de apă sunt oamenii cu multe forme după chipul dumnezeului de afară şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde oricând i se liniştesc valurile i se calmează unda nervoasă dar ei n-au colţul drept nici drept reper nivelul mării acolo… în piept uneori năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei alteori nici nu se aude năvălirea în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu sevă de arbore genealogic pustiu de apă (ne) sunt oamenii vitali din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină – o mână spală pe alta – şoptim aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină ne ard şi ne udă …la rădăcină
Arhive pe etichete: relaţii
patimă-n jar: lumină-n fum
mă-nec în fumul patimilor ude care nu ard nici nu se sting în mine
lumina le e neagră par a spune…
: 100 de ani vechi sau chiar mai mult
vetust
un demodat ieşit din uz
patimă, jar, lumină, fum…
(cuvinte numărate şi stoarse de-nţelesuri de marii poeţi ai literaturii române – nepotrivite în gura mea de nepoet al secolului de acum)
azi patima e drog şi înrobirea e floare pe un munte alb de gheaţă
nelanţul dintre oameni doar îi leagă
prin obiceiul stilului de viaţă
omegă – alfă sub grămăjoara unor nasturi de cămaşă
ce zace piramidă sub o umbră
deschiderea ar sta să prindă viaţă
dar pe cămaşă ea-i o simplă dungă purtată-n grabă
către dimineaţă
amarul lucrului singur
ouăle-s rele am încercat să le fac poezie şi n-au vrut am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit le-am spart coaja şi şi-au stricat forma iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni de le-a pălit culoarea obrajilor * la ce-mi trebuie mie răutatea lor am uns albuşul cu nişte ulei le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura să le îndulcesc răutatea le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar * le-am luat cu binişorul le-am luat cu bătaia le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc să le dovedesc că există iadul bucătărie(i) negat de îndărătnica lor răutate * după o vreme le-a rodit dulceaţa într-o altă formă în îmbrățișarea neprietenoasă a contopirii şi-a focului * astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”
plăteşti acum sau după?
e bun jugul Meu sarcina Mea uşoară oricum o să faci bătături oricum o să plăteşti oricum o să te doară… de ce să te-nhami la un (alt) jug în care vei orbi tot aruncand privirile’ntr-o parte (peste umăr) ‘nainte asemenea vorbelor şi privirea mai spune altceva cu păreri sau mai minte
vrei o povară doar pentru tine să ai sentimentul posesiunii… hamurile lor nu-s hamurile Mele cantarul e înşelător busola dereglată în jugul Meu şi-n hamurile Mele mai e o persoană legată
în încercare în lepădare îşi lovesc încercătorii inima’n ceafă de parcă te poţi dezbrăca de piele dintr-un jug în alt jug dintr-0’ncăpere în altă’ncăpere
te poţi aşeza în fiece parte fontul nu contează prea mult nu-i de lemn nici din aur sau schele e uşor jugul Meu şi e bun în faţa lui de faţadă stă viaţa de zi cu zi ca urechea s’o prindă ochiul s’o creadă fără nici un fel de jujeu la vedere…
– totuşi oamenii se plang că abia de mai pot să îndure pe grumazul lor întreaga pădure –
despre carieră
sunt o piatră şi-un pietrar sunt şi daltă şi granit şi lovesc şi sunt lovit de la flacără spre jar
sunt legat de alte pietre şi sunt rupt prin dezlegare orice crăpătură doare şlefuirea creşte-n mine îmbinare
materialul meu e brut forma-i inegală brută piatra nu-i moale de lut împietrirea mea nu-i mută
nu voi fi nicicând perfect chiar de-am număr scris pe mine Tu mă pui în locul drept în mortarul de iubire ce mă ţine
sunt şi piatră şi pietrar îmi dă colţul peste colţuri flacăra mă arde-n jar printre pietre fără flori printre bolţuri
Tu mă duci spre ce-o să fiu carieră mult prea dură piatră într-un zid ce-i viu încă de granit şi zgură
wordpress / facebook / twitter / flickr / etc.
