îndoială minunată jucăuşă şi sfătoasă dau cu tine de perete tu mereu te-ntorci la mine ca un tenis într-o minge ca un joc de jucărie (pe hârtie) * tu eşti ochi heliomatic drum cu multe sensuri pline şi ‘ntr-o parte şi-n cealaltă în cuierul întrebării eşti oglinda ce se-arată şi cârligul variantei ce se ţine * şi îmi ceri să cred în tine îndoială minunată? ce eşti lumii prieten frate sau de-acolo dintre frunze până-n forma-i pixe-lată pentru orice mers şi cântec
îi eşti tată?
Mi-e şi frică să-ntreb… Sunt aşa de răvăşitoare răspunsurile Tale! …da’ dacă nu întreb n’ajung să Te cunosc şi-atunci ce (mai) contează cate ştiu?!
Întrebările greșite sunt frumoase! Nu neapărat din pricina răspunsurilor pe care (nu) le primesc, sau a strădaniei (uneori inutile) de a găsi un răspuns, ci pentru că ele cer alte întrebări.
De pildă „De ce mie?” se transformă în „Acum ce?”… acum că mi s-a întâmplat mie, ce voi face (nou)? Pe cine voi întâlni, pe ce străzi pe care n-am mai umblat o să umblu? Cum îmi va încânta viața neașteptata schimbare de situație ce a dat peste mine?
„Ce câțu, am uitat cheia?”…n-am uitat-o, dar în grabă am uitat-o totuși. Voi sta în ploaie cu telefonul ascuns sub streașina palmei și voi fi „forțat” să scriu un mesaj, să opresc din drum pe cineva, să citesc paginile alea de carte pe care nu mi-am programat să le citesc. (Nu-mi va ajunge streașina palmei pentru asta, va trebui să găsesc o alta „streașină” 🙂 )
Nu prea îmi place să fiu forțat, însă mereu e anotimpul noilor obiceiuri…
nu mă mai întreba unde sunt ! de ce mă întrebi unde sunt ? de parcă nu ai ştii aşa mă-ntrebi întreabă-mă altfel de întrebări şi-ntreabă-mă altfel ! poate atunci mirat am să te-ntreb şi eu de ce mă-ntrebi ? ca tu să mă întrebi de ce ? te-ntreb nu zic m-ai întrebat ceva ? mi s-a părut c-ai vrea să-ntrebi ai vrea ? păi şi de ce nu-ntrebi ? întrabă-mă orice ! întreabă-mă o… ceva uşor ca să-ţi răspund c-o întrebare grea nu-ţi place aşa ? te miri că-ntreb ? zambeşte şi întreabă-mă ! întreabă-mă hai nu te mai mira întreabă-ţi întrebarea ! ai vrea ?
fără durere-n coate ţi-am zis: „am căzut în iubire”
– care-i problema ? m-ai întrebat
nu-i o credinţă moartă, asta-i problema ! fără jertfa durerii de cot, ca un închinător dezbrăcat de indiferenţă, sufăr pe trepte…
tu ţi-ai scos din ochiul tău de zeiţă una din acele priviri afrodiziace, ai scris pe ea o întrebare şi mi-ai aruncat-o: „De ce-mi faci asta ?”
atunci mi-am întins braţele să-ţi cuprind chipul, iar tu drept răspuns te-ai întors şi zicând „Nu fi aşa !” – ai plecat…
Îmi plac răspunsurile ! De-aia întreb! 🙂
la gandul ca pot fi muşcat de un şarpe
n-am mai dăramat zidul
n-am sters paienjenii de teama plasei lor
mi-am lasat ruinele in ruină
la gandul că voi întalni brusc o aşchie
sărită chiar atunci din buştean
am lăsat pădurea în pace
am înrudit securea-n rugină
iar zilele le-am transformat în an…
la gandul că se va toci fierul
n-am rupt eticheta din şnur;
citisem candva povestea puterii-ndoite
şi m-am oprit făr’ a afla
că nu puterea-ndoită-i soluţia
o ascuţire scurtă-i ajungea …
eu: ar fi fost ce este 
o imbinare a capitolului precedent cu cel de acum
ganduri si ganduri
ea: Domnule Callator, unde se duc toate gandurile atunci cand nu mai au loc in minte?
