la hanul 9

e goală ieslea sufletului meu

deşi e vremea sorocită bine

se-aud mereu câteva smiorcăieli

însă nu-i nicio stea printre lumine

 

dar ce vorbesc: ce staul, care iesle?

eu îmi zidesc în suflet un palat

cu turnuri din mândrie şi poveste

cum nimeni niciodată n-a aflat…

 

şi-mi bate-n porţi în fiecare zi

cu degete lungi şi dibace

o-nlănţuire de iluzii-n agonii

sau pumni de vizite rapace

 

niciun convoi de magi nu-mi tulbură tronarea

sau grabă de păstori cu noaptea-n plete

nu răscolesc divinul şi cântarea

cu veştile angelicelor cete

 

în schimb e forfotă şi-aglomerare

aproape-s buchisite toate cele

micuţul Prunc crescut acum e mare

pierdut de mine rătăcit de ele…

 

Publicitate