ce-ai făcut cu sărutările alea zdrobite?
ai făcut din ele sirop şi le-ai băut cu apă minerală?(!)
sau ai lăsat să le ia vantu’
unde le-ai pus?
dacă le vreau înapoi nicidecum n-ai putea să-mi dai unele stafidate
asa-i?
o luminiţă albastră ca o stea e rodul dintre două fire moarte
ce lasă valurile să le ia: o adiere-a geamului cu cruce până-n sărutul fantei ce-o seduce
în orizont e briza violetă cu care soarele sărută zarea
şi muşcă din ovalul interpret sub pleoapa ce cu drag sărută seara
cuvintele pe buze-mi sunt sărut şi degetele între ele se sărută
şi braţele culcate lin pe piept tăcerea şi ea pupă gura mută
zgomot de paşi se lasă peste noapte cum bruma-mbrăţişează toamna pomii
de gura lumii vreau să mă despart, sărut pământu-n mers pe buza vremii
iubito lasă-mi tu cadou, ascunde-ntr-un sărut o amintire
şi leagă-mă de tine-ntr-un ecou cum steaua se sărută între fire…
între omoplat şi inimă s-a ascuns sufletul
timid ca un puber…
printre umeri îşi aruncă din cand în cand curiozitatea
cu voce de bariton
– ai răguşit? întreabă zambetul şi gropiţele din obraji
el roşeşte!
creşte fără să poată umple locul dintre inima tot mai mare
şi omoplatul ce-şi aruncă peste ea umbra
(ca) un sărut în care se ascunde un suflet
călătorru' 