Arhive pe etichete: stapan

(ne)îmblânzirea

Standard
se ia o inimă neîmblânzită
în care se văd încă bătăile
se aşază într-un trup de femeie
cum schimbi lanternei bateriile
sau măcar aia una uzată
terminată de consumare
 
apoi se tachinează uşor
pulsul cu minusul
până curg prin vene liane
aleargă în priviri feline
până se-aşează şi domină-n ea sentimentul
şi-acel ceva neîmblânzit
îşi găseşte în sfârşit recunoaşterea
 
se ia aripa stângă şi i se aşează la loc
potrivită în vechile găuri
iar aripei drepte i se ajustează
zborul dezacordat de trecerile bruşte
prin grotele gândului
 
se deschid apoi porii – toţi porii
pleoapele – toate pleoapele – sufletul
braţele, gurile, ochii, posibilităţile
şi oportunităţile ţinute închise
şi i se ascultă – pe tăcute
(ne)îmblânzirea

wild-heart-lupen-grainne

impresie

Standard
„N-am stăpân !”… mi-ai răspuns…
eu am zâmbit şi m-am uitat încă o dată pe lista chiriilor tale…

mirare

Standard

Îmi arde inima în mine

Cum arde febra lui pe tâmple

Fără de pată mi-a slujit

Mulţi ani curaţi…

Şi-acuma s-a îmbolnăvit.

Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine

Şi i-am trimis pe ai lui Iacov

Cum arde inima-n nădejde,

Că ei au zis c’a zis că vine.

Dar ce rost are osteneala?

Daţi fuga prieteni pe alee

Şi-i spuneţi doar ca să şoptească…

Că şi eu sunt sub stăpânire:

Şi când zic unuia se duce

Şi când zic vino, iute vine

Ascultă fără să crâcnească!

Să zică doar o simplă vorbă

E plânsul meu şi a mea rugă

E tot ce-l rog pentru-al meu prieten

Doar El e domn iar eu sunt slugă.

 

Iar Domnul se opreşte-n stradă

Mirat grăieşte spre-a lui Iacov:

De multe zile sunt cu voi

Şi nu ştiu cum e cu putinţă

c-am căutat şi n-am găsit

în voi asemenea credinţă.