Arhive pe etichete: sentimente

mi-e totuna

Standard
să te-ntinzi să te lungeşti până când
întinderea şi tu totuna este
 
să m-ajungi să m-apuci până când
distanţa dintre noi nu mai este
decât o amintire a unei umbre de gând
şi tu şi cu mine gândul suntem
 
să pleci auzi să pleci doar înainte
şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret
nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale
mi-e totuna
 
şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva
ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi
dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta
care totuna cu a mea este
 
şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi
şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când
zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele
aburul vieţii
 
să te-ntinzi până când
îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale
dimineţile în care te-ntinzi
până când se crapă de ziuă din pricina
braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea
şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr
până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi
totuna sunt
 

feelings (parca suna mai bine in engleza :) )

Standard

Lumea se schimba! 🙂 nimic nou, s-a schimbat intotdeauna, si pe dinafara si pe dinlauntru, si in alegeri si in gusturi si in moda. Era sa scriu „pe vremea mea” de parca as fi un mos, iar anii ce-i categorisesc ca adolescenta, copilarie ar fi cu mult in urma. Nu-i chiar asa cum zic, cum nici anii aia nu sunt chiar asa de mult in urma.

Ce-am vrut sa zic cu „s-a schimbat lumea” ? 🙂 aaaa…da! Ma gandeam ca am crescut intr-o familie in care nu prea am invatat sa imi exprim sentimentele. NU stiu de ce a fost asa. Azi unii isi exprima tot, exprima prea mult, si parca se trece de la o extrema la alta. Zicem orice, zicem TOT indiferent cum.

Bine ca s-au mai schimbat lucurile si acum mari fiind (eu si surorile mele) am depasit faza aia a neexprimarii. Desigur ca ne exprimam sentimentele negative, si totusi o faceam cu rezerva. Acum fiecare din noi are familia lui, si tot invatam ce inseamna comunicarea si lipsa comunicarii, ironia cu uratenia si frumusetea ei.

Ma invart in jurul cozii de parca subiectul ar fi coada 🙂

Cele care ne devin obiceiuri sunt greu de schimbat in vietile noastre, ajung sa ne fie dragi, si ne e greu sa le schimbam chiar si daca ne enerveaza. Felul in care ma exprim intr-o relatie tinde sa fie la fel si in alta relatie. Eu asa constat la mine.

Sunt vorbaret de felul meu, insa nu chiar asa de vorbaret pe cat am impresia.

Sunt sociabil de felul meu, insa nu chiar atat de sociabil pe cat as vrea.

Vreau sa cred despre mine ca sunt in stare sa imi exprim usor sentimentele, si totusi se poate sa ma insel…

„Ce ma enerveaza D-l Isus” imi trecea zilele trecute prin minte. Insa cum sa o zic cu glas tare…parca ceva nu se potriveste, si e de rau daca in dreptul Lui sentimentele mele sunt de genu asta. Numa ca, exprimate sau nu, in momentul ala sentimentele mele nu erau cum as fi vrut sa fie, sau cum ar trebui sa fie, ci erau exact asa cum scriu mai sus.

Motivul enervarii era ca nu prea intelegeam o afirmatie facut de El…adica tre sa ma corectez, nu prea inteleg nici acum, desi am meditat putin la ce a zis, am intors si pe o parte si pe alta, in incercarea mea de-a pricepe.

Ma gandeam ceva de genu asta:

***

Dar…