PA-2 (Inevitabil(ul)

–          De ce?

–          Of, speram să eviţi întrebarea asta. Acum va trebui să fac ca atunci când eram nevoită să găsesc tot felul de explicaţii pentru întrebările încuietoare ale fetiţei mele. „”De ce nu pot ieşi oamenii din televizor? De ce nu putem săpa în pământ ca să ajungem la „vecinii” de pe cealaltă parte de glob? De ce se vede doar jumătate de lună sau ce formă are anul?”

–          Totuşi am pus o simplă întrebare pentru o situaţie specifică, spuse fata de alături, sorbind din băutura albastră ce era pe gătate. Dacă de fiecare dată reacţionezi la fel, o să ajungem să nu ne mai spunem nimic una alteia, sau o să ne fie teamă de fiecare dată când spunem ceva. Sigur trebuie să existe un motiv, o explicaţie, o cauză. Aşa-i lumea, făcută din întrebări şi răspunsuri, iar unele chiar îşi găsesc „naşul” la un moment dat, dacă insişti puţin, dacă scormoneşti la timpul şi locul potrivit.

–          Vezi, tocmai asta încerc să evit „timpul şi locul potrivit.” Nu vreau să fiu prinsă din nou în capcana asta a cauzelor şi a efectelor – voi merge şi de data asta mai departe, exact aşa cum voi ieşi imediat pe uşă, o voi închide după mine, fără să număr paşii ce o să mă poarte de pe o stradă pe alta, fără să mă gândesc la noroiul pe care ar fi trebuit să-l curăţ dacă nu ar fi fost asfaltul. Şi înainte de a termina propoziţia, puse pe tejghea câteva bancnote – costul băuturilor – şi cu geanta pe braţ se îndreptă spre uşă, ca un efect al celor spuse.

Publicitate

PA*-1 (Deşteptarea)

Pe la nouă s-a trezit brusc, speriat şi liniştit în acelaşi timp, ca atunci când te rupi de realitatea unui coşmar doar pentru a constata că realitatea de zi cu zi, de care te-ai săturat, e totuşi mai bună. I-au trecut un milion de lucruri prin minte, chiar atunci în momentul ăla dinaintea privirii întoarsă spre cifrele roşii ale ceasului digital, ce sta strâmb pe noptiera din dreapta patului. Ce mai conta alinierea in clipa aia? Ce mai conta paralelismul dintre noptieră şi pat, sau dintre noptieră şi ceas şi restul lucrurilor din cameră ? – potrivirea lor după nişte reguli nescrise şi deloc universale, care n-ar mai fi trebuit să existe şi totuşi erau parca la locul lor în mintea lui. Într-o existenţă atemoprală nu este loc pentru timp, nu există spaţiu pentru cifra „9” nici momente în care dormirea şi trezirea să se desfăşoare secvenţial.

Menajera netezi cearşeaful pe pat, după aceleaşi reguli nescrise ale paralelismului, şi corectă poziţia ceasului digital pe noptieră, fără să observe nimic din suprapunerile ce tocmai avuseseră loc – dintre trupul lui şi cearşeaf, dintre mâna ei şi mâna lui întinsă spre ceas.

* Proză arhiscurtă