Arhive pe etichete: psalm

fantasticul psalm

Standard
psalmul ăsta-i fantastic mi se pare atât de bogat de frumos
de proaspăt-de-nou-de-autentic
de bun (la) gust ca merele ionatane ca sunetul ce-l face muşcătura…
şi-s gelos pe „răspicările lui de simţiri”
pe iubirile lui de pe firul „deşir”
şi încep să încep terminând neîncetat
ce a-nceput ca să facă să fac…
n-o să ştiu ce oglindă de lac purpuriu
se va-ntinde între malul lui „scriu” şi-„o să fiu”

să te sorb cu urechea mereu
cum în scrisul tăcut stă ascuns Dumnezeu
să te beau ca lectura unui fund de pahar
cum dimineţile-n răsărituri dispar
şi mereu să te-aduc înapoi
conjugându-mă-ntruna cu-mpărţirea la doi
să mă scald în nimicul de-a fi
în nisipul de zile cu aripile vii
gândul vrabie în soarele tău răsfirat
ca un cer să se (a)bată-ntrupat
să cânte mister
şă aducă-napoi primăverile cuib
sub streaşina-ngustă a tuturor şi-a oricui…

să fie un altfel de-a vorbi de-a cânta
să ne-ajungă ciupirea cu acorduri de stea
să ne-ntâmpine răsturnările cu întorsu’ pe dos
până n-om mai putea să mai ştim ce am fost
şi uitate cărările vechi
s-ascultăm cu privirea să privim pe urechi

să traducem vorbirea-ntre noi
cu-nţelesuri mai acuma mai noi
să uităm înţelesul lui „eu”
cum se scurge în ramuri firul de tei
şi se-mparte Divinul la Trei
înfipţi cu picioarele pe Pământ să ne revenim
cu capul ascuns sus în cer
ca struţul speriat
să trăim timpul tot acum imediat…

vorbele rame de ochelari sparţi
strânse de mână ca filele-n cărţi
să ne-adune în privirile Lui
tablou de trăit de-admirat
sub atârnarea făcută de cui
să sfârșim psalmul (cel) vechi
plantat în uitare şi-n terminat
şi să-ncepem un altul acum imediat…
 

marfă şi ambalaj

Standard

L-a încurcat pe David cu psalmul lui…

Între duminici (Psalm)

Standard

063031.jpg

Curios Doamne cum de-a lungul săptămânii nu te vedem
duminica de cele mai multe ori nu te înţelegem
inexistenta ta existenţă cărţile o numesc doar posibilă,
sau cel puţin imposibil de negat.
Imensitatea erorilor din lume te fac urât
şi rău, chiar odios…
Şi totuşi copiii îţi cântă laudele
bolnavii plâng şi-şi pun speranţele în rugăciunile pe care ţi le înalţă
Şoaptele lor, nebăgate în seamă de nimeni
întipărite pe feţele perinilor
sub expresia cernelei în lacrimi
îţi mişcă inima.
 
Le eşti muză celor ce pun vorbe în cântec,
duşman celor ce nu au pe cine da vina
agonie copilului filozof din mine.
Căile tale sunt prea simple şi nu se potrivesc stilului meu complicat
nebuniile tale ne fac să râdem
cu harta în faţă ne laşi să rătăcim,
pentru ca obosiţi să ne căutăm în odihna popasului tău
dintre duminici…