Arhive pe etichete: sablon

fuşereala unei aruncări copioase…

Standard

totu-i o privire aruncată
totu-i un fel de-a vedea
crescut pe ochiul rotund pe care creştem…

totu-i un ţipăt aruncat în urma altui ţipăt
ca vagoanele de marfă trecând prin spatele grădinii
în urma strigătului de locomotivă

totu-i o frunză sub povara galbenă a timpului
care atinge aerul care atinge pământul
care atinge ameţitor mâinele mâinelui
– sânul cerului sub care creştem –

totu-i o veste aruncată bacşiş
în urma copioasei întâmplări acolo
printre fărâmiturile pauzei…

de ce s-arunci privirea ca s-o treacă unii
în lista de probe (de) la faţa locului?

totu-i o dovadă pe care ne-o aruncă în faţă judecătorul
 – ca să nu mai vedem (nimic) altceva…

Publicitate

şablon de haiku

Standard
micşorând distanţa 
centimetrii
iată chinul depărtării
_________
ochi închişi
în zi senină geneza obirii
iat-o!
_________
leu cu unghii tăiate
iată (ne)domesticirea
_________
sfinţenie în pungi de păcate
eklesia
iată junk food-ul
_________
copil judecând bătrâneţea
iată maturitatea
copilărie(i)
_________
de la joi la doi
adevăr
iată minciuna
_________
lucrări minunate dezastre
timp
iată fragmentarea
_________
Tatăl nostru:
ungerea buzelor cu vorbe
spoială
_________
pietre sub apă curgătoare
iată statornicia
_________
înjumătăţire de jumătăţi
iată întregul
lume
_________
tablou atârnat de memorie
numărare de boboci
toamnă
_________
rama memoriei
amintire
iată viaţa 
_________
poză în colţul tabloului
detaliu
puzzle
_________
încifrare binară
ochi digital
simplu
_________
etc. 🙂

PA-2 (Inevitabil(ul)

Standard

–          De ce?

–          Of, speram să eviţi întrebarea asta. Acum va trebui să fac ca atunci când eram nevoită să găsesc tot felul de explicaţii pentru întrebările încuietoare ale fetiţei mele. „”De ce nu pot ieşi oamenii din televizor? De ce nu putem săpa în pământ ca să ajungem la „vecinii” de pe cealaltă parte de glob? De ce se vede doar jumătate de lună sau ce formă are anul?”

–          Totuşi am pus o simplă întrebare pentru o situaţie specifică, spuse fata de alături, sorbind din băutura albastră ce era pe gătate. Dacă de fiecare dată reacţionezi la fel, o să ajungem să nu ne mai spunem nimic una alteia, sau o să ne fie teamă de fiecare dată când spunem ceva. Sigur trebuie să existe un motiv, o explicaţie, o cauză. Aşa-i lumea, făcută din întrebări şi răspunsuri, iar unele chiar îşi găsesc „naşul” la un moment dat, dacă insişti puţin, dacă scormoneşti la timpul şi locul potrivit.

–          Vezi, tocmai asta încerc să evit „timpul şi locul potrivit.” Nu vreau să fiu prinsă din nou în capcana asta a cauzelor şi a efectelor – voi merge şi de data asta mai departe, exact aşa cum voi ieşi imediat pe uşă, o voi închide după mine, fără să număr paşii ce o să mă poarte de pe o stradă pe alta, fără să mă gândesc la noroiul pe care ar fi trebuit să-l curăţ dacă nu ar fi fost asfaltul. Şi înainte de a termina propoziţia, puse pe tejghea câteva bancnote – costul băuturilor – şi cu geanta pe braţ se îndreptă spre uşă, ca un efect al celor spuse.