Arhive pe etichete: relaţii

sevă de arbore genealogic

Standard
de apă sunt oamenii cu multe forme
după chipul dumnezeului de afară
şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde
oricând i se liniştesc valurile
i se calmează unda nervoasă
dar ei n-au colţul drept
nici drept reper nivelul mării
acolo… în piept
 
uneori
năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii
urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei
alteori
nici nu se aude năvălirea
în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot
şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu
sevă de arbore genealogic pustiu
 
de apă (ne) sunt oamenii vitali
din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru
şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină
– o mână spală pe alta – şoptim
aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane
ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină
ne ard şi ne udă
…la rădăcină
 
 

patimă-n jar: lumină-n fum

Standard

mă-nec în fumul patimilor ude care nu ard nici nu se sting în mine
lumina le e neagră par a spune…

: 100 de ani vechi sau chiar mai mult
vetust
un demodat ieşit din uz

patimă, jar, lumină, fum…

(cuvinte numărate şi stoarse de-nţelesuri de marii poeţi ai literaturii române – nepotrivite în gura mea de nepoet al secolului de acum)

azi patima e drog şi înrobirea e floare pe un munte alb de gheaţă
nelanţul dintre oameni doar îi leagă
prin obiceiul stilului de viaţă
omegă – alfă sub grămăjoara unor nasturi de cămaşă
ce zace piramidă sub o umbră
deschiderea ar sta să prindă viaţă
dar pe cămaşă ea-i o simplă dungă purtată-n grabă
către dimineaţă

amarul lucrului singur

Standard
ouăle-s rele
am încercat să le fac poezie şi n-au vrut
am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit
le-am spart coaja şi şi-au stricat forma
iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni
de le-a pălit culoarea obrajilor
*
la ce-mi trebuie mie răutatea lor
am uns albuşul cu nişte ulei
le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura
să le îndulcesc răutatea
le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar
*
le-am luat cu binişorul
le-am luat cu bătaia
le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc
să le dovedesc că există iadul bucătărie(i)
negat de îndărătnica lor răutate
*
după o vreme le-a rodit dulceaţa
într-o altă formă
în îmbrățișarea neprietenoasă
a contopirii şi-a focului
*
astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”

plăteşti acum sau după?

Standard
e bun jugul Meu sarcina Mea uşoară
oricum o să faci bătături oricum o să plăteşti
oricum o să te doară…
de ce să te-nhami la un (alt) jug în care vei orbi
tot aruncand privirile’ntr-o parte  (peste umăr) ‘nainte
asemenea vorbelor şi privirea mai spune altceva cu păreri
sau mai minte

vrei o povară doar pentru tine să ai sentimentul posesiunii…
hamurile lor nu-s hamurile Mele
cantarul e înşelător busola dereglată
în jugul Meu şi-n hamurile Mele mai e o persoană legată

în încercare în lepădare îşi lovesc încercătorii inima’n ceafă
de parcă te poţi dezbrăca de piele
dintr-un jug în alt jug
dintr-0’ncăpere în altă’ncăpere

te poţi aşeza în fiece parte
fontul nu contează prea mult
nu-i de lemn nici din aur sau schele
e uşor jugul Meu şi e bun
în faţa lui de faţadă stă viaţa de zi cu zi
ca urechea s’o prindă ochiul s’o creadă
fără nici un fel de jujeu la vedere…

– totuşi oamenii se plang că abia de mai pot să îndure
pe grumazul lor întreaga pădure –

despre carieră

Standard
sunt o piatră şi-un pietrar
sunt şi daltă şi granit
şi lovesc şi sunt lovit
de la flacără spre jar

sunt legat de alte pietre
şi sunt rupt prin dezlegare
orice crăpătură doare
şlefuirea creşte-n mine îmbinare

materialul meu e brut
forma-i inegală brută
piatra nu-i moale de lut
împietrirea mea nu-i mută

nu voi fi nicicând perfect
chiar de-am număr scris pe mine
Tu mă pui în locul drept
în mortarul de iubire ce mă ţine

sunt şi piatră şi pietrar
îmi dă colţul peste colţuri
flacăra mă arde-n jar
printre pietre fără flori printre bolţuri

Tu mă duci spre ce-o să fiu
carieră mult prea dură
piatră într-un zid ce-i viu
încă de granit şi zgură

wordpress / facebook / twitter / flickr / etc.

