aripa de Unu de Trei şi de Doi

o pată de soare îşi bate aripa în privirea întinsă a apei din baltă

de pe mal le admir dialogul risipa

iubirea lor lină şi caldă

*

prin paiele vechi ciuntite de vreme şi-a răsfirat degetele o mână de iarbă

apucă de piept anotimpul probleme

şi-l mănâncă cu iarba-i înaltă

*

doar banca tăcută cu umerii ţepeni ‘şi-adâncește-n crăpături nebunia

de zici că-i un creier ce tot mai gândește

şi crăpată-n urechi ‘ie solia

*

peste pata de soare aripă întinsă în leagănul vremii un gând se dă huţa

pluteşte-n milenii de lungi balansoare

şi se-ntoarce la locu-i fuguţa:

*

lovită în creştet fu ziua aceea

trei plusuri de lemn pe-un deal căpățână

trei ceasuri de pleoape închise au văzut lumina rătăcind ca nebună

cu spatele ‘ntors către Cel Negreşit

ce s-a adunat pe Sine cu noi:

în minusul nostru întins ca o baltă

să-şi scalde aripa de Unu de Trei şi de Doi

 

 

 

Publicitate

deschidere

iubirea-i pironită-n cuie

ca o haină

pe lemnu’ de-orizont

pe firmament

ca să-mplineşti istoria oglindită

în vorbele păstrate-n pergament:

ai rupt în faţa nedreptăţii

„ne”-ul sumbru

aşa cum haina ei ţi-au rupt-o

din călcâi

şi multelor istorii dezlânate

ţi-ai aşezat ruptura căpătâi

s-au adunat pe firele ce-ncheagă

mizerii înnodate gând cu gând

mâniile care nu ştiu de şagă

ca nişte ape gata să atragă

potopul care spală judecând

atunci în albia braţelor deschise

din cuie paratrăsnet ţi-ai făcut

durerile rodesc ca nişte vise

Tu ai făcut mai mult decât ai spus:

fărădelegea noastră adunată

spre răsărit c-o mână ai împins-o

cu cealalt-ai împins-o spre apus.