eu: foarte interesanta intrebarea ta. unde se duc cand nu mai au loc? poi probabil ca sunt mai multe raspunsuri. ori asteapta sa le impartasim cu cineva, sa dam si altora din ele, sau sa le notam undeva, doar asa ca sa nu ne chinuim sa le tinem Minte, sau poate ca zambesc stiind ca una din binecuvantarile vietii e uitarea…macar de dragul locului in minte, in noi, in suflet (cateodata)
ea: Dar gandurile se supara vreodata ca le alungam sau ca s-au inventat cuvintele ca sa le tinem ascunse?
eu: banuiesc ca nu. au si ele o modalitate de a se face auzite, vazute, strigate, gesticulate… nu stiu de fapt, asta/i adevarul
ea: dar cand trimitem ganduri si nu ajung la destinatie?
eu: inseamna ca se pierd pe drum, se ratacesc cum ar veni…
ea: Dar cu gandurile care ne urmaresc toata viata ce facem?
eu: deci tu pui intrebari si eu imi dau cu parerea
pe alea poate ca ar fi bine sa le bagam in seama, ca daca se tin asa de noi, scai cum se zice, se tin ele dintr/o pricina oarecare, nu?
ea: dar gandurile secrete, raman secrete toata viata?
eu: nu, desigur ca nu. in primul rand pentru ca pentru noi nu mai sunt secrete, noi le cunoastem doar ca nu le dam glas, nu le dam pasta (de pix) si le tinem acolo pe rafturile sufletului, alea la care nu are acces oricine.
apoi le mai cunoaste si “prietenul nostru cosmic” – indiferent cat de ascunse in suflet sunt rafturile alea, si apoi spunem noi cateceva din cele pe care nu vrem sa le spunem, da spunem asa prin privire, prin gest, prin zambet sau strambet.
asa ca ele sunt secrete (gandurile) da nu fata de toti si toate si nu tot timpul si nu in aceeasi masura – zic eu apoi daca zic bine sau rau…te las pe tine si pe altii sa judecati
ea: dar gandurile pot sa raneasca, atunci cand nu prind viata prin cuvinte?
eu: tind sa cred ca da. pentru ca daca nu le glasuieste nimeni, ranesc acele ganduri ce se nasc in celalalt, asa nascute din tacere, din neglasuire
intrebare: dupa ce terminam sirul de intrebari si pareri (monumentul intrebarilor ce se varsa aici pic cu pic), pot sa adun totul intr/un post?
ea: pai…cum sa iti spun domnule ruben calator…nu stiu cand se termina. dar, da, poti sa te aduni intr/un post, caci pe mine nu ai cum ma strage de pe aici…Postul asta chiar m-ar bucura. Am si eu o amprenta pe undeva…cred…Auzi? Dar cand gandurile se indragostesc de gandurile altcuiva, cum fac sa-si vorbeasca? pleaca in delegatie prin vise?
eu: amprentele se pot folosi si ca dovezi nu? (eliberatoare sau incriminante )
2 intrebari deci. hmm, nevoie de lamuriri!
cum fac sa/si vorbeasca gandurile sau persoanele ce poseda (nasc) acele ganduri? – vezi folosesc cea mai faina si mai usora metoda de a raspunde la o intrebare, raspund cu alta intrebare
banuiesc ca si de data asta sunt mai multe variante. ce face cineva indragostit? fie tace si asteapta un semn de la celalalt, sau ca celalalt sa vorbeasca primul, fie se duce si spune ce are pe suflet, ce simt ce gandeste, nu?
cateodata indragostitii nu au nevoie de cuvinte pentru asi vorbi, le ajunge o strangere de mana, o privire, un zambet, sau simpla prezenta a celuilalt. gandurile au si ele un rol aci, chiar daca nu se inteleg totdeauna bine, sau nu se inteleg deloc cu sentimentele
delegatie prin vise? vise cu ochii deschisi, vise cu ochii inchisi? li se plateste diurna?… hai ca deja o iau pe aratura cum s/ar zice. nu stiu cum e cu delegatia, chiar nu stiu. nici macar cu parerea nu/mi pot da…
tu ce gandesti despre ganduri?
ce ai intreba si ce ai raspunde?
“Un maestru in arta de a trăi, nu trasează nici o limită clară între muncă si joacă; între efort şi odihnă, între mintea şi corpul său, între educaţie şi distracţie. Cu greu le deosebeşti între ele. Işi urmează pur si simplu viziunea in tot ceea ce face şi îi lasă pe ceilalţi să aprecieze dacă el munceşte sau se joacă. Lui i se pare întotdeauna că le face pe amandouă.” – Fancois–Rene de Chateaubriand.