Standard

Am scris asa pe Facebook (acolo sub poza, ca pe un motto), probabil ca sa ma conving singur:

„Legaturile virtuale nu pot inlocui niciodata adevaratele relatii, insa le pot intretine  !”

AŞA SĂ FIE ?????

smooth criminal

Standard

Ura dintre noi e-ntuneric şi lipsă de direcţie: indiferent de-i scrisă sau spusă, tăcută, finuţă, subtilă.

(preluare de la Ioan, dintr-o scrisoare de-a lui)

împărtăşire

Standard

înlăuntru, afară, împrejur

sunt dependent de relaţii ca de aer

bat la câte o uşă vrând să intru

sunt câte o uşă la care se bate…

sunt dependent de pâine

locuieşte în mine ca o gazdă

căreia îi sunt musafir

bate inima cu teamă (în mine)

un ritm, un dans al reciprocităţii…

o las să intre, n-am încotro

sunt dependent de bătăile ei

ca un îndrăgostit robit de iubire

ca un credincios ce se împărtăşeşte

administrator lăudat

Standard

„Căci fiii veacului acestuia faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decat fiii luminii.”

Mi-a rămas timp aşa puţin

în grabă mare-mi fac socoata;

Mă uit în jur făr’ să observ

Cu ochii minţii văd mai bine:

Să sap nu-mi place şi nu pot

Iar să cerşesc îmi e ruşine.

Ştiu ce-am să fac când la servici

Poteci şi uşi sunt ferecate

O să le tai din datorii, îi trec pe lista mea ca prieteni

Şi când pe străzile pusti voi rătăci fără de linişti

Datornicii îmi vor primi truditul suflet pe-a lor mirişti.

Trăiesc din plin ziua de azi fără să uit pe cea de mâine

Ca martori chem pe oropsiţi, ei ştiu cum e să nu ai pâine.

Pornesc cu gândul la final

Căci tot prezentul e pe moarte

Şi mâine îmi inundă azi, ţărmuri şi mal

Val după val.

Să investim în oameni?

Standard

 

Dacă orice întrebare cere şi are un răspuns, la intrebarea de mai sus îmi vin în minte mai mult întrebări decât răspunsuri.

            De ce să investesc în oameni?

Se zice că a lucra cu oamenii e una dintre cele mai grele lucrări. Oamenii sunt dificili, diferiţi, au stiluri de comunicare şi de abordare diferite. Cu cât sunt mai mulţi cu atât e mai greu în încercarea de a descoperi stilul fiecăruia, „limba pe care o vorbeşte”, pentru a fi cât mai relevant şi pentru a nu consuma şi cheltui timpul şi energia degeaba.

            Maşina ascultă (dacă-i în stare bună de funcţionare) – e mai uşor să fii şofer, deşi nu mai puţin riscant. Fierul nu se împotriveşte (prea tare) în mâna meşterului, deşi implică un anumit cost şi  risc şi lucrările de genul acesta.

            Căutând răspuns mă întreb din nou: Dacă nu investesc în oameni, în ce să investesc?

            Cei care fac o investiţie pe un an de zile, seamănă grâu; îl culeg întreit sau însutit la vremea recoltei, dacă vremea le-a fost prielnică, evident şi trăgând linie îşi zic că au făcut o investiţie înţeleaptă şi profitabilă. Oare nu-i mai uşor?  Însă în cazul acesta câştigul şi investiţia e doar pe un an, nu e 100 % sigură şi parcă se rezumă până la urmă la cifre: bani cheltuiţi şi bani câştigaţi.

            Dar dacă nu vreau să investesc în oameni ce caut la Biserică?

