Arhive pe etichete: puterea cuvintelor

urechea surdă a ochiului

Standard
din mersuri în mersuri ca valul în val
te sprijini de-o vorbă ca apa de mal
ascuns stă în vorbe un duh neştiut
ce-şi are rostirea ca singur avut
între tine şi mine între tine şi noi
stă flacăra vorbelor şopotire vâlvoi
ce ne consumă de ne face nisip
ce se-ntrece pe sine trăgînd după noi
cutii de conserve
şi ape de ploi…

din mersuri în mersuri ca malul în mal
te sprijini de-o vorbă de-un simplu banal
chitanţă dovadă c-ai trăit şi ai fost
o singură faţă monedă culoare
ce cu cifra te-ncântă te doare
să-ţi rosteşti sprijinirea cu duhul în ea
cum lumina de-afară izvorăște din stea
cârlige te-agaţă de vorbele ei
te face să vrei şi să nu ştii că vrei
să-ţi rosteşti vrerea (ca pe-un) avut
cu duhul plutind neştiut nevăzut
ochiul lopată de vâslă în val
n-ajunge să-noate tăcutul banal
urechea se scaldă în soarele lui
în duhul vorbirii şi-n vorbele lui
 

Cuvântul călător

Standard

când a plecat din galaxia Lui
cu viteza Lui însuşi
era Întreit de sigur pe El
că tot ce va exploda prin propria rostire
va fi bine

nu cunosc obiceiurile cuvintelor
şi nu ştiu dacă ele de obicei explodează
însă se prea poate ca ceea ce folosim noi când vorbim
să fie schijele primului Cuvânt

atunci încetez să mai fiu

Standard

ca pe nişte rachete, ca pe-artificii

ca pe nişte explozii solare

ca întâlnirea din cupola de sticlă

energia Cuvântului Tău mă străbate, m-aPrinde

mă doare !


îmi iau fuga-n spate şi-o arunc înaintea mea

ca pe o vestă, ca pe o izolare

ca pe un colac de salvare

din lumea asta prinsă de razele de lumină

cu nişte cârlige oţelite

prea tari ca să le-ndepărtăm, prea arcuite


apele tulburi se-aşează şi devin străvezii

când Tu le calci cu netezirea

Nordul şifonat redevine Nord

roţile se aşează pe liniile lor ce se-ntâlnesc la infinit

când Tu îţi laşi cuvintele să mă străbată

privesc uimit la simplitatea frumuseţii

de parcă n-am văzut-o niciodată


atunci încetez să mai fiu

trăiesc în picioare agăţat de tavanul plus-urilor, minus-urilor

cu susu-n jos asemenea liliecilor

în vidul strâmt al cupolei de sticlă

şi încetând să mai fiu trăiesc o lumină ce nu-i a mea

şi sunt viu