pedalam cubic

dădeam din pedale pătrat
și rombic pedalam cu viteză
pedalam deformat…
pedalam rotund și ovalic
pedalam  liniar și înalt
pantic și curbic și jalnic
pedalam înclinat…

mâncam pământul cu apă
îl beam cu paharele roți
nehalirea împroșca în spate,
în față
aposul ei noroi nisipos

mâncam peisaje cu ochii
haleam gropile-n evitări
zâmbeam cântece personale și proprii
un chiuit de oameni zburători
zburam la mică și joasă înălțime
cu aripi verticale sub pași
din gânduri făceam trambuline
„ce faci, te lași?! nu te lași!”

și pedalam din mâini și din suflet
înconjurând pământul spiralat
de-aia viteza lui nu se rupe
ci-și vede liniștit de pedalat
pedalam prietenește, triunic
căutând metafora vieții
ce ziceți „viața e o bicicletă-n mișcare!”
am căzut cu toții de acord
ca băieții…

dar ne-am ridicat și-am mers mai departe
pedalam pedala
pedalând sens vieții

Publicitate

în-cerc-are

„Un cerc de prieteni nu se face cu compasul.” – Stanislaw Jerzy Lec 🙂

de fapt umbrele se văd

în ascuţişul vorbei şi-n iscusinţa mâinii

stă omu’ ascuns în forţa ce îi provoacă frică

însă în deal pe culme cu ochii-ntorşi spre vale

cu mâna ridicată, cu gândul deopotrivă

ascunsă-n rugăciune stă forţa ce coboară

şi forţa ce ridică

simbolul mâinii tale trudite şi slăbite

se proiectează faptic în biruinţi şi-n pierderi

n-o lăsa să coboare, sileşte de-o ridică

şi de-o fi umbra-n vale mai mare sau mai mică

se va-nchina prelungă mereu în  faţa formei

ce mai contează dealul sau valea sau războiul

fă-mi rost de macarale-ntr-o parte şi cealaltă

când mâinile-mi coboară din ceruri către soluri

ridică-le cu prieteni pe lanţul rugăciunii

şi pune-un unu-n faţa mulţimii de zerouri

Exod 17.11

sub cărămizile zidului meu

„nelegiurile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru, păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!”

„…apoi a luat o paine, a frant-o şi le-a dat-o zicand: …acesta este trupul Meu care se frange pentru voi.”

„…a început să se înspăimante şi să se mahnească foarte tare…apoi a mers puţin mai încolo, S-a aruncat la pămant şi se ruga ca dacă este cu putinţă să treacă de la El ceasul acela.”

„…caci El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea.”

„a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce.”

„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul. şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus pana jos…”

cu spatele zidit de meşterii ocării
îmbrăţişand mereu rebelul NU
m-am depărtat de ochii îndurării...
...atunci în noaptea freamătului măsliniu
dorind să-mi scapi umerii de povară
pe umerii Tăi goi ai luat-o Tu.

cumplitul zid al despărţirii
ce eu l-am făurit din piatră grea
Te-a afundat în iarba Nopţii arsă
căzand deasupra ai căzut sub ea.

şi spatele Tău una cu zidul s-a făcut
dar ca să-l rupi fărame sub ciocan
Te-ai ridicat trădat şi părăsit
ca să te-apleci din nou sub bici roman

nici biciul aspru n-a putut să-l sfarme
lăsand urme adanci pe unde Te-a umblat
şi-au fost tăiate sforile din astre
cazand sub crucea grea din nou te-ai ridicat!

abia cand fierul a-nflorit cu zgomot
în crăpăturile 'nroşite'n palma Ta 
pămant şi stanci, dureri şi trup şi patimi
viaţă şi zid şi tot, se destrăma...