ce-ar putea să rimeze cu „slănină”?cred – dar ce zic? sunt sigur:„o zi grozavă de muncă”e mai ceva decât o poeziedecât o sută de rime, decât o mie…unii – desigur, cei care nu ştiu – sugerează c-ar rima (şi) cu „ceapă”dar eu zic că ei nu ştiu ce zic…de-ngheaţă apele până crapăşi rima lor nu-i altceva decât materia primă a ploii:e apăştiu pe cineva – am fost să-l întrebcum şi-a scris el mereu poezia „ceai bei, ceai poţi” mi-a răspuns imediatînainte să lansez întrebareaşi-am înţeles că „slănină” rimează câteodat’când cu dimineaţacând cu searape muchia cuţitului unsumblu cu teamă desculţ câteodatăşi caut unghere prin care am ascuns rime incandescentece se-aprind ca cearta: toate deodatăsau ca viitorul ce stă să vinăsăţios şi neavând nimic de-a face sau desface cu rimele cuvântului „slănină”
într-un timp neştiut al fiinţei cândva legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie sau mângâiere sau altceva par a fi timp de o oră şi jumătate sau chiar mai binepână când se aude din spate ceva: un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzăturăpe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoareizbitor de asemănătoare*crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflictesau altcevase dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretuluicrezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricumnu va mai putea sub nici o formă să te transforme în îngersau în altceva sub altă formădecât a ta?şi mai ales da mai alescrezi cumva?într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendăşi-n destrămare şi-n zgomot şi mai ales în răspunsul la întrebareîn distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare…într-un viitor al trecutului în uitat în schimbare?*…din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşusau o altă culoare se aude ceva:un ecou de tăcereun răspuns cu nodul în gât o oglindă clonată şi-o căzăturănişte cuvinte murite pe buze pe malul de gurăşi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanulsau altceva şi drept răspuns oglindirii să-l dea
ce ropot de ploaie de vară sunt paşii Lui peste pietre iar vorba-i un fel de curcubeu ce-nfioară şoptită ca raza amurgului către seară în nopţile albastre şi senine de vară a visului şi-a durerilor noastrea clipelor negre şi-albastreoloagă umblarea tace de lene şi îngerul tace lenevind tulburarea doar ziua cu ziua si ziua cu seara se-ntrec între ele alergându-se alene de ce-i sună paşii ca moneda căzutăde ce-i cade vorba la mine în creştetcu gura căscată privirea mea mută urcă spre îngerul-Om ce-mi vorbeştela ce îmi mai trebe tulburările ude mi-e sufletul tot o undă şi-un foşnetumblările toate prin mine zălude se scoală şi umblă cu trosnetşi fac ce de mult n-am făcut niciodatăpe pietrele lespezi ca ploaia de vară paşii Lui de ai mei ca spiţa de roatăîn mersuri îi leg să-i scap de povarăcu patul în mână şi inima ceară aprinzându-se toată
te-am găsit te-am memorat în grădinăîn grădina multor suspinecăzut pe genunchii pietrei ce-ţi ştergea cu tăcerea ei lacrimile roşii*acolo în grădinăîn grădina multor suspine m-am strecurat printre ele până în faţă să fiu o expresiesă fiu o grimasăo cută între ridurile umanităţii tale*nici nu ştiu de era zi sau era noaptesau de era ştiut cuvântul „a ştii”erau un fel de zgomote-n şoapte pacea ta toată părea-n agonii…*am sărit… am sărit peşte paşi am rupt ritm am rupt rimăca să văd în piatra scăldată în lacrimiţesuta oglindă de braţe deschise prăbuşita ta faţă-n genunchipurtându-şi călcâiul zdrobit ce suspină *erai acolo printre pomieram acolo printre eiprintre crengi printre coame te-am desenat te-am memorat în grădina multor suspine stăteam de 6cu spatele multiplicat în trunchiuriascuns printre feţele melepitit în grimase…*din căuşul pietrei îngenuncheate rugăciunea ta mi se prelingea la picioare printre rădăcini ca un fir de apăcu ADN-ul îmbibat în izvoare
