de Regulă

„… nu mă tem de nici un rău…” cu excepţia celor făcute de mine!

de noaptea ţării mele

dacă încă mai există lumină (şi există!), ea trebuie aprinsă!

ca lumina să se aPrindă, de obicei tre’ să aibă loc o „întalnire” (+&-)

degeaba avem Lumina, daca nu umblăm pe „calea” ei, dacă nu o urmăm; (aşa cum facem cu lanterna în noapte)

cand nu e lumină e noapte

cand nu vedem suntem (ca şi) orbi

cand nu vedem, rătăcim, mergem oriunde călăuziţi de oricine

de noaptea ţării mele, nu îmi doresc neapărat o „torţă” mare ci mai degrabă mai multe „lanterne” mici. lumina mea şi lumina ta

realitatea este că: „…odată venită Lumina în lume, oamenii (eu şi tu) au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” Evanghelia după Ioan 3:19-21

* poza de AICI

Publicitate

evreiască

Lângă urechile gândului bun ce stă lângă urechea mea, stau două gânduri ce şoptesc mereu : un gând bun şi-unu rău.

Lângă urechile gândului rău ce stau la urechile gândului bun, îşi trag la oală jar pe dedesubt şi-şi clocoteşte-n şoapte câte-un sfat, lenea care muncind vorbeşte: stai ! şi hărnicia care arde stând.

Inspirată dintr-o evreiască de AICI

eşti bine?

– sunteţi bine? toate bune ? toate ok ? adică sunteţi bine ?
– nu !
– hai nu, nu se poate !
– nu la toate !
… ba se poate, si se poate chiar mai rău de atat;
da dacă nu e atât de rău cât se poate, inseamnă că e bine !

izbeşte în privire

mă bat durerile în ochi izbeşte în privire răul

din pumni a mai rămas un ciot şi din înalt s-a scurs tot hăul

e inima burete de piatră îmbibată din care ies năvalnic fântânile izvoare

de unde năvăleşte atîta-nrâurare? de ciot de rău de sursă tocată şi sfărmată

din care negre valuri de umbră de pădure mai creşte floarea albă a speranţei

cine colac îşi creşte-n mîntuire?

ochii mă dor din cioturi – izbite de orbite, oglinda mă arată mă condamnă

răul în seri(al)e

în seara asta am văzut un film despre primul criminal în serie. a comis prima crimă cand avea 14 ani. la un moment dat, închis fiind, unul din gardienii care-l păzeau a spus că a fost condamnat pentru comiterea a 36 de crime, la care el i-a spus să mai adauge un unu (1). o scriitoare care-l cunoştea personal şi care îi făcea „autopsia psihologică” a întrebat dacă acel 1 adăugat înseamnă 37 sau 136 ?! 

respectiva scriitoare îl vizita destul de des pe cel acuzat pentru a încerca să priceapă adevărul, cauza acestor fapte, a acestor crime care au însemnat plecarea timpurie din lumea aceasta a multor fete, durere venită pe neaşteptate pentru familiile şi prietenii acestora. răul are multe feţe, spunea ea la un moement dat, avem impresia că îl înţelegem şi îi cunoaştem cauza sau soluţia şi totuşi nu e (chiar) aşa…

al 3 lea om din lumea asta (conform relatării biblice) a fost un criminal, şi nu provenea dintr-o familie destrămată, nu a avut un bunic violent sau situaţie materială precară…

urmărind filmul din seara asta (după cazul real) mă gandeam la unii din copiii de la scoala la care lucrez. ba stau cu bunicii, ba pe la vre-un unchi sau vre-o matuşă. ba mama sau tata e plecat prin Italia sau Spania pentru a face bani, pentru binele familiei şi al copiilor lui (zice el sau ea si probabil au o oarecare dreptate). copiii astia, nişte mici rebeli mari, par a nu avea niciodată chef de nimic, sau mai bine zis de fiecare dată chef de altceva decat se face la şcoală. dacă li se spune să plece acasa, stau aiurea prin zonă, dacă sunt invitaţi la şcoală vin doar o oră sau două, sau doar pană la intrare. dacă li se vorbeşte frumos vor să fie şefi, iar dacă li se vorbeşte aspru se supără.

