Arhive pe etichete: schimbare

status quo :)

Standard

Ai zice că te-nvârți în cerc și bați pasul pe loc… – da` nu-i așa! Că cercul are geografia lui geometrică, iar pasul e o ditamai plimbarea. Locul e o expansiune; el însuși pășind și învârtindu-se, el însuși încercuindu-se pe sine,…pe un mereu nou și alt ”sine”.

2269985_orig

re-metamorfoză sau metamorfoza-re

Standard
„M-am Cuvânt până când Tu…”
 
când nu mă mai cuvânt,
Tu nu…
 

atunci în ultimele cinci minute

Standard
locuim într-o revoluţie îndelungată
ceea ce înseamnă că nu suntem 
mai mult decât devenim 
şi ceea ce ne caracterizează starea de-a fi
este tocmai prezentul acesta 
continuu revoluţionar 
 
oscilăm la răspântii
ca viţeii în faţa porţilor noi
stăm pe orbita lumină şi ne lăsăm plimbaţi 
de însăşi întoarcerea spre locul 
din care am plecat 
simultan şi deodată cu el
 
axa revoluţiei noastre este
într-o necontenită revoluţie astfel încât
orice deschidere de pleoapă (stelară)
este o răscoală
de-a dreptul revoluţionară…
 
(şi nu arareori de-a stângul…)
 

ce-i focul?

Standard
combinaţii incandescente
ţi-au ars porţile
o relaţie intensă între 1 şi 2
ce se contopesc în flacără
şi braţ la braţ îşi lărgesc hora
într-un soare temporar
într-o stea mult prea trecătoare
într-o căldură devoratoare de noapte
cunună ce încununează mintea
întunecând-o
încântând-o cu limbile ei jucăuşe
cu umbrele de care se dezbracă
în jos rând  după rând 
până nu rămân decât oasele 
cu măduva lor neagră
 
tăciunii amintirii ce-a fost 
slăbiciunea transpirată a torţei
evaporarea de scântei
pe care nimeni nu le numără
nici nu le prinde
nici nu le mai poate a-prinde
vreodată
 

autodepăşire

Standard

Când vorbesc cu mine însumi, cine vorbeşte cu cine? …ba chiar mai mult de atât, cine învinge?

(mi-e rău: … I’m sick of myself)

sevă de arbore genealogic

Standard
de apă sunt oamenii cu multe forme
după chipul dumnezeului de afară
şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde
oricând i se liniştesc valurile
i se calmează unda nervoasă
dar ei n-au colţul drept
nici drept reper nivelul mării
acolo… în piept
 
uneori
năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii
urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei
alteori
nici nu se aude năvălirea
în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot
şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu
sevă de arbore genealogic pustiu
 
de apă (ne) sunt oamenii vitali
din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru
şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină
– o mână spală pe alta – şoptim
aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane
ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină
ne ard şi ne udă
…la rădăcină
 
 

gogoşarul umplut al urechii

Standard
ce să curgă ce să stea
steaua-n pungă vorba-n ea
piedici pe cale drum pe pedale
tăceri în taclale şi fum
iubiri între frunze şi focul cătun
memorii uitate cu trupul uşor
fulgi de cenuşă şi aripi de scrum
paşi fără umbră
sens fără drum
 
cum să se scurgă cumul a ce
sufletu-n vorbă cara cu pace
mijloc între două jumătăţi de întreg
ne-nţelegeri legate cu fir de-nţeleg
fire-mpletite cu ghemuri de ghes
gogoşarul urechii umplut cu-nţeles
ca foamea să muşte din hrănire şi ea
cum muşcă întunericul flămând dintr-o stea
şi setea aceasta a ochiului gol
pândeşte-n afară dându-i ocol
 
ce câine adulmecă un fir de miros
ce este nu e: nu ştii de va fi
cum nu ştii de a fost
totu-i o nebunie belşug de-amalgam
ochiu-i al meu da’ nu ştie că-l am
îmi atârnă pe faţă latul lui drum
dansul cu lungu-i certificat că-i nebun
condamnat la judecata unei simple-ntrebări
umplută de viaţa oricărui răspuns
nimicuri vidate cu vidul în ele
coş ce există
lângă gol de nuiele
 
pierdută identitate în găsirea cea nouă
optul culcat în lanul cifrat
rupe literele în oglindă ciudat
coacerea cloceşte clocirea
timpul potrivit se rupe în două
optul cel nou fi-va nouă
 

Se schimbă, or’ nu se schimbă ?

Standard

„Timpurile se schimbă. Oamenii se schimbă.

– Oamenii nu se schimbă ! Îmbătrânim, ne adaptăm, unii dintre noi cel puţin…” – (Safe House)

la mormântul celei de-a treia zile

Standard

murită moartea s-a culcat şi ea
ca dup-o lungă zi de tras la coasă
şi a rămas doar visul după ea
o aburindă umbră copioasă

veniţi la-nmormântarea ei vecinii
oniric conversau doar cu privirea
nu îndrăzneau ca să rostească ştirea
întrezărind de altfel viitorul:
ca un coşmar de pom visând toporul

s-arunce peste ea stropi de ţărână..
şi ce cuvinte ar putea s-aleagă?
– înmormântarea asta-i diferită
şi luminoasă
ca o zi l’amiază
e diferită ziua dintr-o mie –

plângeau cu toţii hohotind
..de bucurie

damasciană

Standard

trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgerea

sau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolo

nu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte litere

de m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit

trimite pe altul

Standard
trimite pe altul!
auzi-mi tăcerea în glas
spatele-ntors până lângă mine
sunt eu şi rămân necurmat
căci mi-e bine

îmi place aici la mine în suflet
nu mă da afară în ploaie
să curgă de pe mine sufletul meu
să picure sau să curgă şuvoaie…
 
când n-o să mai fiu –
când doar ştergerea ta mă va ţine
te vei vedea prin mahrama subţire?
o să te-ncânte privirea din ochi, o să-ţi placă?
trimite pe altul …în mine!
 

eSau nu E

Standard
într-un timp neştiut al fiinţei cândva
legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări
peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie
sau mângâiere sau altceva par a fi
timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine
până când se aude din spate ceva:
un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură
pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare
izbitor de asemănătoare
*
crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte
sau altceva
se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului
crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta
cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum
nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger
sau în altceva sub altă formă
decât a ta?
şi mai ales da mai ales
crezi cumva?
într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă
şi-n destrămare şi-n zgomot
şi mai ales în răspunsul la întrebare
în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare…
într-un viitor al trecutului
în uitat în schimbare?
*
…din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu
sau o altă culoare se aude ceva:
un ecou de tăcere
un răspuns cu nodul în gât
o oglindă clonată şi-o căzătură
nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură
şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul
sau altceva şi drept răspuns
oglindirii să-l dea
 
 

metamorfoză

Standard

…m-am cuvânt până când Tu!

trei simţiri

Standard
simţi trecerea?
ea e o punte lină
de la dezastrul unei necunoaşteri
spre lumină
simţi gândul strâns pe braţ
cu snopul floare?
e rodul anilor spre nu mai doare…
simţi frunza verii adiindu-ţi glasul?
e viitorul ce-ţi umbreşte pasul

lanţul rupt al păcatelor

Standard
Ce, nu spălăm noi rufele murdare!?
Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!”
Facem aşa doar cu cârpele…
cu cârpele ce nu mai au valoare.