Se leagă pumnii între ei de uşă
Nestingheriţi de adormita noapte
Prin crăpături făcute în tăceri
Cu somn prin păr bătăile tot cheamă…
În cufundarea-n somn nu mai e loc de prieteni
Nepotrivirea populează scena
Nevoile-mbulzite bat în uşă
Primind doar glasul stins
Ca un fitil in fum de lumânare
Ca bocna de pămant care e nins
Învinge pân’ la urmă îndârjirea
Iar prietenia îşi înclină capu’
Ştiind că ea domneşte-n lume ca o mare
Pe care a plutit şi de-astă dată
Victorioasă stăruinţa cea supărătoare.
„Chiar dacă nu se va scula pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi îi va da tot ce-i trebuie. De aceea şi Eu vă spun: cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide!” – Luca 11:8-9
călătorru' 