă rana de vindecare.
asta e meseria mea să pun pe fiecare etichetă altă etichetă şi din ele toate să construiesc un alt turn babel în care fiecare limbă e alt om, şi fiecare cuvânt e altă limbă.
asta-i meseria mea, să bat întunericul cu lopeţile luminii şi să creez dispute din diferenţe, din lipsa netezirii, din libertatea diversităţii.
asta-i meseria mea să fiu părtinitor şi după plac să modelez lumea, de parcă forma e fără formă, iar mâinile mele sunt aluviuni şi ape năvalnice ce îmbracă ţărmurile în forme noi, limitările în „şi totuşi” sau „dar dacă” căscând ochii să vadă ce li se părea invizibil.
urmăreşte lungimea degetului meu – limbă de iguană – ce nu vorbeşte decât arată şi se aşează pe înşelăciuni ca musca pe căciulă, ca apăsarea pe destinaţia liftului, ca indicatorul pe direcţie.
asta e meseria mea, să aduc nenumitul în nume, să-l încrustez şi să-l marchez cu dalta albastră precum îşi marchează inelarii aurul, şi din golul porţii îşi fac fotbaliştii victoria.
„E meseria poetului […] să numească nenumitul, să arate cu degetul la înşelăciuni, să modeleze lumea şi să n-o lase să adoarmă” – Salman Rushdie