pe partea mea de legământ nou

va durea când (o) vei lovi cu ciocanu’

nu ştiu din ce-i făcută piatra inimii mele

(şi nu ştiu) nici duhul ciocanului cuvintelor tale ce lemn are 

dar ştiu că dacă-n împietrire nu e modelare

e loc de zdrobire de sfăr’mări şi de doare

*

printre crăpăturile stâncii se vede chipul tău

sclipeşte ceva prin lumină

e focul pietrei preţioase ce-o scoţi la iveală ca un miner

tu faci într-un fel al tău

deşi eu nu prea înţeleg pe deplin

nici ce mă rog nici ce-ţi cer

*

tu cârmuiești inima mea cu dalta

sunt singurele hăţuri de care ascultă

e singura şcoală ce-i vine de leac

încăpățânării de stâncă

din nou îţi cer (c’ acolo eşti tu) şi aştept

n-o lovi tare loveşte-o încet

Publicitate

în pauză

nu îmi aştept copiii să vină de la şcoală, nici clopoţelul grabnic să îi elibereze

aştept ca siguranţa dintr-un oţel elastic să ţină vestea bună, s-o lase să vibreze

oprit de căzătură cu coatele julite, nehotărât e ochiul uitându-se la lacrimi

surprinderea a luat-o poştaşul s-o livreze la o adresă vagă închisă precum ochii

sar câteva din pagini cu corzile gândirii să ştiu ce-o să se-ntâmple-n finalul de capitol

dar foile sunt goale cu colţuri rotunjite şi toate sunt bifate cu-a timpului copită

cu chiot şi cu joacă copiii lasă şcoala să îi înveţe umbre de zâmbet şi suspine

în temele de-acasă din viitor le vine scrisoarea ce-o trimite de unde? când? şi cine?