ce-ar putea să rimeze cu „slănină”?cred – dar ce zic? sunt sigur:„o zi grozavă de muncă”e mai ceva decât o poeziedecât o sută de rime, decât o mie…unii – desigur, cei care nu ştiu – sugerează c-ar rima (şi) cu „ceapă”dar eu zic că ei nu ştiu ce zic…de-ngheaţă apele până crapăşi rima lor nu-i altceva decât materia primă a ploii:e apăştiu pe cineva – am fost să-l întrebcum şi-a scris el mereu poezia „ceai bei, ceai poţi” mi-a răspuns imediatînainte să lansez întrebareaşi-am înţeles că „slănină” rimează câteodat’când cu dimineaţacând cu searape muchia cuţitului unsumblu cu teamă desculţ câteodatăşi caut unghere prin care am ascuns rime incandescentece se-aprind ca cearta: toate deodatăsau ca viitorul ce stă să vinăsăţios şi neavând nimic de-a face sau desface cu rimele cuvântului „slănină”
tată am învăţat de la tine să fiu şi eu un fel de zidar asemenea ţie zidesc însă nu cu cărămizi nici cu mortartată am învăţat de la tine să pun lucrurile la loc să ştiu de unde să le iau noaptea când stele-s stinse să nu fie străine de mine deloc am învăţat de la tine să meşteresc ceva minunat să-l transform pe „n-a fost” în „să fie”banalul să-l fac neuitat când voi avea un fiu asta va fi moştenirea mea pentru elşoptită până şi de buze străine:„tată (asta) am învăţat de la tine…”
Eu mă retrag atunci Ca un băiat cu bun simţi ce sunt?Bine crescut pe-o muchie de satAsta pentru că mă altoia tata când eram micLui i-a plăcut pomiculturam-a învăţat şi pe mine să altoiesc un părşi exersam pe soră-meaîi spuneam că verific dacă are perucă sau nudar niciodată nu avea parcă-mi făcea în ciudădeşi eram din acelaş altoi…Neconvins continuam să verificvechile îndoieli, mereu noi.Şi nu mă prindeamŞi tata mă altoia din nou,
cu speranţă…
călătorru' 