Stare de vorbă
As putea face o mica schimbare, sa zic “un maestru in arta de a vorbi”, dar mai am de lucru până devin eu maestru, aşa că nu mă încumet. Treaba e că nu am somn, şi în loc să mă agit în pat, m-am sculat să scriu, că şi aşa îmi treceau o mulţime de gânduri prin cap, care mai de care…
Mă rugam mai devreme, adică lăsam aşa să curgă gândurile în mintea mea. Mă intrebam, de fapt îl întrebam pe El, de ce am impresia atunci când mă rog că vorbesc singur. Adică, mi-am adus aminte de fazele alea din filme în care o mulţime de poliţişti stau după un geam cu oglindă. Acuzatul se vede pe el însă nu şi pe ei, deşi ei toţi îl pot vedea. Aşa mă simt şi eu câteodată când mă rog. Am impresia că vorbesc cu mine însumi şi nu cu Tine. Asta nu e o ceartă, dar chiar astăzi citeam că e bine să-mi exprim sentimentele, să fiu sincer cu tine şi să spun exact ce simt şi ce gândesc.
Parcă acum nu mai e ca în pat, acolo curgeau mai liber gândurile, parcă aveam mai multă libertate de mişcare, dar asta evident este doar o iluzie. Aceeaşi libertate o am şi aici, şi cu aceeaşi claritate îmi pot exprima gândurile, indiferent care sunt ele.
Am observat că atunci când sunt interesat de calitatea scrisului, scrisul îşi pierde calitatea, ironic nu J, aşa zic şi eu. Nu ştiu exact de ce, poate pentru că urmăresc un scop anume, am un interes oarecare, şi atunci nu mai sunt eu însumi, exact aşa, fără să am nimic de ascuns, fără să incerc să impresionez pe cineva. Uite chiar acum, parcă totate gndurile alea frumoase pe care le aveam când eram în pat, nu mai sunt, parcă nu le mai pot aduna. Ce să fac?
Mă gândeam acum într-o zi în baie (inspirat de mulţimea filmelor şi de ce am citit în Fraţii Karamazov), cum ar fi un dilog intre mine şi Satan. Mi l-am inaginat cum se uită la mine din oglindă, apărut acolo în momentul în care eu ridic privirea. Nu mai ştiu exact cum mi-am imaginat scenariu, dar ştiu că am ajuns la discuţii teologice; la ce altceva puteam ajunge? Dar e bine zic eu. Măcar aşa aflu şi eu ce cred.
Mi-ar plăcea, de exemplu, în discuţiile mele cu Tine, să dialogăm, eu să te intreb şi tu să-mi răspunzi, aşa cum face un părinte cu copilul lui. Dar chestia asta nu se întâmplă. Eu întreb şi tot eu răspund. Tu taci. Tu vezi, cunoşti, ştii exact ce e în sufletul meu, ba chiar ai puterea să-mi vorbeşti direct dacă vrei, şi totuşi nu o faci. Rămâi acolo după zid, înconjurat de misterul tău, cu aceeaşi rădbare lungă, cu care îţi urmezi planurile. Cel puţin cam asta e impresia mea despre Tine. “Omul e aşa cum gândeşte în inima lui”, parcă aşa era un proverb, nu?
De ce ţi’ai schimbat metodele prin care ne vorbeşti? Doar şoapte, doar insinuări, doar chestii generale, doar Carte pe care trebuie s-o citesc dacă vreau să-ţi aud glasul. Şi nici ăla direct. Istorie în care ai ascuns învăţătură. Şi mai zici că nu eşti un Misterios.:) De fapt nu ai spus nici unde că nu eşti. Nu ştiu asta de unde am scos-o, recunosc. Visam mai devreme la casa mea cu mansardă, şi te întrebam dacă am voie să visez. Well, e plăcut, dar oare e şi benefic? Oare o să am vreodată ceea ce’mi doresc. Evident că da, şi apoi ce? Nici nu trebuie să fie şi apoi, pentru că aşa cum zicea Augustin, sufletul nostru nu-şi găseste odihna decât în Tine pentru că am fost creaţi pentru Tine. Şi totuşi, stă scris că tu ne dai toate lucrurile ca să ne bucurăm de ele. O mansardă pictată de mine, cu bibliotecă şi masă de lucru, şi fotolii în care să adorm cu cartea în faţă în nopţiile târzii, împotmolit în idei.
