de nu-mi vei vorbi ce-am s-ajung Dumnezeule ?voi ajunge sufletul vechiuluişi-l voi (şi) depăşi ?voi ajunge din urmă din nou(l)?cusută gura inimii mele cusută cu firul multor tăceristă mută stă surdă cu ochii-n durere înoatăîn lacrimi se-neacă în eleîn gustul amar de tăceremucezeşte sufletu’n ea asemenea merelornu mai bate în nicio uşă se prăbuşeşte în umbra eicu balamalele împietrite în deschiderea făcută cenuşăfără lumina niciunui foc fără cutie poştalăfără scrisori fără veşti fără joc…ce voi ajunge de nu-mi vei vorbiDumnezeule ?ce-am s-ajung (în) ce înţelesuri ?un punct într-o margine de cuvânt sau nişte puncte într-o suspensie: o lipsă de urme în urma unor lipsuri de mersuri…joacă-ţi toate cărţile pe masa atomilor meice-ai să câştigi ?care ţi-e marea dorinţă ce vrei ?împarte cu mine ziua victoriei sau măcar taie în min’ un procentnişte minute nişte ore nişte secundedespică burţile nerostirilor până-n tăceridesparte tăierea celor două tăişuri din sabia cuvântului tăurupe rămânerea-n urmă de-ajungeremai noul de mai noul de ou…voi ajunge din urmă planurile zilei dintâi latura stângă lunga faţă a întunericului cu înecarea Oxigenului în H2plimbările tale cu spatele funia ‘nodată în buriculpământuluidedesubtul plimbărilor întâiul răsărit al cuvântului …
(..?)
cuvintele Tale la începutluminau întunericul devorându-l dovedindu-i că nu-i şi-i arătau lipsa de jur împrejur… când Te-ai gândit să vorbeşti ai vorbit când Te-ai gândit timpul s-a făcut plan pe care-ai scris pe care ai desenat din tăceri negru portocaliu sămânţa aceea de foc ce-şi aruncă copiii prin ani spiralat ai făcut sul gândul Tău şi l-ai vorbit el a fost prima limbă ce-a fost îngrămădite literele s-au supus şi-au stors din sensul lor mici galaxiicu tot mai mici priviri şi sensuri ce ascund în ele altele noi cum fiecare sâmbure îşi poartă altu’n adânc azi schimbi motoarele din nişte trupuri vechidar nimeni nu aude vorba Ta cu care le ridicicu care le zdrobeşti şi le sfărâmi…şi ca să faci (un) loc altora noi le scoţi afară pe bucăţi ehe cu câte pagini înainte ai zis „destul”şi-abia acum aud lumina ce-o rosteşti după mulţi ani
călătorru' 