întărituri voi cum aţi apărut?de creşteţi ca ciupercile după ploaie vă-ndoiţi ca nişte raze-n oglindăsau veniţi ca un alergător de neopritpe care nimeni nu poate să-l prindă?inima mea captivă-ntre voi s-a trezitca dup-o secundă de noapte ca dup-o clipire din ochi a zilei şi nu străbate spre ea nicio săgeat’ a simţiriin-o cucereşte deodată niciun afară nu-i sparge niciun geam pietrele căutării aruncate aiurea îngenunche înaintea distanţei se-nchină de-a lungul depărtăriicucerită de separarea cărămiziedin zidul tăcerii ridicat ca o întăritură de netrecut zidită treptat absenţ-a rostirii cu-absenţă, sau înălţat brusc de nerostire, oh, voi întăriturilor – ce zidire!morile mi se-nvârt doar cu propriile-mi lacrimi ce repede-s râuri şi ploi peste mările mele de volbură ca nişte roţi dinţate pe maluri ciclice margini din oră precum clipocitul secundei inima mea secundar dansează pe loc măsurarea înconjurată de întăriturile ridicatetransparente şi tari în care stau închis puşcăriecum stă unu (năuc) faţă-n faţă cu trei zerouri şi numai atunci e o mie…***da-mi-o mie horă dă-mi-o mie ziduridă-mi fisura dă-mi lipsa ciudoasă cum coasă e-mbinare în timp ce-i tăierecând cu ac când cu tăişcând de-a dreptul când furişcând de-a stângul când iubire (cucerită de cuceriri)când durere…(cea mai aşa între iubiri)