ea curge spre miezul înțelesului ei
capturată de ochi sub pleoapa închisă
luminoasa sintaxă spre dicționar
spre delta tălmăcirii cu note de subsol
spre marea poveste din ea
știi, avem în noi nu doar praful de stea
(viață mobilă neștearsă)
…ai în tine steaua însăși
cursă acolo în toți anii tăi
în care-ai primit-o
inspirată, mestecată,
inhalată și sorbită
a cărat cu ea lumea ei
devenind prin amestec
lumea ta…
ai scos din lumină steaua
şi presimţeam că la fel vei face cu ochii mei
cu rădăcinile privirilor mele
când mi-ai pus în faţă două bucăţele de hidrogen
uite, na!
ce altă dovadă mai vrei?
eu am înghiţit în sec şi-mi simţeam oxigenul broboane pe frunte
şi-am început să plâng fără de lacrimi
lipsa luminii ce zăcea desfăcută pe masă…
în identificarea vinovatului
cu ajutorul altor stele văd mereu
(când reuşesc să prind câte o oglindă)
mica cicatrice în cele două puncte
făcute atunci cadou
de pe coada cometei ambigue
sunt întrebat şi astăzi uneori:
what’s your point?
iar eu de pe coada altei comete
dau din coada ochiului
fără să se înţeleagă prea bine
cum de tot îndepărtându-se
tot licăreşte
se intersectează o stea cu un gând
şi mă opreşte un copil pe stradă şi-mi zice:
nene, îţi atârnă ceva de pe umăr
o dâră zâmbicios de strălucitoare
mai ceva ca o scamă…
nu-i aşa că dacă ma iau după ea
găsesc drumul spre casă –
mult dincolo de copilărie?
când să-i răspund mă trezesc
vorbind singur
în oglinda cu părul alb
şi nu mai ştiu dacă m-am dus acolo
cu biletul prezentului în mână
ca să vizionez un episod mai vechi
sau pur şi simplu ca să mă spăl pe dinţi
cu pasta albicioasă a stelei
cine ştie..
pe ce stradă o să-ntâlnesc iar
vreun copil…
Raza unui cerc corespunde cu steaua din care face parte! 🙂
o luminiţă albastră ca o stea e rodul dintre două fire moarte
ce lasă valurile să le ia: o adiere-a geamului cu cruce până-n sărutul fantei ce-o seduce
în orizont e briza violetă cu care soarele sărută zarea
şi muşcă din ovalul interpret sub pleoapa ce cu drag sărută seara
cuvintele pe buze-mi sunt sărut şi degetele între ele se sărută
şi braţele culcate lin pe piept tăcerea şi ea pupă gura mută
zgomot de paşi se lasă peste noapte cum bruma-mbrăţişează toamna pomii
de gura lumii vreau să mă despart, sărut pământu-n mers pe buza vremii
iubito lasă-mi tu cadou, ascunde-ntr-un sărut o amintire
şi leagă-mă de tine-ntr-un ecou cum steaua se sărută între fire…
s-a revărsat o stea într-o ureche
roşită de emoţii în obraji
ştiindu-se pierdută de orbită
să se-oglindească-n ochii unor magi
şoptirea, şuşotirea bolţii hartă
mutat-a fost în gurile de om
cămilele-ntre ele mâncau ceartă:
atâta cale pentru un cadou!?
s-a revărsat genunchiul spre podele
în casa cu miros de mântuire
„când n-ai scriptura uită-te spre stele”
şoptea prezentul către amintire
călătorru' 