Arhive pe etichete: scrieri

triadă

Standard
vine unu şi(-mi) zice:
stai! opreşte-te!
eu îi prind cât pot de rpd vorbele
ca pe nişte mingi de handbal
şi dau cu ele de pământ să crape
iau ciocanu’ iau toporul
şi le sap înţelesul
cum făcea tata când scotea
cartofii în toamnă
pregătindu-i pentru primăvară
apoi îşi vedea mai departe de lucru
în atelierul dezordonat al sufletului
şoptindu-şi abia auzit: ce…
asta-i vreme de pauze!?
 

şablon de haiku

Standard
micşorând distanţa 
centimetrii
iată chinul depărtării
_________
ochi închişi
în zi senină geneza obirii
iat-o!
_________
leu cu unghii tăiate
iată (ne)domesticirea
_________
sfinţenie în pungi de păcate
eklesia
iată junk food-ul
_________
copil judecând bătrâneţea
iată maturitatea
copilărie(i)
_________
de la joi la doi
adevăr
iată minciuna
_________
lucrări minunate dezastre
timp
iată fragmentarea
_________
Tatăl nostru:
ungerea buzelor cu vorbe
spoială
_________
pietre sub apă curgătoare
iată statornicia
_________
înjumătăţire de jumătăţi
iată întregul
lume
_________
tablou atârnat de memorie
numărare de boboci
toamnă
_________
rama memoriei
amintire
iată viaţa 
_________
poză în colţul tabloului
detaliu
puzzle
_________
încifrare binară
ochi digital
simplu
_________
etc. 🙂

ăciarbe ereircs

Standard
să scrii cu umbre pe apă nu-i greu
e-o povară uşoară pe umăr e şoaptă
înscrisă cu slove de foc
ispită de-a mâzgăli simfonii
pe ciocul şi limba de ciocârlie
aşa într-o doară în glumă în joc
să prindă scrisul viaţă
să învie
 
să scrii cu un câine-un lătrat
să scrii cu alergare-o strigare
să scrii cu iertare-un păcat
să scrii cu dureri vindecare
 
pe lespedea-nvăţării slovă-n slovă
îşi tatuează umerii cu sprijin
orice răspuns cu orice întrebare
iar scrisu-şi curge scrierea şi-l doare
cu foc scriu lemnele tăcut pe-o sobă
şi-l simte bucuria şi-l citeşte
prezenţa lui o scrie şi dispare
cum scrie apa-notul
pe un peşte…
 

Poezia de azi

Standard
îmbarligare nepotrivită
asocieri nenaturale
combinaţie ne/regandită
adjectivare amuzantă
îmbrăcarea îmbrăcămintei extrasezoniere
aliniere neplanetară
îmbrăţişarea îmbrăţişării duşmănoase
vedere sub coajă
două vederi trimise împreună (nu de la Mare)
terminare fără terminaţie
(nişte) descrieri sonore
ceva boabe de cafea ‘ntr-o ţigară
nişte spumă de (a)bere(ţie) pe tărmul oval
pe ţărmurile lipsite de capăt ale caietului şi scrierii
ale (de)scrierii

şifonatele fulgere ale nopţii

Standard

Mă uit pe geam, prin geam, din locul în care sunt înspre locul în care nu mă găsesc şi constat cu glas tare „ce întuneric e când nu-i lumină!”

Comparaţia dintre zgomotul pe care-l face muşcătura de măr (de parcă mărul poate muşca) şi foşnirea gândurilor între ele, mă face să-mi aduc aminte de revenirea toamnei, de curânda ei brumă, de curândul ei galben.

Are ea zgomotul ei, foşnetul ei, culorile, mirosul şi bogăţia ei. Călătorim împreuna de ani. Astăzi ne însoţeşte şi un domn ce a fost împuşcat în picior. Oasele lui nu mai scot nici un zgomot pe care să fiu în stare să îl aud, îmi place în schimb foşnetul ziarului pe care-l răscoleşte cu cu degetele, cu ochii, aşa cum frunzele nescrise ale toamnei ce stă să vină – de fapt venindă – sunt răsfoite de vânturi.

Se văd prin geamul compartimentului crăpăturile fulgerelor care răsfoiesc într-un mod brutal întunerecul nopţii.