Hai că iară devin poetic. Adevărul e că’mi place. Chiar te rugam, ceva vreme în urmă, ţii minte, să mă ajuţi să scriu, intr-un mod original, să exprim poate aceleaşi lucruri, sau altele, într’o manieră în care nu a făcut’o nimeni niciodată până acuma. Cer prea mult? Dacă pe Napoleon l’a onorat cerea acelui tânăr (eu ştiu care tanăr), prin grandoare ei, prin faptul că a recunoscut că poate face ce i se cere, oare de ce să nu cer şi eu?! Recunosc că sunt sceptic, adică, nu că nu ai putea, asta cred, dacă tu ai făcut lumea şi pe mine, si tot ce există vine din mâna ta, cu siguranţă poţi să îmi dai capacitatea să scriu într’un mod original. Problema mea e dacă vrei. Vrei?
În fine, eu îţi cer, iar dacă vrei sau nu, asta rămâne de văzut. E ca şi cu înţelepciunea dacă am înţeles eu bine. Nu simţi când coboară, ci observi că o ai în momentele în care trebuie să hotărăşti. “Du’te cu puterea pe care o ai şi izbăveşte pe Israel” – şi l’a izbăvit. Aşa şi eu. O să scriu, iar tu îmi vei da idei originale, şi minte şi cuvinte, pentru că de la tine vin cuvintele. Tu eşti maestru.
“Cine n’are vise n’are mai nimic”- nu ştiu cine a zis’o peasta, da observ că visele mele sunt egoiste şi mărunte. Oricum la starea de acum, destul de irealizabile, aşa că tot la stadiu de vise rămân. Va veni şi momentul în care voi scrie la calculator în odaia mea din mansardă. Sau o să citesc Cartea ca să-mi vorbeşti, pentru că se pare că aşa ai hotărât tu, să vorbeşti prin istoria scrisă într’o carte. Cum ziceam deci, să citesc stand în fotoliul meu, savurând o ceaşcă de cafea aburindă, sau poate jucând un şah cu un prieten şi discutând despre bucuriile mici, mărunte, dar atât de importante ale vieţii.
Chiar că sar de la una la alta. Când despre un subiect, când despre altul, şi nimic
până la capăt. De, gândurile vin şi pleacă. Asta e rugăciunea? Aşa vrei tu să stăm de vorbă? Îmi place, ce pot spune, doar că mi’ar plăcea să’mi răspunzi. Când Iov ţi’a auzit glasul s-a înfiorat. Oare cer prea mult? Ştiu că eşti ocupat, că nu sunt singurul care vrea să intre în audienţă, şi că ai multe alte probleme de rezolvat round the world, dar tu nu eşti limitat, pe tine nu te depăşeşte numărul mare de locuitori ai planetei noastre. Tu auzi şi cunoşti gândurile fiecăriua, indiferent dacă le dă glas sau nu. Şi atunci, înseamnă că ai altă metode, dar de putut poţi dacă vrei.
Acum nu ştiu cum faci, dar ştiu că nu te dai după mine ca să’mi faci mie pe plac, şi mai ştiu că eşti fidel propiilor metode. Mie mi’ar fi plăcut şi altfel, recunosc, dar acum nu sunt eu buricul pământului ca să faci cum îmi place mie. Oricu, tu de bună voie ai declarat că mă iubeşti, că mă vrei cu gelozie pentru tine, pentru că sunt al tău, şi nimeni altcineva nu are drept mai mare asupra mea decât tine.
Mă duc să dorm. Tu ştiu, rămâi treaz, u’r up anyway.
