o menire specială omenire omenire ţi-a fost dată în neştire cu nemiluita cum imensul ocean al timpului îşi picură-n noi zi după zi avutul: clipita o menire specială omenire omenireţi-a fost… şi îţi e sfială cum te-adună şi te scoală zorii zilei de când lumea şi pământul cum ‘şi-adună înţelesu-n elcuvântul o menire specială straturi straturi şi grădină viaţă-mbălsămată-n vină omenire omenire tu pe umerii tăi falnici porţi cu trudă în neştire porţi închise şi deschise porţi în tine o menireo menire specială oh menire cine cine?şi-a pus ramuri de finic înaintea ta pe drumuri (cum i-au pus şi Lui un pic)înaintea ta deschisă o menire-ţi stă mereu la picior de table sparte muntele lui Dumnezeuapogeu
Puse pe listă, le-am numărat: zeceUna mai grea ca cealaltă Ochii, privirea, gândurile toateNeliniştite s-au trezit, speriate.Erau pe deal cinci miiFără femei,Fără copii.Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea Şi să le-o dea,Au zis că n-au, că-i prea puţin,Că orişicât ai încerca nu s-ar putea…Câţi le-au citit,Câţi le-au privit,Câţi le-au gândit din foiLa număr nu sunt multeŞi nici pe-o limbă ne-nţeleasăCă’ncepe de sus, că’ncep de jos,Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!Din mine ţi le-am pus în mânăLa început erau din piatră moartăDar au făcut din mine piatră vie.Tu-ai coborât pe deal…Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suieŞi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.
călătorru' 