alunecarea gândului spre suflet

o, tu sentiment de singurătate

luneci către inimă printre gânduri

ca o rădăcină ce-nfloreşte ca un cuvânt

ce separă clarul de tulbure

liniştea de aglomerarea urechii

 

ce-ţi pasă ţie, tu eşti înconjurat de mine din toate părţile

şi zâmbeşti ştrengăreşte în timp ce te dai jos din tine însuţi

ca să scapi de propriul tău „eu”

mă foloseşti pe mine ca pe-o haină

te foloseşti de mine împrejuru-ţi

 

te simţi fulger înconjurat de ceruri

sau muzică bubuitoare-n urechea norilor

însă nu te simţi deloc, şi-ar trebui…

 

nu-ţi pasă că vârtejul tău îmi rupe pomii cu tot

cu mult prea tandrele firişoare ale sufletului

egoistule!

tu sentiment de singurătate

mereu în compania propriei inconştienţe

 

Publicitate

cu ochii (s)p(r)e stradă

se izbesc oamenii de amândouă malurile

de ambele maluri de stradă

sunt singur

şi mă înec în marea de oameni

mă izbesc de valurile lor

pe care nu le mai pot înghiți

*

în deriva aceasta malul nu mi-e de nici un folos

de nici un prieten

pluta fanteziei mult prea instabilă

singura nemişcată e deriva

singurul punct sigur precum o ancoră

îmbrăţişată de delăsătoarea ei coborâre

*

e plin de intersecţii-n intersecţie

e un ochi de priviri intersectate fără ciocnire

în care scânteile sunt nişte întâlniri aparte

pe care marea (de oameni) nu le poate stinge

*

sunt ude străzile şi pline

ca nişte albii goale

din mal în mal mă las purtat de propria-mi purtare

în naufragiul acesta al singurătăţii

aglomerate

* poza de aici

singurătăţi bătătorite

într-un tarziu s-a apucat să ningă

ningea cu ganduri albe dorinte înstelate-n dăruire

de parcă iarna toată’ntr-o privire

ne-mbrăţişa cu gandurile-i calde

*

sub strangerea ei mută şi deplină

am început să tremur ca un suflu

oricat de strălucit-ai fi lumină

prinde-ţi căldura măduvă… un cuplu

*

strivesc sub paşi un univers de stele

în galaxia unei străzi înguste

bătătorind singurătăţi prin ele

(sub paşii vieţii repezi ca o dungă)

o cale prin zăpada încă blandă

*

nu se mai vede-n urma mea nimica

de mergem împreună mană-n mană

steluţele par vii mai sclipitoare

trăiesc sub paşi şi parcă nu se strică

*

într-un tarziu a început să ningă

…departe în cupola mea de sticlă

nu auzeam a cerului gandire

bătătorită-n mii de paşi şi-n umblet

nici gerul cum troznea ca foc subţire…

la colţ

zic telescoapele că roată-i lumea; cum să se vadă altfel prin ochiul lor rotund…?

spun că voi sta singur în colţul universului cu faţa la cele două laturi, fără să ştiu ce-o să văd, nici dacă întâlnirea lor conversează…

stau în colţul cinematografului şi privesc pelicula colţuroasă, faza în care ai înfipt ţăruşul în fruntea căpăţânii, exact în colţul minţii rămasă în urma evreilor, romanilor şi grecilor…

ei vorbeau între ei aceeaşi limbă fără să se-nţeleagă şi se puneau la colţ unii pe alţii, iar eu (dacă tot n-am subtitrare) îmi pironesc ochii (coada ochiului, colţul privirii) în colţul crucii în care stai singur…

cine te-a pus acolo?

împătur şi desfac uşile colţuroase ale cinematografelor şi-mi urmez inevitabil paşii până voi da colţu’

cred că ştiu răspunsul !

loneliness

just a lonely road

for a lonely soul

in a lonely world

full of people…

la Runcu Mare (lumină în odăiţa bătraneţii)

Pri’naintea ferestrei se întrec anotimpuri
îmbrăcate când gros când subţire

În alb şi în negru zilele îşi fac schimbul

Pe pervaz înăuntru, în chenarul fereştii
perdele meştereau păienjeni,
torcând in subţire.

Becul târziu se lupta cu ţărâna
aşezată cu grijă în straturi

Capac pe găleată, podele şi apă
şi sobă şi lemne ce troznesc amintire.

Sub tâmple mormane,
tac gânduri în privirea căzută pe masă

Bunica stă singură în odaia micuţă.

De când bărbatul i-a plecat în fund de grădină

parcă mult mai pustiu e în casă.

Pe-o parte şi alta, afar’ pe perete
stau loduri răstignite în cuie

Spre nord sunt geamuri murdare
dar totuşi în casă-i lumină:

Nu, nu soarele ce luminează pe afară,
nici lumânarea, nici becul,
nici el nu-i de vină!

Ci galbene file fără coperţi

Mâzgălite de cuvinte bătrâne şi sfinte

Lovesc şi acum

Cum mereu au lovit întunericul vieţii

(ca) flori tremurande
ce sfidează scaieții.