Dac-aş scrie cu ochii închişi aş scrie mai bine, nu neapărat mai frumos, însă mai bine, pentru că aş putea vedea altfel ceea ce lumina lucrurilor pe care o văd cu ochii mă împiedică…

prin sita celor nevrednice…

Standard

…nevrednice de laudă, nevrednice de aprecieri, nepotrivite cu parerile altora, cu parerile majorităţii, nevrednice nici măcar de aprecierea mea 🙂

oare cele mai puţin bune şi plăcute (evident raportate la anumite standarde personale, sociale, morale) nu sunt tot ale mele? e drept că nu trebuie să fac din posesia lor o scuză pentru a nu le corecta dacă pot, sau imbunătăţi, însă fiecare din noi e o însumare a părţilor tari şi a părţilor slabe.

odată cu şlefuirile vieţii calificativele pe care le atribuim acestora se schimbă, şi ceea ce consideram cu ani în urmă ca fiind slab si nevrednic, constat că nu e chiar atat de slab nici chiar atat de nevrednic. ochiul care priveşte (al meu şi al altora) e altul, s-a schimbat unghiul, contextul, gandul, trăirea, şi ce i se părea nu i se mai pare, ce credea că nu e se dovedeşte totuşi a fi.

scriu pentru voi cei care cu regularitate sau fără, intraţi pe blogul meu şi citiţi ceeea ce scriu. scriu şi pentru mine, ca să nu uit că dacă cele pe care le scriu se lagă împreună într-un fel de „sită a celor nevrednice” – o îmbinare cu multe goluri (lipsuri), se întamplă aşa pentru ca prin „sita” acesta să se cearnă acele scrieri valoroase (raportate la o valoarea literară şi la părerea personală a fiecăruia ). dacă se întamplă aşa sunt mulţumit şi bucuros 🙂

deşi aprecierile noastre diferă, perspectivele noastre diferă (mai mult sau mai puţin), oricat de pe gustul sau pe negustul cuiva ar fi ceea ce imi trece mie prin minte si suflet, ceea ce sunt eu in stare să leg în cuvinte E AL MEU.

sunt „mărgăritarele” mele, oricat de banale ar părea cuiva

e poezia mea – atat cat sunt eu in stare să scriu poezie 🙂

e „dictionarul” prin care îmi traduc eu viaţa cu multiplele ei stări

conştient sunt că oricum aş fi, ÎNTOTDEAUNA voi fi doar pe placul unora 

conştient sunt că părerile nostre NICIODATĂ nu vor fi pe deplin deopotrivă

conştient sunt că ceea ce dezamăgeşte 100% pe cineva poate fi „cireasa de pe tort” pentru altcineva

de cand scriu aici devin din ce in ce mai conştient că deşi părerea mea despre scrierile mele e cea mai importantă (pentru mine – nu ştiu dacă voi faceţi la fel), mă interesează şi părerile voastre

conştient sunt că paşii în spate pot însemna elan pentru înainte

voi lăsa deci prin sita celor nevrednice să se cearnă ceea ce e vrednic. vrednic in ochii MEI, vrednic în ochii TĂI, vrednic în ochii LUI (şi deşi părerea Lui am lăsat-o la urmă, conştient sunt că dintre toate părerile, exprimate sau neexprimate, a Lui e cea mai importantă), doar că e greu accesibilă cateodată, mai ales cand e vorba de detalii 🙂

Nu ştiu de ce, sufletul mi-l simt încătuşat

Legat ca-n nişte lanţuri ale îngrădirii.

Să merg să-ţi spun,

Să-ţi scriu tot ce gândesc aş vrea,

Şi pana s-o înmoi din nou în cerneala iubirii!

 

Şi cu ea să pictez  hieroglife ciudate,

Ciudate pentru ochiul ce nu poate vedea.

Şi cu buclele vorbei să creez nestemate

Preţuite, iubite,  doar de inima ta.

 

Şi nu-mi pasă că alţii le-or numi simple pietre

Ce-mi pasă, ce mă-ncântă e ochiu-ţi, şi-n el

De văd un licăr simplu, atâta îmi ajunge.

Şi-n ochiul meu răsare un licăr, ca şi el.

 

adevărata smerenie nu e conştientă de ea însăşi ![?]

Standard

zice Costache Ioanid într-o poezie „ca-n grădinile iubirii am lăsat omida firii să ne strice trandafirii…”

imi vin in minte cuvintele lui citind din blog în blog unele comentarii. încă odată zilele trecute am vazut şi am simţit cum „viaţa şi moartea sunt în puterea vorbei, a limbii” (spusă sau scrisă) şi cum satisfăcut de smerenea mea pot cădea în păcatul „mandriei”, cum o impresie greşită poate duce la o altă impresie greşită, şi cum la urmă întrega panză este o scriere ce deşi ar trebui încadrată în categoria scrierilor SF (adică mai mult F decat S) rămane totuşi sub titlul apărării adevărului, a binelui, a frumosului şi a dreptăţii (pe care şi aşa fiecare din noi le înţelegem prin filtrul personal al subiectivităţii).