Am scris asa pe Facebook (acolo sub poza, ca pe un motto), probabil ca sa ma conving singur:
„Legaturile virtuale nu pot inlocui niciodata adevaratele relatii, insa le pot intretine !”
AŞA SĂ FIE ?????
smooth criminal
Ura dintre noi e-ntuneric şi lipsă de direcţie: indiferent de-i scrisă sau spusă, tăcută, finuţă, subtilă.
(preluare de la Ioan, dintr-o scrisoare de-a lui)
împărtăşire
înlăuntru, afară, împrejur
sunt dependent de relaţii ca de aer
bat la câte o uşă vrând să intru
sunt câte o uşă la care se bate…
sunt dependent de pâine
locuieşte în mine ca o gazdă
căreia îi sunt musafir
bate inima cu teamă (în mine)
un ritm, un dans al reciprocităţii…
o las să intre, n-am încotro
sunt dependent de bătăile ei
ca un îndrăgostit robit de iubire
ca un credincios ce se împărtăşeşte
administrator lăudat
„Căci fiii veacului acestuia faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decat fiii luminii.”
Mi-a rămas timp aşa puţin
în grabă mare-mi fac socoata;
Mă uit în jur făr’ să observ
Cu ochii minţii văd mai bine:
Să sap nu-mi place şi nu pot
Iar să cerşesc îmi e ruşine.
Ştiu ce-am să fac când la servici
Poteci şi uşi sunt ferecate
O să le tai din datorii, îi trec pe lista mea ca prieteni
Şi când pe străzile pusti voi rătăci fără de linişti
Datornicii îmi vor primi truditul suflet pe-a lor mirişti.
Trăiesc din plin ziua de azi fără să uit pe cea de mâine
Ca martori chem pe oropsiţi, ei ştiu cum e să nu ai pâine.
Pornesc cu gândul la final
Căci tot prezentul e pe moarte
Şi mâine îmi inundă azi, ţărmuri şi mal
Val după val.
Să investim în oameni?
Dacă orice întrebare cere şi are un răspuns, la intrebarea de mai sus îmi vin în minte mai mult întrebări decât răspunsuri.
De ce să investesc în oameni?
Se zice că a lucra cu oamenii e una dintre cele mai grele lucrări. Oamenii sunt dificili, diferiţi, au stiluri de comunicare şi de abordare diferite. Cu cât sunt mai mulţi cu atât e mai greu în încercarea de a descoperi stilul fiecăruia, „limba pe care o vorbeşte”, pentru a fi cât mai relevant şi pentru a nu consuma şi cheltui timpul şi energia degeaba.
Maşina ascultă (dacă-i în stare bună de funcţionare) – e mai uşor să fii şofer, deşi nu mai puţin riscant. Fierul nu se împotriveşte (prea tare) în mâna meşterului, deşi implică un anumit cost şi risc şi lucrările de genul acesta.
Căutând răspuns mă întreb din nou: Dacă nu investesc în oameni, în ce să investesc?
Cei care fac o investiţie pe un an de zile, seamănă grâu; îl culeg întreit sau însutit la vremea recoltei, dacă vremea le-a fost prielnică, evident şi trăgând linie îşi zic că au făcut o investiţie înţeleaptă şi profitabilă. Oare nu-i mai uşor? Însă în cazul acesta câştigul şi investiţia e doar pe un an, nu e 100 % sigură şi parcă se rezumă până la urmă la cifre: bani cheltuiţi şi bani câştigaţi.
Dar dacă nu vreau să investesc în oameni ce caut la Biserică?
Toată investiţia financiară pe care oamenii au făcut-o în zidurile bisericii, în mobilier, în aparatură electronică, sau orice alt lucru necesar bisericii, a fost făcută până la urmă pentru oameni. Nu au investit în „unealtă” decât cu scopul de a investi în oameni; pentru a crea un context, condiţiile prielnice necesare pentru ca nimeni alţii decât oamenii să se poată întâlni şi să poată face o investiţie reciprocă unii în alţii, sau cum se întâmplă câteodată, câţiva în majoritatea. O investiţie de-a lungul timpului, de-a lungul vieţii, duminică de duminică, zi după zi.
