Arhive pe etichete: reputaţie

deci (nu) pentru mine

Standard

îşi vizitează prietenul la spital iar acesta din urmă îi mulţumeşte. îmi imaginez două situaţii diferite care stărnesc în cel vizitat 2 reacţii:

1. în urma mulţumirii vizitatorul răspunde: o, nu e nevoie să-mi mulţumeşti, e datoria mea de prieten, aşa se cade, aşa e frumos…şi-atunci cel vizitat zambeşte puţin forţat, evident nemulţumit de raspuns. deci nu a venit pentru mine, e venit pentru că trebuia să vină, aşa ca să-şi facă datoria, din obligaţie…

2. în urma mulţumirii vizitatorul răspunde: o, a fost plăcerea mea! de data asta poate că celui vizitat îi trece prin cap…”atunci a venit pentru plăcerea lui sau pentru plăcerea mea?” sau pentru plăcerea noastră reciprocă? (John Piper- Let the Nations be Glad)

cat de asemănătoare e viaţa în multele ei situaţii. mă căsătoresc pentru fericirea mea sau pentru fericirea soţiei mele? aş tinde să zic că primul interes pe care-l caut e al meu, fiind în felul acesta cat se poate de egoist. mai există pe lume altruism, sau e doar o manifestare subtilă a egoismului? atunci cand cautarea interesului meu împlineşte şi interesul tău, egoismul meu e unul etic 🙂

daca urmăresc binele oraşului în care locuiesc, ştiind că de fericirea lui atarnă şi fericirea mea, oare nu-mi urmăresc în primul rand propriul interes fără să fac un lucru rău…

oare Pastorul nu îşi paşte oile în păşuni verzi şi le duce la ape de odihnă „din pricina Numelui Său” prima dată şi doar mai apoi pentru odihna şi satisfacţia oilor? cu cat mai interesat e ca reputaţia lui să fie mai bună, cu atat nevoile oilor sunt mai satisfăcute!

oare dacă vreau să învăţ să-mi iubesc aproapele, nu trebuie mai întai să mă iubesc pe mine? sau ştiu să mă iubesc în mod instinctiv?

am fost oarecum furios cand am citit si inteles ca Dumnezeu nu mă iubeşte cel mai mult pe mine, ci se iubeşte cel mai mult pe El. El nu e idolatru. El nu calcă prima şi cea mai mare poruncă din Lege. iubindu-se pe El cel mai mult, in valoarea net superioară ce o are, El mă iubeşte pe mine. urmărindu-şi reputaţia îmi urmăreşte binele suprem pentru că cu cat sunt mai implinit şi mai bucuros datorită Lui cu atat îl voi lăuda mai mult, deci scopul Lui prim e împlinit.

tot ce face El deci, (nu) pentru mine face!

litere rupte de nume

Standard

ptr. că au rupt litere din numele Tău şi au lăsat urme să se aştearnă peste era să mă împiedic. cu noroi pe degete m-am aplecat fără să pot trece, le-am adunat şi n-am ştiut să le aşez. mi-am rupt cămaşa în faşii şi le-am legat una de alta dar nu se mai vedea nimic.

le-am pus atunci în traistă şi le-am dus acasă să cumpăr lipici şi să le pun la loc dar nu stăteau oricat am încercat. am întrebat atunci în stanga-n dreapta de ştie cineva de ce? cum aş putea să întregesc frantul Tău nume, de se găseşte vre-un lipici pe undeva? şi mi s-a spus că este-o carte ce-i plină de fraturi şi lucruri frante şi zdrobite, relaţii, vorbe, viitor, suspinuri – şi că pentru a se putea remedia, El posesorul numelui din ceruri s-a rupt de cer, de casa Lui, şi-a dat cămaşa ca să fie ruptă, tăria lui s-a frant ca ceva slab şi barba i s-a rupt şi firul vieţii cand trupul i s-a rupt să curgă printre crăpături un roşu antidot. un fel de nod ce înnoadă ce e rupt şi rupe  ce e-ntreg.  litere frante cu roşu printre ele ce se-ntregesc în suflet frant. fiindcă am rupt litera numelui Tău şi am ştirbit din reputaţia ta călcand-o’n paşi…