cu siguranţă soluţia nu e să nu mai scriem, să nu mai comentăm, să nu mai dezbatem, însă fără să stiu dacă se potriveşte sau nu „dialogului” purtat de cei care ne numim sau pseudonumim creştini (dialog la care am fost şi eu părtaş mai mult sau mai puţin), îmi vine în minte vorba marelui Apostol, „din pricina voastră (sau a noastră) e hulit numele lui Dumnezeu între neamuri (între ceilalţi)”

oare nu e greşit să înalţ pancarta BUNULUI SIMŢ, însă el să-mi lipsească din modul în care o prezint?

oare nu e greşit să să-ţi ŢIP la ureche „nu mai ţipa!”

oare nu e greşit să mă mandresc cu smerenia mea?

oare nu e greşit să proclam îngăduinţa, acceptarea, iertarea iar eu să fiu un acuzator?

oare nu e greşit să spun că am iertat dar totuşi să-ţi port pică?

ştiu prea bine că e mult mai uşor să pun întrebări decat să ofer răspunsuri şi că şi atunci cand ştiu răspunsurile, cand ele sunt cat se poate de clare, e mult mai greu să trec de la vorbă la faptă, de la teorie la practică

constat cu regret (personal) că „în grădinile iubirii” – cele considerate de mine aşa şi prin care am dorit să trec pentru a culege o mireasmă plăcută, precum şi în grădinile mele, am lăsat „omida firii” să strice, parcă ne atrage mai mult „tăişul spinilor” decat frumuseţea şi parfumul florii…

„Fraţilor,
mi-au spus ai Cloei despre voi…
         că-n grădinile iubirii
         aţi lăsat omida firii
         să vă strige trandafirii
                din Eden;
         Că din nou la voi pe vale
         toate crengile sunt goale,
         că n-au mai rămas petale,
                nici polen.

Fraţilor,
        să ştiţi că vremea s-a scurtat.
        Las´ să fie holda plină
                şi de spini şi de neghină!
        Grâul lângă grâu să-ţi ţină
                spicu-n vânt.
        Cine-i spin cu flori deşarte,
                spin să fie mai departe!
        Cine-i sfânt, mai sfânt să-şi poarte
                rodul sfânt!”

interes şi dezinteres – whatever the cost !(?)

Standard

normal, intru în fiecare zi pe blog. sunt curios dacă a intrat cineva, dacă a citit cineva chestile scrise de mine, dacă a comentat, dacă a fost de bine, dacă a fost de rău. e normal să fac aşa, însă constat de la o vreme că devine un scop în sine şi treaba asta mă deranjează, nu-mi convine, mă întristează. vorba aia, „cine are în minte doar finalul, pierde plăcerea călătoriei!”

o da, normal că mi-ar plăcea să scriu şi eu cat de cat interesant şi cat mai mulţi să treacă pe aici şi să rămană cu un gust plăcut, dar dacă nu se întamplă aşa, ar trebui să mă deranjeze?? ăsta să-mi fie interesul?  

din link în link ajung şi eu pe un număr de bloguri, în funcţie de cheful, timpul, dispoziţia ce o am şi citesc, îmi dau cu părerea, trec nepăsător, mă opresc şi mă minunez sau mă opresc şi mă enervez. n-ar trebui să prezint mai mult dezinteres??

pagina asta ce o umplu cu „mine” nu vreau să conţină titluri stridente şi goale. m-aş bucura dacă nu e aşa, dacă nu ar fi aşa. ştiu din start că dacă o umplu cu mine iar eu sunt „gol” aşa va fi şi pagina şi scrierea şi gandul şi părerea.

mai ştiu că nu are cum să fie „goală” în sensul propriu al cuvantului, ci doar plină cu chestii ce se vor  pe gustul majorităţii: puţin sex, puţină barfă, puţină controversă – şi ele fac parte (mult) din viaţa noastră (aşa că de ce n-aş scrie şi eu despre ele, atat cat mă pricep) – şi totuşi…

să scriu despre tocuri, chilotei cu diamante, decolteuri prea mari, sarutări prea nepotrivite?

să pun semnul = între Isus şi Darwin ??

oare nu o fac alţii? oare să mă revolt?? oare să caut să văd ce a revoluţionat primul şi ce a reuşit al 2 lea să facă???

da, desigur că aş putea (încerca) şi nu cred că aş face rău.

ceea ce o să mă străduiesc să fac e să fiu tot timpul EU – no matter what ! whatever the cost !

şi dacă acel EU trebuie schimbat, să am curajul şi determinarea să o fac – no matter what! whatever the cost!

să păstrez mereu necesara balanţă între interes şi dezinteres!