plecată haita-ntreagă a gândurilor rele a stat ca şi pierdută de albul de zăpadă
nici urlet şi nici urmă, zbor sau bătătorită, clipita multor zile n-a reuşit s-o vadă
sirena veştii rele ca raită adevărată a-mprăştiat cu unda-i e urmelor amprentă
şi-a scos din ascunzişuri tot ce-i mai bun în mine
cum ghiocei ies firav din crusta de zăpadă
însă nici bine iarna n-a apucat să plece cu braţele ei crunte care mă strâng în faşă
cu vânturi ce mă mână spre suflete-ngheţate
spre haita ce crezut-am că m-a lăsat în pace, că mult întinsa pace a devenit stridentă
un ochi de lac din gheaţă care priveşte-n mine
şi vede până-n suflet curat de zări senine cum ploile-şi adună nori negrii
şi furtuna întreagă prinde viaţă
*
mă hăuie ecouri de gânduri călătoare cu haita lor fugară ca nişte anotimpuri
a nopţii şi a zilei şirag intins în salbe, peste zăpezi e sania înhămată
la gândurile negre, la gândurile albe
feb.12