            Toată investiţia financiară pe care oamenii au făcut-o în zidurile bisericii, în mobilier, în aparatură electronică, sau orice alt lucru necesar bisericii, a fost făcută până la urmă pentru oameni. Nu au investit în „unealtă” decât cu scopul de a investi în oameni; pentru a crea un context, condiţiile prielnice necesare pentru ca nimeni alţii decât oamenii să se poată întâlni şi să poată face o investiţie reciprocă unii în alţii, sau cum se întâmplă câteodată, câţiva în majoritatea. O investiţie de-a lungul timpului, de-a lungul vieţii, duminică de duminică, zi după zi.

            Dar dacă nu vreau să investesc în oameni ce caut la Biserică? Doar ca alţii să investească în mine? Dacă răspunsul e adevărat în dreptul meu, sunt eu o investiţie profitabilă?

            Asemenea plugarului care nu ară cu certitudinea recoltei, ci doar cu speranţa ei, acela care e dispus să investească în mine „îşi aruncă pâinea pe ape” ştiind că „după multă vreme o va găsi iarăşi.” E dispus să rişte mimându-L pe Dumnezeul lui ca un copil preaiubit, după cum stă scris în Scriptură. Conştient de mulţimea domeniilor în care fiecare din noi poate face o investiţie, nu pot să nu mă întreb DE CE, dintre toate aceste domenii, Dumnezeul care s-a coborât la noi prin Fiul Său Isus Hristos, a ales oamenii şi a investit in ei. Nu oamenii cei mai de sus ai societăţii, ci oameni de condiţie modestă, asemenea majorităţii dintre noi.

            Fiul lui Dumnezeu creşte şi umblă timp de 30 de ani printre oamenii poporului Său. Tăcut, neremarcat, fără „tam-tam”, în obscuritatea familiei şi culturii lui. „Pierde vremea” în toţi aceşti ani (până la maturitatea cerută de timpul acela), iar când se hotărăşte „în sfârşit” să iasă pe scena publică, deşi vorbeşte cu multă autoritate ca nimeni altul până atunci, lucrarea pe care o face este că îşi alege câţiva bărbaţi şi face din ei prietenii Lui, clădeşte între El şi ei o relaţie de prietenie, le devine Învăţător iar ei îi devin ucenici. Înainte să urce cu crucea în spate pe dealul Golgotei, după mai bine de 3 ani de prietenie şi investiţie în oamenii aceştia, Fiul lui Dumnezeu afirmă: „Tată…Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care mi-ai dat-o s-o fac!Ca apoi să explice: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu mi i-ai dat…Căci le-am dat cuvintele pe care mi le-ai dat Tu…”, ca nu la multe zile după moartea şi învierea Sa să le poruncească acestor oameni să facă şi ei acelaşi lucru, să lase să se reverse în alţii investiţia pe care El a făcut-o în ei. „Duceţi-vă, le-a zis El, şi faceţi ucenici din toate popoarele…şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!”

            Înţelegând importanţa acestei lucrări de ucenicizare, de investire în oameni a Cuvântului şi a valorilor lui Isus Hristos, marele apostol al popoarelor afirmă la rându-i: „Pe El îl propăvăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea…Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.”  Iar lucrarea şi porunca aceasta o dă mai departe ucenicului său Timotei, prin următoarele cuvinte: „…ce-ai auzit de la mine…încredinţează la oameni de încredere care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.”

            Investind în alţii investim cel mai mult în noi înşine. Dovedim că investiţia pe care alţii au făcut-o şi o fac în noi nu e zadarnică. Aducem roadă bună spre bucuria noastră, a celor în care investim, a societăţii în care trăim şi spre bucuria lui Dumnezeu. Împlinim porunca şi lucrarea pe care ne-a lăsat-o Isus Hristos, din generaţie în generaţie şi pentru generaţia de acum.

            Mă gândesc şi scriu, pentru mine şi pentru cei ce citiţi aceste rânduri. Rescriu prima propoziţie uitând intenţionat semnul de întrebare: Să investim în oameni!

 

 

ca un fir de aţă

Standard

cu inima în zambet şi buzunare goale

copilăroasa faptă legată de degetul Tău

curge prin ceruri ca un fir de aţă

de care mă prind şi mă leg

atunci cand mi-e bine şi e senin

sau neagră de zgură e noaptea iar mie mi-e greu

printre foi, acolo pe undeva la definiţii

scrie încredere