aşa, măcar un pic, asemenea scriitoarei din film, am încercat cateodată să înţeleg de ce e aşa? care-i cauza pentru care copiii astia se poartă asa, răul care li s-a făcut şi pe care se pare că îl fac şi ei mai departe, faţă de ei (inconştienţi de cele mai multe ori) şi faţă de cei din jurul lor, faţă de colegii lor, prin exemplul negativ ce li-l oferă…veşnic pedepsiţi, veşnic îmbruscaţi (verbal cel puţin) aşa fac şi ei de fiecare dată cand au ocazia, iar uneori îşi crează singuri ocazia, doar trebuie să fie şi ei pricepuţi la ceva, nu? trebuie să îşi extragă şi ei de undeva sentimentul de valoare. dacă nu se vorbeşte de ei de bine, măcar să se vorbească de rău, dar să vorbească şi despre ei cineva!

tipul din film s-a căsătorit cu una din cuceririle lui,  chiar atunci la tribunal în timp ce se apăra singur iar ea îi slujea de martor (conform legii americane dacă cererea în căsătorie a avut loc în prezenţa unui procuror, căsătoria aceea e legală). femeia a acceptat cu bucurie (convinsă în lăuntrul ei că face un lucru bun, că se căsătoreşte cu un om bun), au avut o fetiţă împreună, şi abia după 5 sau 6 ani, în momentul cand el a rugat-o să ceară clemenţă pentru el şi în schimb va spune familiilor victimelor unde le pot găsi pe unele dintre ele care nu fuseseră descoperite, femeia a realizat şocată cine e omul cu care s-a căsătorit.

răul ascuns iese la iveală. violent cateodată, pe neaşteptate, pe nepregătite, sau premeditat alteori, dar iese.

ca să iasă la iveală şi mai uşor are loc tot mai mult o amestecare de etichete. numim răul bine şi binele rău, nu ne mai ruşinăm, nu ne mai sfiim, ba din contră ne lăudăm cu răul nostru, ca şi cand ar fi un motiv de mandrie şi laudă, nu de ruşine şi regret. partea proastă e că tot aşa cum iese la iveală mai devreme sau mai tarziu, tot aşa poartă după el (ca o sfoară de care sunt legate cutii de tablă) durerea, regretul, ruşinea, ca un film în serial…

există în mine aşa de mult potenţial rău, ca un teren minat. exista din fericire aşa de mult potenţial bun ca o mină neexplorată încă.

sfatul pe care primul criminal l-a primit e valabil pentru noi toţi cei răi:”Pentru ce te-ai mahnit şi pentru ce ţi s-a posomorat faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine vei fi bine primit; dar dacă faci răul, păcatul pandeşte la uşă, dorinţa lui se ţine după tine, DAR TU SĂ-L STĂPANEŞTI!”

dacă nu pot juca în „ultimul episod” măcar să nu contribui la lungirea lui

mâini murdare

în semiluna fertilă
în seminoaptea lumii încă necoaptă
le-a intrat sub unghii
s-au murdărit pe mâini
legând laolaltă lutul şi varul
s-a revărsat peste ei o mare de vorbe – să-i spele
neînţelesele ploi ale iubirii Tale – şi harul

în coptura lumii,
în amiaza zilei brusc înnegrită
palmele Tale întinse păreau murdare
ţinând laolaltă dreptatea şi harul
s-a turnat peste Tine un puhoi de osandă – şi cuie:
era neînţeleasa Ta semnătură peste foile eliberării noastre
de degete ‘ntinse – şi ură