socoată

Când ai o problemă și nu recunoști, ai două probleme!

terapie aritmică

mâhnită mânia mi-a adus aminte de Dumnezeu

cum stă într-un dosar închis în sertarul acela

al conştiinţei

*

în ultimul an m-a tot bombardat cu scrisori

de parcă aş fi o Hiroshimă imună la bombe

sau un Nagasaki identic

*

doar fugitiv mi-a adus aminte pentru ca mai apoi

ca de o supra doză să mă mânii mai tare şi

mai cu mâhnire

în drum spre terapie intensivă

 

Publicitate

Enter title here :

În general sunt bine cu(m) sănătatea

îmi creează probleme mai mari

cu(m) singurătatea e un stigmat

făţărnicia e un mod de a fi 2

sau 2 moduri !?

asta-mi dă mai mult de furcă

de lopată

asta-i o problemă )MAI(mare

ocean

rau

…

elanul înainte al paşilor în spate

m-am gandit săptămana trecută la rolul pe care îl joacă în viaţa noastră problemele pe care inevitabil le întampinăm. lipsurile care ne nemulţumesc şi care prin comparaţie cu cei ce au mai mult ne fac nefericiţi. nevoile pe care reuşim să le acoperim  mai mult sau mai puţin.

punctul de pornire e tocmai existenţa acestor probleme, nevoi sau lipsuri. atunci cand cititm experienţele celor care au trăit puţin înaintea noastră, nu putem să nu constatăm că există nişte elemente clasice, situaţii asemănătoare în esenţă chiar dacă diferite ca formă cu care se confruntă toţi oamenii, şi ceea ce simt eu, au simţit mulţi alţii înaintea mea, simt alţii în acelaşi timp cu mine. poate că avem culturi diferite, varstă diferită, poate că vorbim limbi diferite şi nu arătăm deloc la fel, însă nevoile noastre de bază sunt aceleaşi, strigătul interior se deosebeşte doar ca tonalitate şi contur, problemele sau nevoile sunt puţin diferite însă urmează acelaşi traseu, aceeaşi direcţie.

atunci muşcăm din buze şi căutăm rezolvare într-o parte sau alta. unii la prieteni, alţii în cărţi, alţii în măruntele sau marile iubiri. strigăm spre Dumnezeu cu nădejde sau fără să întindem pumnul către cer, pe după colţurile minţii şi sufletului ne întrebăm ciudoşi de ce nu-i pasă, de ce rămane Nevăzut, tăcut, distant…

şi ştim că El ştie, cum ar putea să n-o facă? şi ştim că El îngăduie, ba mai mult, face să fie aşa (din motive de multe ori (ne)cunoscute:)

1. o primă chestie ce am observat-o e că nevoia, problema, lipsa e o sursă de conflict. stilul ei de comunicare i-mi lipseşte şi de aici apare cearta. îndemanarea nu e suficientă, trebuia să fac altfel! lipsa mea de perseverenţă enervează. stilul meu duce lipsă de multe elemente pe care ceilalţi par a le avea…şi ne-nţelegem greu…apare frustrarea, nemuţumirea, sentimentul că nu sunt suficient aşa cum sunt, că tre’ să adaug la mine multe altele…
2. dar pasul înapoi, s-a zis că e elan pentru înainte. pentru că aceeaşi problemă, aceeaşi nevoie, aceeaşi lipsă devine un motor al acţiunii. creşte dorinţa ca lucrurile să fie altfel şi atunci treci la fapte. nu mai poţi accepta viaţa aşa cum e. cauţi o părere diferită, iei hotarari pe care altfel nu le-ai lua, te rogi mai mult, speri mai mult, munceşti mai mult. începi să faci ceea ce e normal să faci. pentru că toamna trecută ţi-a lipsit recolta, de data asta îţi sameni „graul” primăvara. treci la fapte clătinand din cap în semn că nu, aşa nu se mai poate…
3. atunci cand treci la fapte, manat de dorinţa de a rezolva problema, de a acoperi nevoia, de a umple lipsa, îţi dai seama că tocmai problema aceea ce iţi pricinuieşte frustrare şi nemulţumire s-a transformat într-o sursă a schimbării. ea a deschis o cale spre transformare. mergand in sus şi-n jos ai învăţat să mergi mai repede şi mai hotarat, vorbind cu unul şi cu altul ai învăţat să te deschizi şi să comunici. citind te-ai perfecţionat şi acuma ştii ceea ce înainte nu ştiai. ţi-ai dat cuvintele, cuvantul. în căutarea umplerii de gol ai constatat că poţi să dai deşi credeai că n-ai nimic de dat. tu cel cu lipsă, ai dat din timpul tău. ai folosit puterea ta spre a schimba ceva.

     acum zambeşti privindu-te-n oglindă, că tot tu eşti, dar gol şi plin…