Ai zice că te-nvârți în cerc și bați pasul pe loc… – da` nu-i așa! Că cercul are geografia lui geometrică, iar pasul e o ditamai plimbarea. Locul e o expansiune; el însuși pășind și învârtindu-se, el însuși încercuindu-se pe sine,…pe un mereu nou și alt ”sine”.
„M-am Cuvânt până când Tu…” când nu mă mai cuvânt, Tu nu…
locuim într-o revoluţie îndelungată ceea ce înseamnă că nu suntem mai mult decât devenim şi ceea ce ne caracterizează starea de-a fi este tocmai prezentul acesta continuu revoluţionar oscilăm la răspântii ca viţeii în faţa porţilor noi stăm pe orbita lumină şi ne lăsăm plimbaţi de însăşi întoarcerea spre locul din care am plecat simultan şi deodată cu el axa revoluţiei noastre este într-o necontenită revoluţie astfel încât orice deschidere de pleoapă (stelară) este o răscoală de-a dreptul revoluţionară… (şi nu arareori de-a stângul…)
combinaţii incandescente ţi-au ars porţile o relaţie intensă între 1 şi 2 ce se contopesc în flacără şi braţ la braţ îşi lărgesc hora într-un soare temporar într-o stea mult prea trecătoare într-o căldură devoratoare de noapte cunună ce încununează mintea întunecând-o încântând-o cu limbile ei jucăuşe cu umbrele de care se dezbracă în jos rând după rând până nu rămân decât oasele cu măduva lor neagră tăciunii amintirii ce-a fost slăbiciunea transpirată a torţei evaporarea de scântei pe care nimeni nu le numără nici nu le prinde nici nu le mai poate a-prinde vreodată
Când vorbesc cu mine însumi, cine vorbeşte cu cine? …ba chiar mai mult de atât, cine învinge?
(mi-e rău: … I’m sick of myself)
de apă sunt oamenii cu multe forme după chipul dumnezeului de afară şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde oricând i se liniştesc valurile i se calmează unda nervoasă dar ei n-au colţul drept nici drept reper nivelul mării acolo… în piept uneori năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei alteori nici nu se aude năvălirea în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu sevă de arbore genealogic pustiu de apă (ne) sunt oamenii vitali din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină – o mână spală pe alta – şoptim aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină ne ard şi ne udă …la rădăcină
ce să curgă ce să stea steaua-n pungă vorba-n ea piedici pe cale drum pe pedale tăceri în taclale şi fum iubiri între frunze şi focul cătun memorii uitate cu trupul uşor fulgi de cenuşă şi aripi de scrum paşi fără umbră sens fără drum cum să se scurgă cumul a ce sufletu-n vorbă cara cu pace mijloc între două jumătăţi de întreg ne-nţelegeri legate cu fir de-nţeleg fire-mpletite cu ghemuri de ghes gogoşarul urechii umplut cu-nţeles ca foamea să muşte din hrănire şi ea cum muşcă întunericul flămând dintr-o stea şi setea aceasta a ochiului gol pândeşte-n afară dându-i ocol ce câine adulmecă un fir de miros ce este nu e: nu ştii de va fi cum nu ştii de a fost totu-i o nebunie belşug de-amalgam ochiu-i al meu da’ nu ştie că-l am îmi atârnă pe faţă latul lui drum dansul cu lungu-i certificat că-i nebun condamnat la judecata unei simple-ntrebări umplută de viaţa oricărui răspuns nimicuri vidate cu vidul în ele coş ce există lângă gol de nuiele pierdută identitate în găsirea cea nouă optul culcat în lanul cifrat rupe literele în oglindă ciudat coacerea cloceşte clocirea timpul potrivit se rupe în două optul cel nou fi-va nouă
„Timpurile se schimbă. Oamenii se schimbă.
– Oamenii nu se schimbă ! Îmbătrânim, ne adaptăm, unii dintre noi cel puţin…” – (Safe House)
murită moartea s-a culcat şi ea
ca dup-o lungă zi de tras la coasă
şi a rămas doar visul după ea
o aburindă umbră copioasă
veniţi la-nmormântarea ei vecinii
oniric conversau doar cu privirea
nu îndrăzneau ca să rostească ştirea
întrezărind de altfel viitorul:
ca un coşmar de pom visând toporul
s-arunce peste ea stropi de ţărână..
şi ce cuvinte ar putea s-aleagă?
– înmormântarea asta-i diferită
şi luminoasă
ca o zi l’amiază
e diferită ziua dintr-o mie –
plângeau cu toţii hohotind
..de bucurie
trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgereasau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolonu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte literede m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit
trimite pe altul! auzi-mi tăcerea în glas spatele-ntors până lângă mine sunt eu şi rămân necurmat căci mi-e bine
îmi place aici la mine în suflet nu mă da afară în ploaie să curgă de pe mine sufletul meu să picure sau să curgă şuvoaie… când n-o să mai fiu – când doar ştergerea ta mă va ţine te vei vedea prin mahrama subţire? o să te-ncânte privirea din ochi, o să-ţi placă? trimite pe altul …în mine!
într-un timp neştiut al fiinţei cândva legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie sau mângâiere sau altceva par a fi timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine până când se aude din spate ceva: un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare izbitor de asemănătoare * crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte sau altceva se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger sau în altceva sub altă formă decât a ta? şi mai ales da mai ales crezi cumva? într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă şi-n destrămare şi-n zgomot şi mai ales în răspunsul la întrebare în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare… într-un viitor al trecutului în uitat în schimbare? * …din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare se aude ceva: un ecou de tăcere un răspuns cu nodul în gât o oglindă clonată şi-o căzătură nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul sau altceva şi drept răspuns oglindirii să-l dea
…m-am cuvânt până când Tu!
simţi trecerea? ea e o punte lină de la dezastrul unei necunoaşteri spre lumină simţi gândul strâns pe braţ cu snopul floare? e rodul anilor spre nu mai doare… simţi frunza verii adiindu-ţi glasul? e viitorul ce-ţi umbreşte pasul
Ce, nu spălăm noi rufele murdare!? Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!” Facem aşa doar cu cârpele… cu cârpele ce nu mai au valoare.
călătorru' 