cărările spicuite ca firul de păr sunt nişte terminaţii ale oraşului cu amputata plecare sosire stoarse de iarbă dealurile sunt mulse de ploi călcate-n picioare de urme-ncălţate în mers şi-n noroi în oraşul acesta iubito vom locui amândoi *
tu vei împleti partea pletoasă a sufletului meu cu mlădiţe doar de tine ştiute pe care le vom culege toamna altfel mai metafizice incapabile să vorbească mai pline mai mute *
(eu) voi face din privirea ta o corabie pe care o vom folosi în loc de autobuz mai ales noaptea când lumina adoarme când oraşul e mai asemenea vieţii straniu obtuz *
nu ne vom cumpăra niciodată bilete ne vom duce cu chitanţa la şcoală să ne deconteze iubirile cerneala vărsată în nopţile umplute de lună vizibile ziua pe colile cerului cu amprentele noastre-mpreună *
ţi s-a spicuit părul la rădăcină cu fructe cu tot îl mai ţine doar strângerea noastră de mână rădăcinile degetelor înfipte-ntre ele sub temelia oraşului în care iubito ne vom descoperi cândva *
eu pe tine tu pe mine ca pe nişte comori neştiute de nime’ ca pe nişte neasemuite mistere ţi s-a spicuit păru’ iubito… ‘n himere
oct.10
călătorru' 