Noapte bună!
pentru că îmi place poezia
pentru că poezia este pentru mine o joacă cu vorbele luată în serios
pentru că este modul pe care sufletul meu şi l-a găsit pentru a exprima unele din trăirile lui, din simţirile lui, din certitudinile sau îndoielile ce le are, din bucuriile sau tristeţile sau stările dintre cele două, pe care fiinţa mea lăutrică se conturează
pentru că e un mod de închinare şi dialog (pe orizontală şi verticală)
pentru că îmi oferă libertatea jonglării prin „umbrela” sub care se adăposteşte. dacă e poezie înseamnă că nu e tratat, nici eseu, nici articol de ştire, nici doctrină, ci e o interpretare personală a lumii exterioare şi interioare, cu riscul ca această interpretare să nu fie in acord cu interpretarea altuia, să nu fie pe placul cititorului
pentru că e o modalitate prin care asemenea constructorului pot pune şi eu cărămidă langă cărămidă, cuvant langa cuvant spre a clădi ceva (frumos, atat cat e frumosul sau uratul de relativ) Poezia (din grecescul „ποίησις„, poiesis, are sensul de „facere” sau „creare”)
pentru că atat vreme cat există libertate, nimeni nu ma poate împiedica să scriu poezie (bine, în afară de timpul meu destul de limitat în ultima vreme, de „inspiraţia” ce nu e întotdeauna bună şi de opusul cuvintelor lui Eminescu: „e uşor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune” 🙂 )
pentru că una din dorinţele mele e să descriu în cuvinte relaţia (cu urcuşuri şi coboraşuri) pe care o am cu Creatorul meu, Acela care a pus şi în mine gandul veşniciei. dorinţa mea e ca poezia ce o scriu să fie un fel de „cartea Estera” în care deşi nu apare niciunde explicit cuvantul „Dumnezeu” prezenţa lui e descrisă altfel, emană indirect sau direct prin tot ceea ce ni se relatează acolo. sunt conştient că poezia scrisă de mine nu e „cartea Estera” ci doar o încercare de a fi
pentru că există o fascinaţie a limbajului ce mă ţine captiv şi o parte teologică în mine ce mă îndeamnă ca pe Arghezi să „adun cuvinte potrivite” chiar din înălţările şi prăbuşirile mele, din reuşite sau eşecuri, din normalitatea lui „azi” din banalitatea lucrurilor mărunte ce îmi umplu şi ne umplu viaţa
pentru că a fost un altul ce a zis că „limba” lui trebuie să fie „ca pana unui scriitor iscusit”, şi dacă se poate la alţii, cum altfel să ştiu dacă e posibil şi în dreptul meu decat ÎNCERCAND!
1. Cum te simţi azi?
Unknown Artist – Chapter 1. (fresh)
nu stiu cum mă simt nici cine sunt, da e clar ca e Chapter 1, primul lucru 🙂
2. Vei ajunge departe în viaţă?
Feist – Gatekeeper (One Room One Hour Mix)
Well it’s time to begin
as the summer
|
|
sets in
It’s the scene
You set for new lovers
You play your part painting in a new start
But each gate will open another
3. Cum te văd prietenii tăi?
Neil Young – Mellow My Mind
Baby mellow my mind,
Make me feel like a
schoolboy on good time,
Jugglin’ nickels and dimes,
Satisfied with the
fish on the line.
4. Te vei căsători vreodată?
And it’s beautiful, beautiful
Come as you are
Surrender your heart
Broken and beautiful, beautiful
Come as you are
Surrender your heart
Broken and beautiful
5. Care e povestea vieţii tale?
Michael W. Smith – Here I Am To Worship
Light of the world
You stepped down into darkness
Open my eyes
Let me seeBeauty that made
This heart adore you
Hope of a life
Spent with youHere I am to worship
Here I am to bow down
Here I am to say that you’re my god
You’re altogether lovely
Altogether worthy
Altogether wonderful to me.
6. Cum era în liceu?
Hillsong Music Australia – Your Love Is Beautiful
Your love is beautiful
Your love is beautiful
It’s the reason why I sing 🙂
7. Cum poţi avansa în viaţă?
Hillsong Music Australia – To You
…I give all to You…
8. Care este cel mai fain lucru la prietenii tăi?
Carla Bruni – Promises Like Pie-Crust Promise me no promises,
So will I not promise you;
Keep we both our liberties,
Never false and never true;
Let us hold the die uncast,
Free to come as free to go;
For I cannot know your past,
And of mine what can you know?
…
If you promised, you might grieve
For los liberty again;
If I promised, I believe
I should fret to break the chain.
Let us be the friends we were,
Nothing more but nothing less;
Many thrive on frugal fare
Who would perish of excess.
9. Ce se preconizează pentru week-end?
Maroon 5 – Songs About Jane – She will be loved
I don’t mind spending everyday
Out on your corner in the pouring rain
Look for the girl with the broken smile
Ask her if she wants to stay awhile
And she will be loved
She will be loved
10. Ce cântec te descrie cel mai bine?
Michael W. Smith – This Is Your Time What if tomorrow, and what if today,
Faced with the question,
Oh what would you say?This is your time. this is your dance.