cărările spicuite ca firul de păr sunt nişte terminaţii ale oraşuluicu amputata plecare sosirestoarse de iarbă dealurile sunt mulse de ploicălcate-n picioare de urme-ncălţate în mers şi-n noroiîn oraşul acesta iubito vom locui amândoi* tu vei împleti partea pletoasă a sufletului meucu mlădiţe doar de tine ştiutepe care le vom culege toamna altfel mai metafiziceincapabile să vorbească mai pline mai mute* (eu) voi face din privirea ta o corabie pe care o vom folosiîn loc de autobuzmai ales noaptea când lumina adoarme cândoraşul e mai asemenea vieţii straniu obtuz* nu ne vom cumpăra niciodată biletene vom duce cu chitanţa la şcoală să ne deconteze iubirilecerneala vărsată în nopţile umplute de lunăvizibile ziua pe colile cerului cu amprentele noastre-mpreună* ţi s-a spicuit părul la rădăcină cu fructe cu totîl mai ţine doar strângerea noastră de mână rădăcinile degetelorînfipte-ntre ele sub temelia oraşuluiîn care iubito ne vom descoperi cândva* eu pe tinetu pe mineca pe nişte comori neştiute de nime’ca pe nişte neasemuite mistereţi s-a spicuit păru’ iubito… ‘n himere
vino! zice glasul ce cheamă neapărutul apare se întrupează neîntruparea şi ca şi cum ar fi vine ceea ce nu există începând să existe venind sub stejarii din Mamre îşi scrie Avraam poezia pe-nvelitoarea cortului în care ca şi cum ar fi a pus lucrurile care nu sunt primite de la Cel ce are un astfel de obicei de la Cel ce se cheamă singur şi-n uterul vorbelor Lui leagănă totul e-un fel de înviere venirea şi-un fel de explozie chemarea ca răsăritul unei dimineţi ca naşterea ei din uterul nopţii cum te cheamă? zice întrebarea dătătoare de viaţă şi-n timp ce-mi spun numele prind contur – un timp în care clipitele îşi descoperă numele – află cum le cheamă şi cine Dumnezeu numeşte tot ce nu e, şi-n momentul în care o face apare momentul, istoria, pomii, Mamre şi Avraam scriind poezie despre chemarea ce l-a făcut să fie despre infinitul stelelor şi fiul ce doarme liniştit în cort învelit în chemarea unui berbece, a unei întoarceri de cap a unei deschideri de ochi „cum te cheamă ?” îl cheamă Dumnezeu printre frunzele pomului ca p-un fruct chemat de toamnă „Doi de aa” răspunde Avraam… apoi adăugă „şi Tu!”
amarnic surâde înserarea peste pocalul zâmbitor în delir căzută pe gânduri în adâncul ei marea îşi aruncă valurile spre ţărm – elixir şi culege spumoasa licoare sandalele supuse sub paşi pe ţărmul nepăsător stăpân peste mare ce i se-aşează pătimaşă sub paşi elixirul ei spumoasa-i dorinţă li se-aşează-nainte covorplimbărilor lor prin nisipul fierbinte vorbelor râsetelor sclipirii din ochi ce aprinde până-n inimi fior surâde amarnic cu lacrima mare pocalul robit de mersul rotundorizontu’ i se-ntinde-nainte iubirea-i rămâne străinăşi-atunci se aruncă spre zoridezlănţuindu-şi pasiunea arzând
„Puterea e o boală care îi contaminează pe toţi cei care se apropie prea mult de ea. Când cei puternici te calcă în picioare eşti contaminat de tălpile lor.” – Salman Rushdie
noi nu putem controla înviereaînsă-i putem desena o ogradă:mintea s-o guste, ochiul s-o vadă.surogatul ei ne distruge frumuseţea adusă de primul Cuvântde prima-nviere ce nu diferă de ultima între ce va fi şi ce-a fost odatăviaţă nebiruită, ne-ncătuşatăexplozie ordonatăpe sub treceri la-ncheieturăşi astăzi mai compun(em) din puterea ei zdrobitoareşi din scânteia-ntâlnirii-ntre fireîn loc de poduri, în loc de treceri – căscări de gură –aşa ca să nu uităm ce putere uimită ascunde dicţionarulprintre celelalte cuvintedin sus-ul şi din jos-ul vorbei amintite ca să nu uităm dimineaţa-nvieriine-ai dăruit primăvara;încercările pe roata olaruluiseara liniştită, între umerii zilelor pitităşi în toate dicţionarele lumiiai scris printre celelalte cuvintecuvântul „dinamită”
nu tulburaţi cu veşti a lumii vatră
nu răscoliţi căldura ce mocneştecuvântul care bate mă îngheaţă şi
vestea detronării mă mâhneşte parcă e bucurie-n sărbătoare…
şi când se naşte-un prunc,
fie chiar regese construieşte-un tron dintr-o splendoare,
se pregăteşte loc’ unde domneşte de ce pe jilţul construit de mine?
…alt loc nu şi-a găsit în lumea mare?eu unde să domnesc şi peste cine?
…în coaja unui semn de întrebare? căzut e punctul cozii de la urmă
până-n cenuşa detronării caldăo scriu cu degetele iluzoriu şi-o port la gât
aşa ca pe o salbă
călătorru' 