Arhive pe etichete: singuratate

alunecarea gândului spre suflet

Standard
o, tu sentiment de singurătate
luneci către inimă printre gânduri
ca o rădăcină ce-nfloreşte ca un cuvânt
ce separă clarul de tulbure
liniştea de aglomerarea urechii
 
ce-ţi pasă ţie, tu eşti înconjurat de mine din toate părţile
şi zâmbeşti ştrengăreşte în timp ce te dai jos din tine însuţi
ca să scapi de propriul tău „eu”
mă foloseşti pe mine ca pe-o haină
te foloseşti de mine împrejuru-ţi
 
te simţi fulger înconjurat de ceruri
sau muzică bubuitoare-n urechea norilor
însă nu te simţi deloc, şi-ar trebui…
 
nu-ţi pasă că vârtejul tău îmi rupe pomii cu tot
cu mult prea tandrele firişoare ale sufletului
egoistule!
tu sentiment de singurătate
mereu în compania propriei inconştienţe
 

cu ochii (s)p(r)e stradă

Standard
se izbesc oamenii de amândouă malurile
de ambele maluri de stradă
sunt singur
şi mă înec în marea de oameni
mă izbesc de valurile lor
pe care nu le mai pot înghiți
*
în deriva aceasta malul nu mi-e de nici un folos
de nici un prieten
pluta fanteziei mult prea instabilă
singura nemişcată e deriva
singurul punct sigur precum o ancoră
îmbrăţişată de delăsătoarea ei coborâre
*
e plin de intersecţii-n intersecţie
e un ochi de priviri intersectate fără ciocnire
în care scânteile sunt nişte întâlniri aparte
pe care marea (de oameni) nu le poate stinge
*
sunt ude străzile şi pline
ca nişte albii goale
din mal în mal mă las purtat de propria-mi purtare
în naufragiul acesta al singurătăţii
aglomerate

* poza de aici


singurătăţi bătătorite

Standard
într-un tarziu s-a apucat să ningă
ningea cu ganduri albe dorinte înstelate-n dăruire
de parcă iarna toată’ntr-o privire
ne-mbrăţişa cu gandurile-i calde
*
sub strangerea ei mută şi deplină
am început să tremur ca un suflu
oricat de strălucit-ai fi lumină
prinde-ţi căldura măduvă… un cuplu
*
strivesc sub paşi un univers de stele
în galaxia unei străzi înguste
bătătorind singurătăţi prin ele
(sub paşii vieţii repezi ca o dungă)
o cale prin zăpada încă blandă
*
nu se mai vede-n urma mea nimica
de mergem împreună mană-n mană
steluţele par vii mai sclipitoare
trăiesc sub paşi şi parcă nu se strică
*
într-un tarziu a început să ningă
…departe în cupola mea de sticlă
nu auzeam a cerului gandire
bătătorită-n mii de paşi şi-n umblet
nici gerul cum troznea ca foc subţire…

la colţ

Standard

zic telescoapele că roată-i lumea; cum să se vadă altfel prin ochiul lor rotund…?

spun că voi sta singur în colţul universului cu faţa la cele două laturi, fără să ştiu ce-o să văd, nici dacă întâlnirea lor conversează…

stau în colţul cinematografului şi privesc pelicula colţuroasă, faza în care ai înfipt ţăruşul în fruntea căpăţânii, exact în colţul minţii rămasă în urma evreilor, romanilor şi grecilor…

ei vorbeau între ei aceeaşi limbă fără să se-nţeleagă şi se puneau la colţ unii pe alţii, iar eu (dacă tot n-am subtitrare) îmi pironesc ochii (coada ochiului, colţul privirii) în colţul crucii în care stai singur…

cine te-a pus acolo?

împătur şi desfac uşile colţuroase ale cinematografelor şi-mi urmez inevitabil paşii până voi da colţu’

cred că ştiu răspunsul !

loneliness

Standard

just a lonely road

for a lonely soul

in a lonely world

full of people…

la Runcu Mare (lumină în odăiţa bătraneţii)

Standard

Pri’naintea ferestrei se întrec anotimpuri
îmbrăcate când gros când subţire

În alb şi în negru zilele îşi fac schimbul

Pe pervaz înăuntru, în chenarul fereştii
perdele meştereau păienjeni,
torcând in subţire.

Becul târziu se lupta cu ţărâna
aşezată cu grijă în straturi

Capac pe găleată, podele şi apă
şi sobă şi lemne ce troznesc amintire.

Sub tâmple mormane,
tac gânduri în privirea căzută pe masă

Bunica stă singură în odaia micuţă.

De când bărbatul i-a plecat în fund de grădină

parcă mult mai pustiu e în casă.

Pe-o parte şi alta, afar’ pe perete
stau loduri răstignite în cuie

Spre nord sunt geamuri murdare
dar totuşi în casă-i lumină:

Nu, nu soarele ce luminează pe afară,
nici lumânarea, nici becul,
nici el nu-i de vină!

Ci galbene file fără coperţi

Mâzgălite de cuvinte bătrâne şi sfinte

Lovesc şi acum

Cum mereu au lovit întunericul vieţii

(ca) flori tremurande
ce sfidează scaieții.