Live every moment. leave nothing to chance.
Swim in the sea. drink of the deep.
Follow the mercy and hear yourself praying.Wont you save me?
Wont you save me?This is your time. this is your dance.
Live every moment. leave nothing to chance.
Swim in the sea. drink of the deep.
Embrace the mystery of all you can be.
11. Cum îţi merge în viaţă?
Sara Groves – The Word
I’ve done every devotional Been every place emotional Trying to hear a new word from God And I think it’s very odd, that while I attempt to help myself My Bible sits upon my shelf With every promise I could ever need12. Ce melodie ţi se va cânta la înmormântare?
Rebelde – Nuestro Amor
Es tan Magico
como todo paso
en nuetro amor
nuestro dulce amorEs tan facil que ya nada me sorprnde
En nuetro amor
Nuestro increible amor
13. Cum te vede restul lumii?
Vanessa Paradis – Dès que j’te vois
Est-ce que si on l’avait fait,
On se ferait l’effet
Que l’on se fait chaque fois
Si on l’avait fait
On se ferait l’effet que l’on se fait
Dès que j’te vois, Dès que j’te vois, j’sais que c’est toi
Dès que tu me vois, tu sais que c’est moi
14. Vei avea o viaţă fericită?
Imperials – Praise The Lord
When you’re up against a struggle
That shatters all your dreams
And your hope has been cruelly crushed
By Satan’s manifesting scheme
And you feel the urge within you
To submit to earthly fears
Don’t let the faith you’re standing in, seem to disappear Praise the Lord
He can work with those who praise Him ,
Praise the Lord
For our God inhabits praise,
Praise the Lord
For the chains that seem to bind you
Serve only to remind you that they drop powerless behind you
When you praise him
15. Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?
Maroon 5 – Shiver
You build me up
You knock me down
Provoke a smile
And make me frown
You are the queen of runaround
You know it’s trueYou chew me up
And spit me out
Enjoy the taste
I leave in your mouth
You look at me
I look at you
Neither of us know what to do.
16. Sunt persoane care te doresc în secret?
Michael W: Smith – I’m Gone I see you smiling at me
And I fall into a daydream
Dont know what all of this means
Oh, is it love?
Logic is slipping away
My hearts on a runaway train
Im gone, yes Im gone, yes Im gone and
It feels so right…
17. Cum să mă fericesc singur?
Don Francisco – He’s Alive
The gates and doors were barred
And all the windows fastened down
I spent the night in sleeplessness
And rose at every sound
Half in hopeless sorrow
And half in fear the day
Would find the soldiers breakin’ through
To drag us all away
… But suddenly the air was filled
With a strange and sweet perfume
Light that came from everywhere
Drove the shadows from the room
And Jesus stood before me
With his arms held open wide
And I fell down on my knees
And I just clung to Him and cried He’s alive yes He’s alive
Yes He’s alive and I’m forgiven
Heaven’s gates are open wide
He’s alive yes He’s alive
18. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?
Unknown Artist (Shema) – Vreau să vin acasă
Vreau să ma-ntorc de unde am plecat
las (asa cum au lasat si altii) „ecoul” să vibreze mai departe către Cristal, Sorina, Lorelei, Corneliu
Curios Doamne cum de-a lungul săptămânii nu te vedem duminica de cele mai multe ori nu te înţelegem inexistenta ta existenţă cărţile o numesc doar posibilă, sau cel puţin imposibil de negat. Imensitatea erorilor din lume te fac urât şi rău, chiar odios… Şi totuşi copiii îţi cântă laudele bolnavii plâng şi-şi pun speranţele în rugăciunile pe care ţi le înalţă Şoaptele lor, nebăgate în seamă de nimeni întipărite pe feţele perinilor sub expresia cernelei în lacrimi îţi mişcă inima. Le eşti muză celor ce pun vorbe în cântec, duşman celor ce nu au pe cine da vina agonie copilului filozof din mine. Căile tale sunt prea simple şi nu se potrivesc stilului meu complicat nebuniile tale ne fac să râdem cu harta în faţă ne laşi să rătăcim, pentru ca obosiţi să ne căutăm în odihna popasului tău dintre duminici…
călătorru' 