de-aia au toți
e felul lor de-a fi și mai ales de-a ajunge la tine cât ai bate din palme cât ar bate pleoapele
din picior cât bate inima la porțile vieții sau tata când își bate cu lingura de lemn a speranței copilul așa vin musafirii – cioc, cioc… ca trecerea dintr-o lume în alta a puișorilor de găină
e spectacolul zilnic
și des la care se cuvine să ne oprim
și să batem din palme prelung ..cu aripile
batem din inimă de bucurie să nu ne grăbim să fim să nu tindem să existăm mai repede ca să nu ne găsim nefiinţa degrabă să amânăm finalulce spectacol e viaţa:încă mai bat din inimă (de bucurie)şi n-am ajuns (încă) lăsarea ‘nserării nici naufragiul de încheiere al uitării
îmi cade o umbră-ntreită pe foaie în şiruri de becuri se gată lumina întinsă pe câmpuri nescrisă bătaie discordie-n istorii ascunsă stă vina *cu cine se luptă steagul de stradă şi-şi flutură stâlpu-n avampostul de noapte tăcuta victorie n-are loc nici în şoaptetăcută îşi poartă splendida paradă*se-ntâmplă vreodată ca degetul mâiniisă gate-ntreruperea să-i coacă finalul şi-atunci laolaltă spectatori mareşalulpornesc să găsească scânteia pădurii
călătorru' 