Dar dacă nu vreau să investesc în oameni ce caut la Biserică? Doar ca alţii să investească în mine? Dacă răspunsul e adevărat în dreptul meu, sunt eu o investiţie profitabilă?
Asemenea plugarului care nu ară cu certitudinea recoltei, ci doar cu speranţa ei, acela care e dispus să investească în mine „îşi aruncă pâinea pe ape” ştiind că „după multă vreme o va găsi iarăşi.” E dispus să rişte mimându-L pe Dumnezeul lui ca un copil preaiubit, după cum stă scris în Scriptură. Conştient de mulţimea domeniilor în care fiecare din noi poate face o investiţie, nu pot să nu mă întreb DE CE, dintre toate aceste domenii, Dumnezeul care s-a coborât la noi prin Fiul Său Isus Hristos, a ales oamenii şi a investit in ei. Nu oamenii cei mai de sus ai societăţii, ci oameni de condiţie modestă, asemenea majorităţii dintre noi.
Fiul lui Dumnezeu creşte şi umblă timp de 30 de ani printre oamenii poporului Său. Tăcut, neremarcat, fără „tam-tam”, în obscuritatea familiei şi culturii lui. „Pierde vremea” în toţi aceşti ani (până la maturitatea cerută de timpul acela), iar când se hotărăşte „în sfârşit” să iasă pe scena publică, deşi vorbeşte cu multă autoritate ca nimeni altul până atunci, lucrarea pe care o face este că îşi alege câţiva bărbaţi şi face din ei prietenii Lui, clădeşte între El şi ei o relaţie de prietenie, le devine Învăţător iar ei îi devin ucenici. Înainte să urce cu crucea în spate pe dealul Golgotei, după mai bine de 3 ani de prietenie şi investiţie în oamenii aceştia, Fiul lui Dumnezeu afirmă: „Tată…Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care mi-ai dat-o s-o fac!” Ca apoi să explice: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu mi i-ai dat…Căci le-am dat cuvintele pe care mi le-ai dat Tu…”, ca nu la multe zile după moartea şi învierea Sa să le poruncească acestor oameni să facă şi ei acelaşi lucru, să lase să se reverse în alţii investiţia pe care El a făcut-o în ei. „Duceţi-vă, le-a zis El, şi faceţi ucenici din toate popoarele…şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!”
Înţelegând importanţa acestei lucrări de ucenicizare, de investire în oameni a Cuvântului şi a valorilor lui Isus Hristos, marele apostol al popoarelor afirmă la rându-i: „Pe El îl propăvăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea…Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.” Iar lucrarea şi porunca aceasta o dă mai departe ucenicului său Timotei, prin următoarele cuvinte: „…ce-ai auzit de la mine…încredinţează la oameni de încredere care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.”
Investind în alţii investim cel mai mult în noi înşine. Dovedim că investiţia pe care alţii au făcut-o şi o fac în noi nu e zadarnică. Aducem roadă bună spre bucuria noastră, a celor în care investim, a societăţii în care trăim şi spre bucuria lui Dumnezeu. Împlinim porunca şi lucrarea pe care ne-a lăsat-o Isus Hristos, din generaţie în generaţie şi pentru generaţia de acum.
Mă gândesc şi scriu, pentru mine şi pentru cei ce citiţi aceste rânduri. Rescriu prima propoziţie uitând intenţionat semnul de întrebare: Să investim în oameni!
ca un fir de aţă
cu inima în zambet şi buzunare goale
copilăroasa faptă legată de degetul Tău
curge prin ceruri ca un fir de aţă
de care mă prind şi mă leg
atunci cand mi-e bine şi e senin
sau neagră de zgură e noaptea iar mie mi-e greu
printre foi, acolo pe undeva la definiţii
scrie încredere