mi-e totuna

să te-ntinzi să te lungeşti până când

întinderea şi tu totuna este

 

să m-ajungi să m-apuci până când

distanţa dintre noi nu mai este

decât o amintire a unei umbre de gând

şi tu şi cu mine gândul suntem

 

să pleci auzi să pleci doar înainte

şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret

nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale

mi-e totuna

 

şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva

ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi

dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta

care totuna cu a mea este

 

şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi

şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când

zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele

aburul vieţii

 

să te-ntinzi până când

îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale

dimineţile în care te-ntinzi

până când se crapă de ziuă din pricina

braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea

şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr

până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi

totuna sunt

 

Publicitate

feelings (parca suna mai bine in engleza :) )

Lumea se schimba! 🙂 nimic nou, s-a schimbat intotdeauna, si pe dinafara si pe dinlauntru, si in alegeri si in gusturi si in moda. Era sa scriu „pe vremea mea” de parca as fi un mos, iar anii ce-i categorisesc ca adolescenta, copilarie ar fi cu mult in urma. Nu-i chiar asa cum zic, cum nici anii aia nu sunt chiar asa de mult in urma.

Ce-am vrut sa zic cu „s-a schimbat lumea” ? 🙂 aaaa…da! Ma gandeam ca am crescut intr-o familie in care nu prea am invatat sa imi exprim sentimentele. NU stiu de ce a fost asa. Azi unii isi exprima tot, exprima prea mult, si parca se trece de la o extrema la alta. Zicem orice, zicem TOT indiferent cum.

Bine ca s-au mai schimbat lucurile si acum mari fiind (eu si surorile mele) am depasit faza aia a neexprimarii. Desigur ca ne exprimam sentimentele negative, si totusi o faceam cu rezerva. Acum fiecare din noi are familia lui, si tot invatam ce inseamna comunicarea si lipsa comunicarii, ironia cu uratenia si frumusetea ei.

Ma invart in jurul cozii de parca subiectul ar fi coada 🙂

Cele care ne devin obiceiuri sunt greu de schimbat in vietile noastre, ajung sa ne fie dragi, si ne e greu sa le schimbam chiar si daca ne enerveaza. Felul in care ma exprim intr-o relatie tinde sa fie la fel si in alta relatie. Eu asa constat la mine.

Sunt vorbaret de felul meu, insa nu chiar asa de vorbaret pe cat am impresia.

Sunt sociabil de felul meu, insa nu chiar atat de sociabil pe cat as vrea.

Vreau sa cred despre mine ca sunt in stare sa imi exprim usor sentimentele, si totusi se poate sa ma insel…

„Ce ma enerveaza D-l Isus” imi trecea zilele trecute prin minte. Insa cum sa o zic cu glas tare…parca ceva nu se potriveste, si e de rau daca in dreptul Lui sentimentele mele sunt de genu asta. Numa ca, exprimate sau nu, in momentul ala sentimentele mele nu erau cum as fi vrut sa fie, sau cum ar trebui sa fie, ci erau exact asa cum scriu mai sus.

Motivul enervarii era ca nu prea intelegeam o afirmatie facut de El…adica tre sa ma corectez, nu prea inteleg nici acum, desi am meditat putin la ce a zis, am intors si pe o parte si pe alta, in incercarea mea de-a pricepe.

Ma gandeam ceva de genu asta:

***

Dar…